Lasă-mi toamnă librăriile deschise – Cum poeziile Anei Blandiana s-au dovedit a fi lectura perfectă pe timp de pandemie


Poate că mă visează cineva/ De aceea gesturile/ Îmi sunt atât de moi/ Și de neterminate/ Cu scopul uitat/ La jumătatea mișcării”… Versurile acestea ale Anei Blandiana parcă denumesc starea mea de spirit în perioadele de izolare din ultimul an. Zilele petrecute singur în apartamentul meu, fără posibilitatea de a ieși sau de a comunica cu ceilalți față în față, au fost marcate de un anume sentiment de irealitate. Simțeam undeva înlăuntrul ființei mele că ceea ce mi se întâmpla nu era în întregime adevărat, că acea înlănțuire de zile petrecute în camera mea erau doar o fâșie nespus de lungă de timp comprimată în cele câteva secunde dintre somn și trezire.

Și totuși, nimic nu era mincinos în veștile care-mi veneau prin ecranul de televizor din lumea exterioară. Când duceam ceașca de cafea la gură, beam într-adevăr cafea… nu o plăsmuire într-atât de veridică în cât se confunda cu realitatea. După ceva vreme m-am acomodat cu noile condiții în care mi se desfășura viața. Plimbările lungi cu care eram obișnuit au dispărut, fiind înlocuite de un interval orar zilnic pe care trebuia să îl umplu cumva. Așa că m-am pus pe citit și pe vizionat filme, stând în colțul meu de lângă fereastră cu o carte sau cu laptopul pe brațe. În curând am ajuns la integrala poemelor Anei Blandiana, publicată la Humanitas anul trecut, pe care o cumpărasem cu ceva vreme în urmă, dar pe care, din păcate nu o începusem încă.

Poeziile acesteia s-au dovedi a fi o lectură foarte plăcută. Vreme de două, trei zile am făcut un periplu prin opera lirică a doamnei Coman, călătorie care a ocazionat multe descoperiri în ceea ce privește capacitatea limbajului de a reda o stare, un concept, fie ele concrete sau abstracte. Am urmărit cu interes evoluția stilului de la un volum la altul, maturizarea din prima decadă de creație și textele ulterioare, marcate de o mai mare siguranță de sine și de un spirit contemplativ și filosofic mai accentuat. Mi se pare întotdeauna interesant să compari operele mai recente ale unui autor cu cele încondeiate cu stiloul tinereții. Cred că actul de a scrie literatură este în același timp un mod de căutare și de descoperire a sinelui auctorial, care cu fiecare nouă apariție se reactualizează. Ca cititor, a fi părtaș la un asemenea traseu prin istoria literară a unei alte persoane nu poate fi decât îmbucurător… o întâlnire intimă cu mintea unei mari personalități ce se petrece pe foaia imprimată cu litere.

Din momentul când am deschis pentru prima oară cartea până în punctul în care coperta groasă, cu design minimalist, s-a închis pentru ultima oară peste cele câteva sute de pagini îmbinate la cotor cu aceeași delicatețe cu care doamna Coman alege cuvintele poeziilor sale, m-am simțit părtaș unui dialog pe cât de elevat pe atât de discret… o discuție purtată cu voce joasă, undeva pe o alee dosnică din grădina japoneză a unui parc… o discuție care simți că îți deschide anumite perspective și te ajută să înțelegi anumite detalii ascunse unei priviri neatente.

Fiecare nouă colecție de poezii dădea o altă aromă ceaiului pe care îl sorbeam din când în când și parcă până și reflexiile soarelui pe colțul ferestrei își modificau ceva din licăr. Cred că literatura are această calitate de a ne face părtași universului conturat de autor până în acel punct în care realitatea și lumea fictivă se confundă pe alocuri.

Cu ce amintire am rămas în urma lecturii integralei poeziilor doamnei Coman? Poate cu cea a luminii oferind paginii aceeași strălucire imaculată pe care o are ultima zăpadă de la începutul primăverii. Pe această suprafață albă, albă literele stăteau asemena unor soldați serioși încolonați pentru marj. Ceea ce ochii mei puteau vedea însă nu era înfățișarea lor fizică, ci doar licărul care le apărea uneori în ochii umbriți de cozorocul caschetelor. Ce este poezia Anei Blandiana dacă nu un curs de sensibilizare pentru cei cu sufletul un pic înlemnit? Oricum ai sta cu capacitatea de a-ți conștientiza trăirile, textele sale ating întotdeauna un punct ascuns din ființa ta, fie el nevralgic sau aducător de alinare.

Sursa foto: https://omiedesemne.ro

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *