Motivația pentru învățare – premisă a succesului sau a eșecului școlar

Atunci când vorbim despre motivație, ne referim la impulsurile de natură fizică sau psihologică ce determină un individ să acționeze în scopul îndeplinirii unor idealuri personale sau colective cu o forță mai mult sau mai puțin amplă, în funcție de factorii și împrejurările care o determină. Termenul „motivație” provine din latinescul „move” sau „movere”, care înseamnă „a mișca”, „a pune în mișcare”. Rezultă de aici faptul că motivația constituie capacitatea ființelor umane de a depune un efort, de a executa acțiuni favorabile minții și sufletului acestora, care asigură un scop bine definit și care imprimă la nivel psihic dorința de evoluție și reușită. În literatura psihologică, acest concept a fost lansat de către E. Dichter, care afirmă că „motivația constituie cauza reală a comportamentului uman.” De asemenea, motivația poate fi definită drept „totalitatea de factori dinamici ce determină conduita omului” (Savca Lucia, „Psihologie, manual pentru licee”). În ceea ce privește motivația pentru învățare, aceasta reprezintă complexul de motive care orientează, organizează și potențează intensitatea efortului în învățătură. O motivație puternică favorizează obținerea unor performanțe ridicate, pe când o motivație slabă diminuează participarea școlarului în activitatea de învățare. Motivația îndeplinește, deci, un rol activator și dinamizator în reușita școlară a elevului.

Putem spune că există diferite tipuri de motivație care influențează un individ, conducându-l spre reușita sau eșecul școlar. Vorbim, în acest sens, despre motivația pozitivă, care stimulează elevul și care îi oferă perspective mai ample, mai deschise către lume și către propria sa ființă. Factori precum lauda, încurajarea sau premierea determină disponibilitatea unui școlar de a-și menține poziția dreaptă în societate și în raport cu sine însuși, astfel încât evoluția lui să se realizeze armonios, însoțită de satisfacții personale. Motivația pozitivă este o componentă esențială a succesului școlar, desemnarea unor rezultate obținute la randament superior, în conformitate cu nivelul cerințelor programelor școlare și al finalității procesului de învățământ fiind o cauză a impulsurilor prielnice pe care un elev le dobândește pe parcursul actului de învățare. Viceversa acestui tip de motivație este motivația negativă, produsă de folosirea unor stimuli nocivi cum ar fi blamarea, amenințarea și pedeapsa. Devine evident faptul că lipsa mulțumirii de sine și a unui temei pe baza căruia să se înfăptuiască buna dezvoltare a unui individ are ca rezultat eșecul școlar, consecință a inadaptării la mediul socio-profesional, decalaj dintre rezultatele reale ale elevului la învățătură și cerințele școlare. Se poate vorbi, totodată, despre motivația intrinsecă, determinată de nevoile și trebuințele personale ale subiectului, precum și despre motivația extrinsecă, ce își are rădăcinile în sursele dinafara subiectului. Această pereche formată din ultimele două tipuri de motivație menționate are, cu siguranță, un rol important în ceea ce privește situația școlară a unui elev și atingerea sau îndepărtarea de țelurile propuse. Reușita școlară trebuie să fie susținută de motivația extrinsecă (învățarea pentru o notă bună, aprecieri ale părinților sau profesorilor), dar mai ales de cea intrinsecă, declanșată de plăcerea, curiozitatea și interesul acordate procesului de învățare și descoperire. Toate aceste tipuri de motivație influențează în mod categoric parcursul școlar și existențial al unui elev și, tocmai din acest motiv, este strict necesar ca problema unei bune motivații să fie luată în considerare atunci când intră în discuție felul în care poate fi abordată situația la învățătură a unui individ. În stabilirea unor concluzii și păreri legate de un anumit ins și de evoluția sa mai mult sau mai puțin strălucită, trebuie să se țină seama de factorii biologici, psihologici, pedagogici, socio-culturali sau stresanți care determină succesul în activitate, dar și de ideea că eșecul școlar poate fi de natură stabilă și/sau episodică. În acest ultim caz, lipsa de motivație constituie unul dintre realele impedimente în atingerea reușitei la învățătură; elevul trebuie ajutat pentru a scoate la lumină problema regresului său, nu criticat.

Pe de altă parte, este foarte important ca un elev să descopere modalitățile prin intermediul cărora motivația pentru învățare poate lua amploare. Stabilirea unor principii de viață, axarea asupra unor pasiuni care trezesc într-un individ dorința de perfecționare a abilităților deja existente, conștientizarea faptului că unele cunoștințe dobândite în școală îi vor fi de folos în viitor, dorința școlarului de a fi cult, multilateral dezvoltat sunt câteva motive care descriu în mod lucid importanța învățăturii și, în general, a educației. Orice elev trebuie să fie profund conștient că, dacă nu există motivația învățării, atunci nu se poate vorbi nici despre succesul școlar. În mare parte, lipsa motivației pentru învățare vine din imposibilitatea unui individ de a decide o posibilă desfășurare a viitorului său. Perspectivele limitate, sărace în imaginație și curaj constituie bariere de netrecut când vine vorba de asigurarea unei existențe fericite, prospere. Asumarea riscurilor și înfruntarea propriilor insecurități dezvoltă într-un elev stima și siguranța de sine, valori care indubitabil vor conduce la reușită într-un anumit moment din viitor atât în ceea ce privește rezultatele școlare, cât și pe cele legate de viață. Este esențial ca un individ să își aleagă căi de formare a motivației școlare, printre care se pot număra compararea propriei persoane doar cu sine însăși în diferite etape ale existenței sale, gestionarea eficientă a emoțiilor, întâmpinarea cu demnitate a unui eșec. În ceea ce privește posibilitatea ivirii unor mici nereușite de-a lungul drumului parcurs, elevul trebuie să înțeleagă scopul acestora și să le accepte, întrucât refuzul și inhibiția pot conduce la un eșec școlar sau existențial de proporții uriașe. Căpătarea motivației pentru învățare se concentrează, deci, mai ales asupra elevului care aspiră la evoluția și împlinirea sa ca om, succesul școlar depinzând foarte mult de el însuși, de străduința pe care o depune în pregătirea pentru lecții și buna atitudine față de procesul de învățare.

În ultimă instanță, se poate afirma că motivația pentru învățare este determinată de modul în care părinții și profesorii îndreaptă un individ către reușita sau eșecul școlar. Este cert faptul că relația profesor-elev e foarte importantă în motivarea elevului către succesul școlar, dar și că părinții au un rol capital pentru reușita la învățătură a copilului de orice vârstă. Pentru rezultate optime la învățătură, adulții cu o vastă influență asupra școlarului aflat într-un continuu proces de formare trebuie să cunoască principiile după care să se ghideze pentru a motiva pozitiv copilul sau adolescentul pentru care își doresc reușită școlară. Acest lucru se poate realiza prin crearea climatului psihologic în clasă, prin stabilirea contactului emoțional adecvat, prin dezvoltarea capacității dascălilor de ascultare ca manifestare a respectului față de elevi sau prin empatia venită din partea părinților și profesorilor. Elevii au nevoie să li se stimuleze dorința pentru învățare și curiozitatea, iar un vast interes venit din partea învățătorilor și a familiei poate spori considerabil motivația unui individ. Totodată, adulții trebuie să accepte înclinațiile copilului și să fixeze obiective concrete și pertinente, menținând un control lejer, dar sistematic. De asemenea, trebuie să știe a preîntâmpina eșecul școlar și a depista factorii perturbatori care nu duc la o bună desfășurare a activității școlare a elevului. Modul în care părinții și dascălii controlează sentimentele, trăirile și nevoile unui copil determină apariția motivației pozitive sau negative în viața acestuia și, implicit, îi hotărăște parcursul activității la școală și desfășurarea destinului. Se poate conchide, deci, că succesul sau eșecul școlar ale unui elev nu sunt doar alegeri determinate de propria persoană a acestuia, ci și de influențele din jur, mai ales părinți și profesori, care devin modele de viață pentru micul individ. Este extrem de important ca învățătorii și familia să acorde atenție situațiilor dificile pe care elevii trebuie să le clarifice, nu să minimalizeze problemele care îi frământă, deoarece, așa cum afirmă Vince Lombardi, „Nu putem direcționa vântul, dar putem direcționa direcția vâslelor”.

Concluzionând, motivația este un punct de plecare important al individului în procesul autoreglării sale, constituind o armă de preț în lupta cu cei din jur și, mai ales, cu propria ființă. Motivația pentru învățare are ca efect suprem reușita în viață și conduce către satisfacții semnificative în ceea ce privește rezultatele școlare sau stabilirea unor planuri de viitor bine puse la punct. Impulsurile pozitive, primite la timp de către un elev sunt hotărâtoare pentru destinul acestuia, la fel cum lipsa unui temei și a forței încurajatoare determină apariția eșecului de-a lungul drumului unui copil ori adolescent. Este important, așadar, ca motivația înălțătoare să fie un crez al binelui și al frumosului în calea elevului, iar educația să constituie, pentru totdeauna, poarta deschisă către iluminarea spiritului și către împlinirea, fericirea și desăvârșirea completă a ființei lăuntrice.

Bibliografie:

  • Ramona Vlad, Mirela Vlad, „School success and failure – determinants factors and ways to prevent school failure”
  • Elena Căruță, „Rolul motivației învățării în obținerea succesului școlar”

Sursa imaginii reprezentative: https://www.portalinvatamant.ro/

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *