La mulți ani, doamnă profesoară Nicoleta Tudor!

Martina: „După primele mele ore de latină, am ajuns să fiu prima din clasă ascultată. Cum nu mă așteptam la acest lucru, nu eram pregătită în cea zi. Însă, spre surprinderea mea, lucrurile nu au mers așa de rău precum mă așteptam. Acela a fost momentul din care am început să fiu entuziasmată de orele de latină. Încrederea pe care mi-o dăduse acea ascultare sporea de la o zi la alta, la fel ca și atracția pentru acea materie. Treptat, am început să îndrăgesc limba latină mai mult decât m-aș fi așteptat. Dar, după un timp, mi-am dat seama că, de fapt, limba latina chiar era frumoasă, însă ceea ce o făcea și mai plăcută era modul în care îmi era predată. Doamna profesoară vorbea cu o însuflețire contagioasă despre cultura latina și cu un elan nemaiîntâlnit de mine până atunci.

Predând trei materii la clasa din care fac parte, am avut prilejul de a descoperi, într-o măsură limitată, omul din spatele statutului de profesor. Pentru mine, doamna Tudor este mai mult decât un simplu profesor. Nu voi putea să explic niciodată pe deplin de ce este un profesor atât de diferit și special față de ceilalți, însă sunt sigură că dumneaei va înțelege mai mult decât vom spune noi, elevii, în acest articol. Dumneaei este un izvor de inspirație și un exemplu. Este un adevărat îndrumător al elevilor, care pune pe primul loc dezvoltarea noastră personală și intelectuală, și nu respectarea riguroasă a materiei. Este unul din puținii profesori care vor să vadă omul din noi la finalul liceului. Atât de preocupată de elevi, dumneaei este dedicată trup și suflet meseriei pe care, de altfel, sunt bucuroasă că și-a ales-o atât de bine. Dacă nu ar fi fost dumneaei, această revistă nu ar fi existat acum. A crezut că noi putem și ne-a ajutat; și-a sacrificat din timpul liber pentru a ne sprijini. Doamna Tudor este un altfel de profesor. Susține elevii să se exprime, să se elibereze din șablonul pe care poate societatea îl cere uneori, să fie ei înșisi și niște oameni buni. Înțelege atitudinile noastre și nu ne condamnă niciodată. Are o gândire deschisă cu privire la lucrurile din prezent și înțelege impedimentele de care ne lovim ca tineri ai acestei perioade. Ne arată că are încredere în noi și ne susține. Așa este profesoara mea de limbă română, literatură universală și latină – un om și un profesor pentru care trebuie să ne plecăm pălăria.

În acestă zi, aș dori să îi urez din tot sufletul mulți ani fericiți și sănătoși! Îmi doresc ca dumneai să primească înzecit tot binele pe care l-a făcut și să aibă parte numai de bucurii, pentru că merită din plin!” 

Ryanna: „Când am cunoscut-o pe doamna Tudor, primul meu gând a fost: «Cine este această femeie atât de excentrică, atât de misterioasă, și de ce are impresia că ne poate citi pe toți ca pe o carte deschisă, atât de ușor?» Mai târziu, această «impresie» s-a dovedit a fi una dintre calitățile pe care le admir cel mai mult la dumneaei, pentru că, în final, a avut dreptate în legătură cu toată lumea, și mai ales cu mine. Sunt multe lucruri care mă fascinează la personalitatea ei: modul în care mă face să fiu atentă la oră fără să vreau, opiniile pe care și le exprimă sincer și chiar și simplul fapt că atunci când strănută preferă să i se spună «Noroc!» și nu «Sănătate!» Sunt aproape sigură că până și ideea de a scrie un articol format în totalitate din rânduri pentru dumneaei i s-ar părea destul de absurdă, dar în secret se bucură, așa că tot ce i-aș dori cu prilejul acestei zile speciale e să nu se schimbe niciodată și să continue să ofere un rost lucrurilor care nu dețin încă unul.”

Camelia: „O zi obișnuită… Într-o clasă ce-și așteaptă profesorul mult dorit, elevii la taifas se adună să mai spună câte-o glumă sau ce-l mai supără. 

Este ora 8:05. Se deshide ușa și intră în prag o femeie de vreo 40 și-un pic de ani. Se oprește o clipă pentru a privi cu ochi blânzi la tinerele suflete ce cu dor o întâmpinau. Privirile spun tot, nu e nevoie de cuvinte pentru a exprima bucuria și extazul celor care erau gata de o nouă lecție legată de literatură sau de latină. Ahhh, latina… Un izvor al culturii noastre, o „matematică în cuvinte” cum ne reamintea încă dintr-a noua. Salută respectuos cu un «Salvete pueri!» latinesc sau cu un «Bună ziua!» românesc. Spre catedră își îndreaptă pașii cu catalogul albastru în mână, iar prezența imediat este făcută. 

Hmmm… Oare despre ce vom mai vorbi? Ce eroi vom mai cunoaște sau ce opere ne-au fost pregătite? Poate despre Lucreția și Colatinus? Cincinnatus? Horatius Cocles? Titus Petronius Niger? Mari scriitori universali? Poate o «Enigmă a Otiliei»; se poate și asta… Sau niște traduceri de discursuri, opere din literatura latină, obiceiurile romanilor, năravurile lor, pentru că nu este greu să vezi o anumită continuitate în viață noastră de zi cu zi, pentru că prin prisma trecutului ne formăm prezentul și viitorul. Să vedem cum Petronius Niger descrie societatea romană în cea mai pură formă, adică a parvenitismului și a destrăbălării. Nu sună rău… Chiar e incitant să ai o discuție cu un astfel de profesor; unul căruia îi pasă de părerea ta și care nu te privește ca pe cineva inferior lui. Ba chiar recunoaște că are ceva de învățat de la noi și noi de la el. Un modelator de suflete care umblă după cunoaștere, cunoașterea pe care o are dânsul la îndemână.  Ne încurajează să vorbim, să ne formăm ca oameni și știe de obstacolele pe care le întâmpină omul. Nu-și revarsă furia asupra noastră, ba chiar face haz de necaz și ne surprinde mereu.

La mulți ani, doamnă profesoară!” 

Robert: „Am întâlnit-o pe doamna profesoară Tudor în clasa a XI-a, când a început să predea literatură universală la clasa noastră. Deși am avut doar o oră pe săptămână cu dumneaei, am simțit că i-ar plăcea ideea inițierii unei reviste școlare, așa că i-am povestit de gândul meu de a începe o ediție pe liceu a Revistei Internaționale Timpul. Astfel a fost creată Revista Timpul Colegiul Național «Roman-Vodă».

Dincolo de faptul că a coordonat această revistă, mă bucur că am întâlnit-o pe doamna profesoară Tudor, deoarece are mereu recomandări de lectură și cărți de împrumutat în geantă. Orele de literatură universală sunt frumoase și cred că nu sunt singurul căruia îi place să îi asculte lecțiile.

La mulți, mulți ani, doamnă profesoară!”

Daria: „Dan Rather spunea: «Visul începe cu un profesor care crede în tine, trage de tine și te împinge la un nivel superior, înțepându-te uneori cu un băț ascuțit numit adevăr.» Doamna profesoară Tudor Nicoleta nu numai că a crezut în noi, ci ne-a și oferit resursele educaționale și sufletești care să conducă la ascensiunea noastră ca oameni onești, valoroși și echilibrați; ne-a învățat că un caracter sincer cântărește mai mult decât orice iz de lingușire; ne-a dezvăluit că simplitatea și credința sunt atributele esențiale ale omului de succes și că, în lipsa efortului de-a urma cu smerenie calea cea dreaptă, n-am fi mai mult decât niște «oi pierdute». Doamna profesoară Tudor a fost și este mentorul de încredere al multor elevi care se lasă ghidați de învățăturile sale prețioase, devenind un model de integritate și naturalețe pentru tinerii pe care îi formează zi de zi. Mai presus de statutul de profesor-om, Nicoleta Tudor a fost omul-profesor care, îmbinând utilul cu plăcutul, ne-a oferit perspectiva unui viitor mai luminat și siguranța unui bagaj al cunoașterii raționale și spirituale necesar devenirii noastre ulterioare. Cu prilejul zilei sale aniversare, îi doresc doamnei profesoare puterea de-a călăuzi cu la fel de multă pasiune și alte generații de elevi, viață lungă și senină, fericire și sănătate. Ad multos annos, mea cara magistra!” 

Raluca: „Ce e aceea o profesoară?
O doamnă scundă cu ochelari rotunzi
Ori înaltă cu părul vâlvoi?
Tânară, bătrână,
Răgușită, pițigăiată?
Nu pot spune clar;
Iat-o că intră pe ușa clasei:
Ne cuprinde cu privirea:
«Ce-ați mai făcut?»
– Un zâmbet.
Se aud răspunsuri prin clasă;
Ascultă, vorbește,
Ne îmbrățișează cu vocea când râde
– Cu noi râde.
Ne simpatizează
Când oftăm la gramatică,
Ne înțelege
Când dăm de greu.
Se oprește să explice un verb 
Și ne privește în ochi când ne explică.
Face o adăugire interesantă;
Noi ciulim urechile,
Ridicăm mâna:
Facem și noi adăugiri.
Ora se scurtează-n discuții…
Ea pune întrebări:
Elevii răspund.

Se termină ora: 
Parcă îi pare rău că trebuie să plece.
Ne salută de sfârșit de oră
Și iese din nou pe ușa clasei…”

Emanuela: „Răsfoind în cartea vieții
Anii buni și trecători
Cu melancolie astăzi
Veți începe-un nou capitol.
Fie plin de sănătate, armonie, fericire,
Chiar și orice lucru ne-nsemnat să v-aducă bucurie.
Dumnezeu vă aibă-n pază și la bine, și la greu,
Zile bune și senine, vă doresc s-aveți mereu.

În această zi specială, doresc să vă transmit cele mai alese gânduri de sănătate, mulți ani fericiți și senini, iar viața să vă surâdă în fiecare zi.” 

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *