Mărturiile unui frate călugăr adolescent: ce înseamnă să simți chemarea Lui Dumnezeu?Interviu cu Adrian Buzu

Când spunem ,,călugăr” cei mai mulți dintre noi se gândesc la un vârstnic înțelept, cu barba albă și nicidecum la un tânăr proaspăt ieșit de pe băncile liceului. Un asemenea tânăr a fost Adrian Buzu la vârsta de 18 ani, când s-a simțit chemat de Iisus să urmeze calea călugăriei.

,,Călugăria pentru mine este o cruce, pe care Hristos o pune pe umerii mei și are ca scop ajungerea în Edenul veșnic, numit rai și mai este, de asemenea, o floare, pe care o rup din grădina sufletului meu și o înmânez lui Hristos ca jertfă și dar, adusă pentru a dobândi viața veșnică.” – a spus Adrian Buzu.

Acum în vârstă de 21 de ani, Adrian a decis să ne împărtășească detaliile despre viața sa după doi ani și jumătate petrecuți la mănăstirea Runc, în calitate de frate călugăr.

Î: Când ați intrat pentru prima dată în contact cu Biserica?

R: De mic copil am fost crescut într-un mediu creștin-ortodox. Mergând la biserică împreună cu bunica și văzându-l pe preot cum slujește în altar, am fost inspirat să urmez drumul călugăriei și al preoției.

Î: Când ați intrat pentru prima oară în contact cu mănăstirea?

R: Prima oară când am intrat în contact cu mănăstirea a fost în 2017. Un coleg mi-a propus să mergem pentru o săptămână, în vacanța de Crăciun, la o mănăstire. Să vedem și noi cum e viața acolo. Eram la seminar și mă plictiseam, așa că am acceptat. Numele mănăstirii era Runc. Când am intrat pentru prima oară pe poarta mănăstirii, am fost întâmpinați de un bătrân călugăr ce ne-a făcut un tur și ne-a povestit despre istoria locului. Am fost impresionat de vechimea și rusticitatea mănăstirii, precum și de înfățișarea ca din basme a ghidului nostru.

Î: Ce v-a determinat să rămâneți la mănăstire?

R: Omul merge la mănăstire când are o chemare greu de descris în cuvinte; e ca o sete…

Stând și meditând la un trapez al mănăstirii, am dat cu ochii de o icoană a lui Iisus și mi-a venit dintr-o dată acest gând inexplicabil: am simțit că mă cheamă Dumnezeu. Mi-a venit o furnicătură și un sentiment de bucurie în tot corpul deoarece voiam să rămân.

Î: Ce statut aveți la mănăstire?

R: Momentan, sunt frate de mănăstire, dar am pus la înaintare cererea de închinoviere (o aprobare de la episcopul locului prin care se atestă prezența ta la mănăstire și înfierea ta).

Î: Ce înseamnă acest statut?

R: Acest statut este de novice; ești la început de drum și vezi dacă te poți acomoda la mănăstire.

Î: Cum arată o zi din viața dumneavoastră la mănăstire?

R: Ziua începe la 5:00 dimineața, înainte ca soarele să răsară. Fiecare călugăr în parte își face rugăciunile (pravila), apoi la 5:30 mergem la biserică unde începe Sf. Liturghie. La finalul slujbei, părinții și frații merg în camere să se schimbe și se pregătesc de ascultare (îndatoririle zilnice de la mănăstire: curățenie, grădinărit, gătit etc.). La ora 12:00, avem prima masă din zi, iar la 18:00, pe ultima. Dimineața nu se mănâncă. După masa de prânz, ne întoarcem la ascultare și pe seară mergem din nou la biserică, unde se săvârșește vecernia și utrenia, la care prezența este obligatorie.

Astfel, cu binecuvântarea Lui Dumnezeu, încheiem ziua și o luăm dimineața următoare de la capăt.

Î: Ce vreți să faceți mai departe?

R: Eu îmi propun, cu mila Lui Dumnezeu, să îmi dau doctoratul în teologie la Sibiu și să iau niște cursuri de asistență medicală. Vreau să fac aceste studii pentru a fi de folos mănăstirii și pentru a-i face mândri pe părinții mei.

Î: Cum au reacționat cunoscuții dumneavoastră când au aflat că vreți să rămâneți la mănăstire?

R: Mama nu a fost de acord deloc la început, dar tata m-a ajutat să prind curaj. Ceilalți membrii ai familiei au fost șocați, deoarece, înainte de mănăstire, aveam o iubită cu care aveam planuri serioase. Pe atunci, voiam să devin preot de mir și să o fac pe ea preoteasă. Până la urmă, totul s-a lămurit după ce le-am explicat motivul pentru care am luat această decizie și mi-au respectat hotărârea de a-mi duce gândul până la capăt. Iubita a fost de asemenea uimită, dar mi-a respectat și ea alegerea și nu s-a supărat. Încă suntem prieteni și păstrăm legătura. A fost o despărțire grea, dar am trecut peste, deoarece știam clar de ce mă duc la mănăstire. Prietenii nu se așteptau ca tocmai eu, fiind un prieten mai nebunatic, să mă fac călugăr, dar, până la urmă, s-au bucurat pentru mine.

Î: Care este cea mai frumoasă parte a vieții la mănăstire?

R: În primul rând, ești mai aproape de Dumnezeu prin rugăciune și prin liniștea spre care tinzi. Admiri natura, de la cea mai mică furnică, până la extrema totală: soarele. Observi liniștea și frumusețea care te înconjoară.

Î: Cea mai urâtă parte a vieții la mănăstire?

R: Cea mai neplăcută este partea de început, deoarece ești pus la niște încercări și obligații noi pe care nu le poți duce mereu la îndeplinire. Ai o responsabilitate față de Dumnezeu, sfinții părinți și față de restul lumii. Prima mea săptămână eram complet paralel și am avut un conflict cu unul dintre părinți. Am fost pus la bucătărie și eu și părintele aveam două moduri diferite de a opera. A fost un conflict marcant, deoarece venisem dintr-un mediu în care eu eram dominant. La mănăstire, cel mai mare conflict îl ai cu propriul eu. Până la urmă, i-am cerut iertare și ne-am împăcat. În timp, prin smerenie, cu răbdare, am trecut cu bine peste acest moment complicat. Am mers mai departe și nu m-am descurajat!

Î: De ce credeți că este important ca tinerii să meargă la biserică?

R: Deoarece astfel îl vor putea observa pe Creator în orice lucru și cuvânt spus. Biserica îi face să fie mai statornici, îi învață să administreze Sfintele Taine și îi ajută să se regăsească în lumea în care ne înconjoară. Ajungând la acea liniște interioară, tânărul va ajunge să prețuiască mai mult clipele petrecute cu cei dragi. Practic, învățăm cum să fim oameni mai buni în societate și să-i respectăm pe cei din jur, urmând exemplele din Biblie.

Așa cum se spune și în rugăciunea ,,Tatăl nostru”, atunci când intră în biserică, tânărul se face casnic în casa Lui Dumnezeu prin rostirea cuvântului ,,Tată”. Biserica îi împiedică să săvârșească păcate și le dă o speranță că totul va fi bine, în ciuda păcatelor comise.

Î: Aveți un mesaj final pentru tinerii care nu merg la biserică?

R: Îi îndemn pe cei care nu merg la biserică să facă cunoștință cu Dumnezeu pentru a se simți fericiți. Și eu aveam aceeași stare la început, dar când faci cunoștință cu Biserica îți găsești un țel în viață. Tinerii trebuie să înțeleagă că ei sunt viitorul țării și că trebuie să învețe să nu fie influențați de bârfe. Pavel a spus că această religie a luat amploare datorită faptului că le asigura oamenilor speranța la eternitate.

Lumea asta este un examen pe care nu toți îl iau. Biserica este o corabie care are ca scop aducerea ta în Rai și te poate feri de valurile de păcate.

Casa Lui Dumnezeu este ca un izvor din care curge apă fără de care omul nu poate să supraviețuiască pentru mult timp.

Biserica s-ar bucura să îi primească pe tineri și să aibă noi vlăstare care să crească și mai bine decât cele de dinainte.

Nădăjduiesc ca Dumnezeu să ne lumineze calea!

Încheiem interviul cu o poezie scrisă de Adrian Buzu:

Golgota

Amiaza e aproape

Și judecata sus,

Pilat stă mai departe:

I-e frică de Iisus.

 

Ana și cu Caiafa

Poporul răscula;

Dorind doar moarte, moarte

Și suspinare grea;

 

Hristos era acolo,

În mantie-îmbrăcat

Și o coroană aspră

De spini El a purtat;

 

Avea ochii în lacrimi,

Căci milă El avea,

Și spre popor cu jale

Privea, privea, privea.

 

Acei ce ieri cu slavă

Pe El ei l-au primit,

Acuma strigă-n grabă:

,,Pe El Îl vrem răstignit!”

 

Acum merg la Golgota,

Se plâng, se tânguiesc,

Căci Domnul poartă crucea –

Păcatul omenesc!

 

Așa-i de grea povara,

Dar el a biruit

Și moartea și păcatul

Căci El s-a răstignit!

 

Acuma, frate, soră,

Smerenie s-avem;

Nădejde, năzuință,

Căci Domnul ne ia spre cer!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *