Doi privitori comentează. În ce mod percep un el și o ea aceeași pictură?



Farmecul artei stă parțial în multitudinea de interpretări pe care le vor oferi diferiți privitori. Având în vedere că nu trecem toți prin aceleași experiențe, că nu suntem toți formați de aceiași oameni, aceleași cărți și aceleași sisteme de educație, că același stimul va influența un pic diferit fiecare persoană, orice om își va forma o percepție unică asupra vieții și, implicit, asupra elementelor vizuale care ne înconjoară. Este deci firesc ca același tablou să nu producă aceeași reacție din partea privitorilor care se opresc în fața sa pentru câteva clipe de-a lungul parcursului lor prin galeria de artă. Acest articol reprezintă un exercițiu de analiză subiectivă. Două persoane cu o anumită deschidere spre estetic vor vorbi despre emoțiile și ideile pe care li le transmite o operă de artă. Am ales Surpriza, de Antoine Watteau, unul din marii pictori francezi ai secolelor XVII-XVIII. Scopul ultim este a surprinde diferențele dintre viziunea celor doi autori, pentru a evidenția multitudinea de semnificații și interpretări la care poate duce simplul act de a privi cu atenție o imagine. Impresiile descrise nu sunt rezultatul unei cercetări cu privire la noțiuni de curent istoric sau de context cultural, ci o simplă expresie a subiectivității, a unicității ființei umane din perspective de receptor al actului de creație artistică. Pozițiile diferite adoptate de receptorii produsului artistic, faptul că aceștia desenează la nivel mental două hărți de reprezentare care nu se suprapun în totalitate, generează unele din cele mai interesante întrebări privitoare la artă. Încercând să dăm un răspuns acestor dileme, vom ajunge să înțelegem mai prodund tâlcul imaginii analizate și să ne rafinăm gustul pentru pictură. Așadar, să începem analiza!

Adnana Budeanu-Bichiu

Tabloul realizat de pictorul Jean-Antoine Watteau surprinde iubirea în două teme existențiale: atât împlinirea sentimentală, cât și iubirea imposibilă. Jumătatea stângă a tabloului prezintă o poveste de dragoste ce pare a fi nemuritoare, o iubirea care nu poate fi combătută sub nicio formă. Cei doi îndrăgostiți sunt dovada clară că iubirea pură există nu doar în filme și cărți, ci și în tablouri.

Sfera opusă a tabloului transmite cu totul alte sentimente. În timp ce, în stânga, viața de cuplu este surprinsă ca fiind una ideală, de basm, partea dreaptă introduce persoana care vizualizează acest tablou într-un alt univers al simțirii. Singurătatea și dezamăgirea sunt termenii care descriu perfect această parte a tabloului, întrucât aceștia sunt termenii centrali în ecuația unei iubiri neîmplinite. Dorința de a o cuceri pe femeie este puternică, însă nu este destul. Cântul chitarei nu reușește să schimbe legile iubirii, căci oricât de duios ar fi acest cânt, un îndrăgostit adevărat are tatuate în suflet sentimente profunde îndreptate doar către celălalt partener.

Prezența unui patruped care îl privește compătimitor pe singuraticul personaj, îmi conferă posibilitatea de a crea o poveste mult mai profundă decât aparențele remarcate până în acest punct.

Eu, personal, cred în posibilitatea reîncarnării. Câinele ar putea reprezenta varianta reîncarnată a unei foste iubiri a lui James (personajul singuratic, alegerea numelui a venit total random), iubire dată uitării în acel moment al deznădejdii. Cu toate acestea, fosta sa iubire își dorește ca James să-și găsească împlinirea sufletească, lucru total imposibil în cadrul acestui triunghi amoros. Totuși câinele îi rămâne aproape, tocmai pentru a nu-l lăsa într-o singurătate fără de sfârșit.

Hurgheș Andrei-Nicolaie:

Impresia pe care mi-o produce acest tablou este cea a bucuriei amestecate cu neliniștea. Deși cele trei persoane se află într-o stare de desfătare erotică și muzicală, cromatica imaginii, precum și postura corporală a actorilor, îmi sugerează o anume tensiune. Dincolo de prim-planul bucuriei, o forță oarecum amenințătoare pare să stea la pândă, așteptând momentul potrivit pentru a pune capăt micii petreceri. Să fie vorba despre dualitatea eros-thanatos? Este orice moment de plinătate a trăirii o anticipare a momentului când drumul nostru prin această viață va ajunge la final? Se poate ca acest concept să fie una din interpretările mai subtile ale Surprizei lui Watteau.

Pe axa orizontală, tabloul este împărțit în două jumătăți. Cea stângă aparține cuplului cuprins se intensitatea trăirii erotice, iar cea dreaptă conferă echilibru imaginii prin prezentarea unui zone secundare de interes, cea a muzicianului și a personajului canin. Două condiții diferite sunt astfel alăturate, cea a celor două jumătăți care alcătuiesc cuplul și cea a singurătății. Se pare că celor fără parteneră (prezentă în cadru) le este destinată delectarea celor care trăiesc sentimentul iubirii. Bucuria personajului terțiar este cea a contemplației dacă nu cea a implicării active în jocul erotic.

Cântărețul pare adâncit în gânduri. Chipul său doar pe jumătate vizibi privitorului evocă o anume tristețe. Se prea poate ca aceste două ipostaze diferite cu privire la Eros exprimă nevoia intrinsecă de a iubi și a fi iubit, dar și fragilitatea trăirilor afective, care se pot destrăma, finalizându-se cu o mare suferință.

Ceea ce mi s-a părut foarte interesant este faptul că personajul canin privește mai degrabă înspre muzician decât spre cuplul. Acest fapt poate fi un gest de empatizare între doi actori cu rol secundar în acest cadru.

Sursa foto: https://en.wikipedia.org

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *