Spune-mi ce adidași porți ca să-ți spun cine ești – câteva gânduri despre sneaker culture

Anii tinereții… acea perioadă magică când încă mai poți arunca jumătate din salariul minim pe economie pe o pereche de cartoane cu talpă și șiret fără să îți dai seama de absurditatea faptului în sine… sau când a avea încălțămintea prăfuită nu este neapărat un semn de neîngrijire, ci o marcă a unui soi de cool degajat și un pic neglijent. Într-o lume în care tinerii își definesc din ce în ce mai mult identitatea prin consum, prin afișarea anumitor mărci considerate dezirabile, pantofii sport au devenit deopotrivă un simbol al statutului social și al unicității individului… Unicitate care, în mod paradoxal, se manifestă prin adoptarea unei variațiuni ale aceluiași șablon adoptat de grupul de adolescenți sau tineri adulți cu care se identifică persoana în cauză.

De ce au devenit sneakerșii atât de importanți pentru cei de vârstă fragedă? Sunt oare aceste încălțări de firmă un soi de fundament pentru o armură din logo-uri menite să îi protejeze pe tineri de orice atac care le poate pune în pericol stima de sine? Este conceptul lor de identitate atât de fragil încât simte nevoia să se agațe de swoosh-ul de la Nike sau de cele trei dungi Adidas pentru a nu se îneca într-o mare de îndoieli? Constat cu oarecare tristețe că a devenit atât de important pentru noi să purtăm acele încălțări ultra-recognoscibile al căror preț este cunoscut deja de ceilalți până la ultima zecimală. Parcă am avea cu toții niște etichete uriașe lipite de picioare, astfel încât fiecare persoană pe care o întâlnim pe parcursul unei zile să tragă concluzia că suntem potenți financiar.

Cred că un rol cheie în impunerea încălțămintei sport ca simbol al culturii pop l-au avut atleții de renume ai ultimelor decenii. Decizia producătorilor din domeniu de a sponsoriza marii sportivi în schimbul unor beneficii de imagine au conferit anumitor modele purtate de aceștia un statut iconic. Un alt factor determinant a fost industria de divertisment, care a promovat noul stil vestimentar tineresc, în opoziție cu moda mai rigidă și mai formală a trecutului. Estomparea barierelor între stilul de zi cu zi și cel destinat antrenamentelor la sală a schimbat percepția marii mase a tinerilor asupra ceea ce înainte fusese numai o întruchipare a confortului necesar atunci când desfășori activități solicitante din punct de vedere fizic. Dacă până spre începutul anilor șaizeci un ceas cu un design aparte reprezenta expresia supremă a stilului personal, în anii optzeci acest rol fusese deja preluat de o pereche de adidași cât mai fresh.

A devenit o chestiune de snobism pentru tineri să fii încălțat cu o pereche de pantofi sport pe cât de ieșiți din comun ca design, pe atât de scumpi. Corporațiile din domeniu se întrec în a lansa modele din ce în ce mai originale. Aceste creații produse în Bangladesh de muncitori cu venituri cu mult sub limita subzistenței nu își justifică prețul din punctul de vedere al calității. Materialele folosite sunt foarte ieftine, astfel încât după două luni de purtare achiziția mult prețuită va ajunge deja să se deterioreze vizibil. Logo-ul nu este o garanție a durabilității, ci mai degrabă vârful unei piramide construite de sutele de oameni din departamentele de marketing care, printr-un efort susținut, întăresc zi de zi un miraj care nu reușește însă să compenseze absența unor valori mai solide.

Omul este până la urmă o creatură obsedată de statutul social. Deciziile noastre de consumatori nu sunt purul rezultat al unor gusturi apărute din neant, ci reflectă nevoile complementare de apartenență și de diferențiere. Logourile sunt astăzi ceea ce acum sute de ani erau mătăsurile și blănurile fine… Cu excepția că un număr foarte mare de tineri și le permit, ceea ce le face un simbol iluzoriu al exclusivității. Societatea de consum s-a specializat în a vinde iluzii, în a asocia simple obiecte cu promisiuni legate de satisfacția psiho-emoțională. Este vorba despre aceeași capcană ascunsă în spatele ecranelor care afișează oameni fericiți și împliniți bând bere sau întinzând margarină Rama pe o felie aurie de pâine.

În realitate expresia de sine nu are nimic a face cu adidașii supra-preț, chiar și dacă îi pictezi cu spray de graffitti, așa cum este trendy în ultima vreme. Nu sunt cu nimic împotriva modei. Nevoia de a spune o poveste despre sine prin intermediul hainelor nu este deloc superficială. A te îmbrăca așa cum îți place este un act aproape la fel de natural ca a bea apă… ține de construcția psihologică a speciei umane, de nevoia de a avea un aspect plăcut și de a se pune într-o lumină favorabilă. Totuși, cred că societatea ar avea de mult de câștigat dacă tinerii ar fi încurajați să pună preț pe vestimentație ca mijloc de comunicare a unor aspecte mai profunde legate de individualitatea fiecăruia, nu numai a statutului social.

Să-i lăsăm pe băieții de la Complex, canalul de Youtube destinat connaisseurilor din domeniul pantofilor sport, să se fălească cu a lor colecție aparent interminabilă de perechi de AirMax, Converse și Reebook. Cu riscul de a da impresia de artificialitate prin adoptarea unui ton moralizator, cred că sunt și alte alternative mai ieftine și mai de calitate la cartoanele de firmă. Poate măcar mai putem aștepta puțin să le luăm la reducere… în felul ăsta ne mai rămân bani și pentru enciclopedia aceea despre istoria filmului!


Sursa foto: https://ucsdguardian.org

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *