La granița dintre occident și orient – câteva gânduri despre opera lui Haruki Murakami

Istoria Japoniei, începând cu epoca Meiji, este una a unei dinamice interacțiuni între cultura tradițională și cea europeană de import. După mai bine de două secole și jumătate de izolaționism impus de puternica dinastie Tokugawa, ultimii șoguni ai Țării Soarelui Răsare, Japonia a cunoscut o convertire pe repede înainte la cutumele occidentale. Această schimbare profundă a vizat adoptarea unei legislații după model european, împrumutul vestimentației și a obiceiurilor, dar și impunerea unei revoluții industriale autohtone care a transformat Japonia în puterea asiatică preeminentă de la sfârșitul secolului XIX și din prima jumătate a secolului XX.


Pe fondul acestei occidentalizări, a apărut o cultură autohtonă caracterizată prin melanjul inspirațiilor occidentale cu cele naționale. În cultura niponă de la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI, cel mai cunoscut reprezentant al acestei direcții este romancierul Haruki Murakami, scriitor extrem de popular atât la nivel național, cât și internațional. În mai bine de patru decenii de activitate, Murakami a scris un număr impresionant de cărți, opera sa fiind tradusă integral în zeci de limbi. Numai în Japonia romanul său 1Q84 a vândut mai bine de 5 milioane de exemplare.


Prima dată am citit o carte a lui Murakami în liceu, pe când aveam 16 ani. Norvegian Wood s-a dovedit a fi o bună introducere în universul său literar, fiind unul din volumele lui de dimensiuni mai mici și astfel putând fi considerat mai prietenos față de un novice în ceea ce privește literatura niponă. La momentul respectiv, nu m-am gândit să-mi continui incursiunea în opera murakamiană. Am păstrat o amintire plăcută a acestei prime lecturi însă. Ani mai târziu, am citit Kafka on the Shore, care a lăsat o amprentă mai puternică asupra mea. Această operă care analizează sentimentele de alienare încercate de un adolescent cu probleme, îmbinând planul real cu elemente ale fantasticului, mi-a plăcut foarte mult. Din acel moment m-am decis să citesc și alte cărți ale lui Murakami. Tom după tom, am parcurs mai multe din titlurile sale, dezvoltând, se poate spune, o mică obsesie pentru scrierile acestui autor atât de abil în a-și transpune angoasele și întrebările recurente în scris.


Cărțile lui Murakami prezină o serie de elemente comune. De fapt, se poate spune că romanele sale sunt, dintr-o anumită perspectivă, reconfigurări succesive ale acelorași motive. Locuri, întâmplări se repetă de la o carte la alta. Un astfel de exemplu este introducerea în narațiune a unei povești legate de ocupația japoneză a Manciuriei. Un alt element comun este reprezentat de pătrunderea prin portaluri miraculoase, cum este fântâna din The Wind-Up Bird Chronicle. Referințele la muzica clasică apar în toate operele lui Murakami, personajele fiind adesea melomani. Descrierile amănunțite ale scenelor amoroase, detaliile prozaice legate de viața de zi cu zi, dar și referințele la cultura pop fac de asemenea parte din repertoriul lui Murakami. Adesea, personajul principal face o călătorie telepatică, trece dintr-o dimensiune în alta sau intră într-un spațiu unde fantezia se confundă cu realitatea. Soțul înșelat de soție sau dispariția bruscă și inexplicabilă a unei persoane se repetă în multe dintre cărțile lui Haruki Murakami. Imaginea personajului principal masculin este constantă. Acesta este adesea un om cu nimic ieșit din comun, mediocru, cu venituri, realizări și ambiții mărunte, întotdeauna divorțat sau abandonat de parteneră. Să aibă acest aspect un anume substrat autobiografic? Murakami nu este sub nicio formă un om comun, însă această perspectivă asupra masculinității poate ține de un mod subiectiv de autoevaluare, de un sentiment al estompării imaginii sinelui de fundalul mai colorat al societății sau de viața petrecută în anonimat înainte de a deveni celebru.


Murakami a declarat în repetate rânduri că nu pornește de la un plan bine pus la punct al acțiunii, ci se lasă în voia procesului creativ, adoptând o tehnică de scriere bazată pe spontaneitate. El lasă povestea să se scrie singură prin el. În multe privințe este asemenea unui călător care pornește pe un drum necunoscut, fără a ști ce și pe cine va întâlni de-a lungul traseului său. De acea, evoluția acțiunii în romanele sale dă o impresie că personajul principal se alfă oarecum în derivă, fără a ști unde se îndreaptă. Acesta este aruncat în lume, supus unor factori aleatori care îi determină soarta incertă. Cu toate acestea, în unele scrieri se remarcă un accentuat sentiment al destinului inevitabil, cum este cazul romanului 1Q84, unde cele două personaje principale sunt mânate unul către celălalt de către soartă pentru a realiza împlinirea erotică.


Romanele lui Murakami se încadrează în literatura realist-magică. În cărțile sale, filonul principal realist se întrepătrunde cu elemente fantastice, care produc senzația unei realități incerte, ambigue, nesigure. Piticii magici din 1Q84, crimele telepatice din Kafka on The Shore, omul-oaie din A Wild Sheep Chase, Noboru Wataya, pisica vorbitoare din The Wind-Up Bird Chronicle sunt doar câteva exemple de oglindiri ale influenței realist magice în opera murakamiană. Remarcabile sunt și elementele de roman polițist, concretizate prin procesul de căutare a unei persoane dispărute și de elucidare a misterului evaporării bruște a acesteia.


Cel mai apreciat roman al lui Murakami este The Wind-Up Bird Chronicle (Tradus în română cu titlul „Cronica Păsării-Arc”). În această carte, temele sale recurente sunt abordate cu cea mai mare claritate, narațiunea are cea mai lină curgere, iar strategiile narative specifice operei sale se îmbină cu cea mai mare naturalețe. Acțiunea acestui roman este ca o mașină bine unsă a cărei fiecare părticică se sincronizează perfect cu celelalte. Cel mai ambițios proiect ca amploare este 1Q84, roman fluviu care a primit însă unele critici, fiind considerat mai puțin reușit decât Cronica Păsării Arc.


Murakami excelează tocmai prin faptul că în fiecare nouă carte reușește să abordeze într-un mod diferit aceleași teme. Romanele sale sunt foarte similare unele față de celelalte și cu siguranță autorul lor poate fi acuzat de predictibilitate. Totuși, marile similitudini nu trebuie interpretate ca o lipsă de originalitate, ci ca o mare fidelitate față de temele care îl obsedează pe scriitor, care reușește să se reinventeze cu fiecare nou proiect, reconfigurând un anumit număr de elemente prestabilite. Murakami este fidel propriului său stil, reușind să atingă cu fiecare operă echilibrul între elementele constante ale creației sale și acea doză de nou care dă un suflu de prospețime. Romanele sale sunt mereu surprinzătoare, însă produc un reconfortant sentiment familiaritate care vine din faptul că majoritatea lucrurilor pe care le descoperi pe măsură ce înaintezi cu lectura au mai fost întâlnite într-un roman precedent, într-o formă ușor diferită.


Probabil că romanul meu favorit al lui Murakami este Kafka on the Shore. Sentimentul de alienare încercat de personajul adolescent este o experiență universal umană. De fapt, alienare este una din temele constante din opera lui Murakami și poate fi atribuită unei unei influențe Kafkiene. În Kafka on the Shore însă, ne întâlnim cu un personaj care încearcă să își definească identitatea… și trăiește toată angoasa de ură de sine de care este capabil un adolescent. Romanul este și unul al maturizării afective și sexuale, facilitate de interacțiunea cu un personaj mai înaintat în vârstă. O alta dintre cărțile care au lăsat o amprentă în interiorul meu, Colorless Tsukuru Tazaki and His Years of Pilgrimage urmărește o întoarcere a unui personaj matur în trecutul său sub forma unei investigații, fapt care ocazionează o confruntare cu sinele și cu persoanele cele mai dragi din adolescența personajului principal de care acesta a devenit înstrăinat cu mult timp în urmă. În ultima carte a lui Murakami, Killing Commendatore, se prezintă relația între două personaje masculine antitetice, unul marcat de mediocritate, celălalt bogat și misterios, relație care generează o serie de evenimente enigmatice soldate cu dispariția fiicei celui din urmă. 1Q84 prezintă imaginea cuplului ideal despărțit, ceea ce duce la o prelungă căutare, căreia i se opun forțe supranaturale malefice. Sputnik Sweetheart este un roman polițist plin de sentimentul alienării, al derivei și al absurdului, soldat cu un sfârșit anticlimactic. Desigur, opera lui Murakami nu se reduce la aceste cărți însă, cotându-le mai sus în ierarhia mea personală, mă voi rezuma la ele, cu mențiunea că temele surpinse în ele sunt revelatoare și pentru celelalte opere murakamiene.


Romanele lui Haruki Murakami reprezintă o incursiune fascinantă într-o Japonie modernă, occidentalizată, dar și o oglindire a unor obsesii personale grăitoare pentru condiția omului contemporan care, într-o lume a haosului, a vitezei și a tehnologizării dezumanizante, adesea se simte în derivă. Răcirea relațiilor afective între oameni și absurdul existenței de zi cu zi sunt două dintre filoanele pe care se susține universul lui Murakami, în care personajele principale masculine sunt întotdeauna oameni singuratici, care își croiesc singuri drumul în lume, întreținând doar relații superficiale afectiv cu celelalte personaje, relații marcate de cele mai multe ori de un anume blocaj de comunicare, de o anume incapacitate de a se identifica unul cu celălalt. Citindu-l pe Murakami, negreșit vei ajunge să îți pui întrebări cu privire la propria existență și cred că fiecare om care trăiește în lumea modernă se poate regăsi câtuși de puțin în cărțile sale.

Sursa foto: https://thewritingjourney.ro/



Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  1. Mulțumim pentru prezentare! Eu am primit recent Pădurea Norvegiană și sper să-mi fac timp să o citesc cât mai curând, pare interesantă. Nu am mai citit nimic de Murakami până acum.