Tentativele literare ale unui student cu barba fragedă – V

Despre Soare


Stiţi ce este Soarele de fapt?
Soarele este un ghem de lumină
Din care Dumnezeu deapănă toată ziua raze, raze.
„Bine, bine, o să spuneţi, ghemul are o singură aţă.
Şi raze sunt trilioane.”
Ei bine, ca să ştiţi, Dumnezeu foloseşte o tehnică atât de avansată
Că acest unic fir, care se deapănă cu viteza luminii
Este tăiat în miliarde de bucăţele pe secundă
Care sunt apoi trimise pe Pământ, tot atât de repede.
De nu-ţi dai seama că sunt lansate una după alta
Ci ţi se pare că ele au pornit de sus simultan.
„Bine, bine, dar ghemul acesta nu se mai termină?”
Ba se termină în fiecare seară.
Dumnezeu are însă mii de rezerve.
Şi mereu produce altele noi.
Undeva departe, acolo în Rai.



Sticla

Curg anii unul după altul
În sticla vieţii
Şi ştiu că va veni o vreme când se va umple
Şi peste gura ei
Se va aşeza moartea ca un dop.

Orele legate una de alta, ca un şir de eşarfe colorate
Apar din mâneca zilei
Ce repede face ea din baloane colorate
Un animal dimineaţa
Un animal prânz
Un animal după-amiază
Şi un animal-seară.

Timpul respiră iute minute
Stând întins pe trecut ca pe o plajă
Încălzindu-se la viitor ca la Soare.
Minutele se coc ca nişte rodii din livada lui
Şi-aşteaptă să-i mâncăm seminţele, adică secundele.

Viaţa mea e doar un bulgăre care se rostogoleşte
Pe coasta muntelui de ani
Şi adunând secunde, ore, luni şi ani
Se face şi mai mare, şi mai mare
După ea vor veni bulgării copiilor mei
Şi bulgării copiilor copiilor mei
Murind noi, vor umple valea de la poalele muntelui
Şi din acest pământ vor răsări, ca nişte flori
Crucile noastre.




Mergând pe raze de lumină

Nu e uşor să mergi pe fir
Dar iată că am învăţat
În cele din urmă.
Desigur am căzut de multe ori
Făcându-ma bucăţi
Dar iată că m-am adunat la loc
Şi am continuat să încerc.
După ce am reuşit să păşesc de la un capăt la celălalt al cablului
Fără să îmi pierd echilibrul.
Am decis să învăţ să merg şi pe razele de lumină.
De pe Pământ înspre soare.
Şi de data aceasta am aterizat de nenumărate ori pe sol
Uneori de la cinci metri, alteori de la 20, 50.
Durerea contactului cu betonul, cu asfaltul
Sau cu gazonul era mereu îngrozitoare.
În cele din urmă am pornit însă de-a lungul unei raze
M-am ridicat din ce în ce mai tare…
Încă mă ridic şi de trei zile de când merg nu am căzut.
Am trecut de nori şi acum, dedesubt, e doar o întindere albă
Ca de vată
De voi aluneca şi mă voi duce jos
Îmi va fi mortal
Totuşi nu mă opresc
Până nu ajung la capătul razei.



Poezie


Soarele răsare din ceașca de cafea
Precum secundele răsar, una după alta
Din limbile ceasului
Ceașca de cafea răsare din prima oră a dimineții
Și se agață cu toarta de mâna ta.
Dimineața răsare din timp
Timpul răsare din ore
Și orele din minute
Luna răsare din laptele pe care
Un prunc îl suge de la țâța mamei în amurg
Și stelele răsar din lună
Multe și mici, ca niște copii
Cerul răsare din valurile mării
Valurile din lacrimi, iar lacrimile din om
Omul însă răsare din sine
Iar şi iar, iar şi iar
Veac după veac.



Experiment

Se ia trupul şi se împarte în două
Se pun jumătăţile pe cele două talgere ale unei balanţe
Să se vadă care e mai grea
Stânga sau dreapta.
Se ia un suflet şi se bucură niţel.
Apoi se cântăreşte.
După ce acest pas a fost înfăptuit sufletul se întristează
Şi se cântăreşte din nou.
Comparăm apoi cele două mase.
Se ia cerul şi se pune pe cântar
Întâi când e senin, apoi când e înorat
Ei, care cifră-i mai mare?





Muzica

Întrega natură face muzică.
Pământul e un uriaş pian cu clape de lut
Pe care cântă picurii de apă
Scoţând din coarde diverse variaţii ale sunetului pleosc.
Împrejurul meu coroanele copacilor stau mândre în vârful trunchiurilor
Ca nişte cuiburi imense şi verzi.
Ele sunt cimpoaie de frunze prin care suflă vântul
Făcându-le să foşnească.
Albia râului e un fluier nespus de lung
Prin care trece nu aer, ci apă
Şi care susură molcom.
Păsările codrului alcătuiesc un cor cu mii de voci
Ce ciripeşte neîncetat.
Această melodie se cântă pentru milioanele de flori şi fire de iarbă
Care stau în picioare, ascultând cu atenţie, una lângă alta.
Îngânând şi ele încet.
Cel mai mult însă ea este adresată omului
Să o asculte şi poate
Să-nţeleagă.


Poteca

În fiecare zi mai fac un pas
Pe poteca de gânduri
Mă îndrept nu ştiu unde…
Poate spre mai multă minte
Poate spre mai puţin ceva…
La picioarele mele lucesc vesele
Cuvintele pe care mi le rostesc mie însumi
De-a stânga şi de-a dreapta mea răsar din pământ
Zilele vieţii mele
Ele se încălzesc de la soare, această inimă de foc
Care pulsează lumina prin atmosferă, prin milioane de vase cu pereţii de aer
Eu călătoresc între două vârste şi drumul încet se schimbă
Sau mă schimb eu, şi-atunci încep
Să calc altfel pe cale?


Cârje

Într-o zi sufletul meu s-a împiedicat
Şi şi-a rupt piciorul
Acum umblă în cârje.
Când se întâlneşte cu alt suflet în parc
Nu poate da mâna
Căci trebuie să o ţină pe cârjă.
Nici să se aplece după vreo idee nu mai poate.
Nu poate da drumul ca să prindă vreun gând care zbura prin preajmă
Nu poate să facă cu mâna.
Nu poate apuca nimic.
Căci dacă ar încerca
Ar cădea jos şi şi-ar rupe şi celălalt picior.


Despre Pământ

Pădurile sunt doar barba densă şi verde care creşte pe obrajii Pământului.
Văile sunt riduri pe fruntea acestuia.
Lacurile sunt ochii albaştri si lucitori prin care priveşte la cer.

Prin izvoare Pământul plânge. Lacrimile i se varsă prin albii.
Ştiu ce gândiţi:
Sentimentală planetă. Nu se mai opreşte din bocit.
Aşa este.
Şi pe deasupra, n-are stare de loc. Se învârte fără încetare.
Ca să nu mai vorbim că are corpul cam rotund. Halal siluetă.
Ei ce să-i faci?
Bine că Pământul are inima mare.
Şi ne ţine în viaţă pe toţi.


Cohabitaţie

După 22 de ani de trăit împreună
Zi de zi, minut de minut, secundă de secundă
Trupul şi sufletul meu s-au cam săturat unul de altul.
Ce e asta? Să te urmărească cineva pretutindeni
Să nu poţi face nimic neînsoţit
Să nu ai un pic de intimitate.
Chiar să nu te poţi gândi la ceva fără să ştie celălalt.
Plus că nu au nimic în comun
Sunt la fel de diferiţi precum albul de negru.
N-au loc unul de altul. Se suprapun.
Dacă sufletul vrea să îşi pună ochelarii pe noptieră
Trebuie să îi aşeze neapărat lânga ceva al trupului.
Nu poate niciunul să-şi ia concediu.
Trebuie să fie mereu la post.

Se ceartă mult.
Grea cohabitaţie, grea… şi totuşi, n-au ce face
Trebuie să se suporte unul pe altul.
Ei, poate la bătrâneţe o fi mai bine.



Boala

-Domnule doctor, sunt bolnav.
Văd lumea cu susu-n jos.
Ies din casă şi văd pământul deasupra mea.
Iar dedesubt o infinitate albastră.
Gravitaţia s-a inversat.
Dacă dai drumul unui măr el se duce în sus.
Copacii atârnă cu susu-n jos.
Şi fumul care iese din hornuri se duce sub mine.
Ieri m-am întâlnit cu un cunoscut.
Şi a trebuit să mă aplec ca să mă uit la el.
Căci în faţa mea erau picioarele
Încălţate cu o pereche frumoasă de pantofi, nu zic…
Când torn cafeaua din ibric în ceaşcă
Se duce în sus, domnule doctor.
Ce să mai fie şi asta?
S-a întâmplat ceva cu creierul meu?
Procesează imaginea diferit?
-Nu, nu cred… suferiţi doar de prea multă visare.



Rutina

Soarele mi se pare că duce o existenţă foarte rutinată
Să baţi în fiecare zi acelaşi drum pe cer
De la miază-zi la miază-noapte
E plictisitor.
Oare nu poate face o schimbare?
Ar putea să se deplaseze în zig-zag, de exemplu.
Sau şerpuit.
Orice traseu ar fi mai bun decât o simplă linie dreaptă.

Dar de ce vorbesc doar despre soare?
În mare, natura funcţionează după acelaşi principiu.
Dimineaţa e frig, apoi până după-amiază se face mai cald şi apoi se răceşte la loc.
Frunzele apar mereu primăvara şi se vestejesc toamna.
Majoritatea zilelor din acelaşi anotimp au temperaturi similare.
În fiecare an după iarnă vine primăvara
După primăvară vara şi după vară toamna.
Ei bine, eu vreau să văd că anotimpurile se succed la întâmplare
Să vină un moment când căldura e înlocuită instant de temperaturi cu minus
Să văd cum oamenii aleargă acasă să schimbe tricoul şi pantalonii scurţi
Cu geci şi ghete.
Să nu ştii niciodată la ce să te aştepţi.
Să pleci de acasă în geantă cu o pereche de mănuşi,cremă de protecţie împotriva razelor ultraviolet, ochelari de soare,
Un evantai, o căciula şi-o umbrelă.
Şi să le foloseşti pe toate.
Măcar o zi din asta să trăiesc.

Portocală

Sufletul meu e rotund şi oranj
Ca o portocală.
Are o coajă cam groasă şi un pic cam amară.
Pe care ar fi bine să nu încercaţi să o mâncaţi.
Înăuntru însă e moale şi zemos.
Are gust dulce-acrişor
Cum, de altfel, e viaţa noastră pe pământ.
Şi se rupe uşor în bucăţi.
Iar inăuntru conține sâmburii
Unei noi vieți ce răsare din sine.

Timp

Timpul a început să-mi joace feste în ultima vreme.
Ba merge mai repede, ba mai încet
Ba se opreşte când mănânc
Şi rămân încremenit cu lingura în aer.
Ceasul meu nu mai face faţă.
Ori rămâne în urmă, ori o ia înainte.
Eu însumi m-am săturat să se tot schimbe ritmul vieţii mele
Ca şi cum aş trăi într-un film şi privitorul
Ar apăsa pe butonul care îl face să se deruleze mai rapid sau mai încet.
Mi-aş dori ca timpul să-şi folosească simţul umorului altfel
Căci gluma aceasta nu o gust.

Metafore

Plouă, plouă cu versuri pe foaie
Şi apar poezii mari cât nişte băltoace.
Plouă, plouă şi se inundă camera de scris cu metafore
Acum cota lor a ajuns până la pervaz
Până la talia mea
Privesc în jos şi văd că tot ce e sub apă
A luat, la rândul său, o înfăţişare metaforică
Picioarele mele sunt două coloane de carne.
Podeaua e un epiteliu care înveleşte trupul casei
Cărţile sunt nişte lumi în miniatură îngrămădite una-n alta pe raft
Metaforele mi-au ajuns până la piele
Şi sunt încet absorbite de corpul meu
De şi eu am început să gândesc numai în poezii
De şi eu am devenit o metaforă
Dacă v-aţi uita la mine nu aţi vedea un om
Ci un mic Dumnezeu
Un univers înalt de un metru şaptezeci şi cinci
Sau un diamant cu faţete de carne.


Despre timp

Îmi imaginez timpul ca pe o ființă cu două picioare
Îmi imaginez timpul ca pe o ființă cu doi ochi
Şi două mâini, două urechi, două nări, două emisfere cerebrale.
Îmi Îmi imaginez timpul ca pe o ființă care se trezeşte dimineaţa ca şi mine
Şi seara îşi culcă capul pe pernă, numărând oile de pe un câmp imaginar.
Îmi imaginez timpul ca pe o ființă care, asemeni mie, respiră, mănâncă, bea, are uneori migrene.
Îmi imaginez timpul ca pe un om
Numai un om, în neghiobia sa, ar distruge ceea ce a zidit cu mâinile sale.


Despre timp (2)

Am băut adesea minute cu aromă de jumătăți de oră
Din ceaşca timpului.
Mi s-a părut că o săptămână durează cât două
Şi o lună durează cât o jumătate.
Mi s-a părut că un pas dura cât trecerea unui drum
Sau că o plimbare prin parc făcea cât traversarea unei alei.
Cred că şi timpului i se pare uneori
Că o unică viaţă face cât trei generaţii
Sau că trei generaţii fac cât o viaţă.
Cred că şi secundele uneori se revoltă
De micimea lor şi şi-ar dori să fie ore, zile
Iar secolele, simţind că viaţa lor nu se mai termină,
Îşi ridică privirea către cer şi-l roagă pe Dumnezeu să grăbească timpul.
Cred că timpul se plictiseşte uneori să fie timp
Și îi cere creatorului
Să inverseze rolurile cu spaţiul.
Cred că uneori timpul îşi ia o pauză de ţigară.
Și atunci toată lumea încremeneşte.


Un pachet

-Bună ziua! De la firma de curierat vă deranjez.
V-a sosit un pachet.
-Măi să fie… nici eu nu mai ştiu ce-am comandat.
Să fi comandat o pană de Phoenix ?
Un ochean prin care să privesc un pic mai…?
Sau ceva râs pe care l-am găsit la reducere?

Dar cum oare să plătesc?
Să plătesc cu o zi de răbdare ?
Sau cu o zi de trudă?
Să plătesc în versuri?
(Nu ştiu care e rata de schimb între poezii şi bani)

Zi-mi tu, curierule: nu mai bine plătesc cu bucăţi din sufletul meu,
Că simt că mă cam apasă.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *