O cameră doar a ei – Virginia Woolf

Sunt atât de multe opinii despre măreața Virginia Woolf, ca o deschizătoare a drumurilor femeilor în viață, speranța lor întruchipată! Nici nu știu de unde aș putea să încep să vorbesc despre ea, căci simt că nu îi pot mulțumi în cuvinte pentru tot ce a făcut și pentru curajul pe care l-a avut. Una dintre cele mai inovative minți ale lumii, Virginia Woolf este cea mai bună ilustrare a unei femei puternice, este cea care arată de ce sunt ele în stare, de ce își merită drepturile; ilustrează, de asemenea, umilința prin care femeile au trecut, și continuă să treacă și în prezent. Pe lângă aceste aspecte, ea reușește să surprindă în lucrările ei schimbarea rapidă a lumii în privința tehnologiei, impactul războiului și, mai ales, percepțiile oamenilor. Chiar dacă a suferit o parte din viață, asta nu a oprit-o să își arate grandoarea și să pună o remarcabilă amprentă asupra literaturii universale.

,,O cameră doar a ei”, cartea care s-a bucurat de un veritabil succes, are, în prim-plan, poziția femeilor în societatea din secolul al XIX-lea.

Dezamăgitor este că au trecut atâția ani de atunci, ani în care societatea s-a modernizat vizibil, dar femeile sunt văzute, în continuare, într-o poziție inferioară și chiar nesemnificativă adesea, în comparație cu statutul celor de gen masculin. Bărbații privesc și acum femeia ca pe o reflectare a lor,  o ființă în care ei își satisfac amorul propriu și  se văd de două ori mai mari decât sunt în realitate.

Revenind la cartea pe care vreau să v-o prezint, fără o dorință de a ofensa alte persoane, mi-ar plăcea ca ea să fie citită într-o manieră obiectivă, din pricina aspectelor vizate de ea, care ar putea contribui evocativ la o armonizare, în primul rând, națională. În ciuda narațiunii la persoana I, vocea narativă precizează încă din primele pagini: ,,spune-mi Mary Beton, Mary Seton, Mary Carmichael sau oricum vă place, nu are importanță’’. Cele trei nume menționate fac referire la o tradițională baladă scoțiană ,,Mary Hamilton’’, și autoarea se folosește de ea pentru a evidenția că subiectele ce urmează să fie abordate nu țin de prezent, ci au pornit din trecut și sunt reflectate și în viitor. Narațiunea relatată începe cu interzicerea  accesului  într-o bibliotecă, de care are parte naratoarea, pentru simplul fapt că aparține genului feminin. Următorul moment o surprinde pe naratoare la o cină fastuoasă, la un colegiu pentru bărbați, urmată de o cină oropsită, alături doar de femei. De-a lungul prezentării posesivității, umilinței și nedreptății de care are parte genul feminin în întreaga lume, naratoarea surprinde și o frază din Mary Carminchael : ,,Chloe o plăcea pe Olivia. Împărțeau un laborator’’, iar perspectiva pe care o prezintă asupra ideii de LGBT (cuvântul utilizat în prezent), este extrem de deschisă și neașteptată pentru timpul în care a trăit ea.

Imaginea femeii de atunci este deprimantă, dar scoate la iveală necesitatea ei în lume și monstruozitatea care s-ar abate asupra vieții, daca ele nu ar exista: ,,Napoleon și Mussolini insistă atât de emfatic pe inferioritatea femeilor, pentru că dacă nu ar fi inferioare, ei nu s-ar mai putea extinde. Acest lucru explică parțial cât de necesare le sunt adesea, femeile, bărbaților’’. Inechitatea pe care ele o îndură este reliefată prin afirmația: ,,un tânăr trăia liber cu o țigancă sau o mare doamnă, mergea la război, se bucura neîngrădit și necenzurat de toate experiențele vieții umane, care i-au folosit atât de mult, când a ajuns să își scrie cărțile’’, lucru care ar fi fost inacceptabil pentru o femeie. Și aici ajungem la obstacolul genului feminin în literatură. Folosindu-se de o imaginară soră a lui Shakespeare, vocea narativă susține că dacă sora lui s-ar fi născut cu geniul de care el s-a bucurat, cu siguranță ar fi înnebunit, s-ar fi împușcat într-un loc refugiat de acea societate minimalizată. Și de aceea femeia ar avea atât de multă nevoie de un spațiu al ei (nu înconjurată de 10 copii),  în care să se poată retrage pentru a medita, pentru a-și pune gândurile în ordine și pentru a excela și ea în scris și în gândire, pentru a prinde curaj.

Această ,,subminare intelectuală a femeilor, cu precădere a scriitoarelor’’, este atât de lăudabil prezentată și conferă textului o valoroasă contribuție în literatura feministă a secolului al XX-lea, în ciuda numărului nu atât de mare de pagini ale cărții.

,,Vai de aceea care penița mânuiește
Ea săvârșește al trufiei păcat
Pe veci de nerăscumpărat
Ne spun că sexul slab nu își cunoaște locul;
Creșterea, moda, dansul, jocul,
Asemenea talente ne-am putea dori;
A scrie, a citi sau a gândi,
Ne-ar sluți, devreme-ar deveni târziu
Și cuceririle ni s-ar opri de timpuri,
Pe când a ne-ngriji de un umil cămin
E tot ce ar putea fi mai util.’’ (versuri ce aparțin poetei Lady Winchilsea, menționate în carte)

Sursă foto: https://carturesti.ro/carte/o-camera-doar-a-ei-188324342

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *