Tentativele literare ale unui student cu barba fragedă – VII

Nucă

De ceva vreme m-am mutat într-o nucă
Atârn acolo sus, pe o ramură
Fără nicio grijă.
Înăuntru este răcoare
Și am și obiect de lectură
Căci, deși nu sunt cărți, în incretirile cojii
Văd toată istoria lumii.
Nu cred că voi apuca să mă plictisesc aici
În curând nuca va cădea în pământ, va încolți
Și mă voi mută în casă nouă, la copac
Atunci voi avea mai multe opțiuni
Azi într-o ramură, mâine într-o frunză, poimâine într-o rădăcină
Mereu sevă din care să mă hrănesc, mereu coajă care să țină la distanță frigul…
Însă, mai presus de toate, o lungă, dulce singurătate

Noapte

Întuneric pretutindeni
Din tren privesc la cele câteva puncte de lumină de la orizont.
Și mă gândesc
Că noaptea cerul se acoperă de o stofă neagră.
Există însă aceste mici găurele prin care trece lumina Soarelui.
La care eu privesc pe fereastră
Așteptând să ajung acasă.

Pământul e tânăr în comparație universul
De aceea îmi imaginez că cerul îl tratează ca pe un copil
Noaptea se ascunde în spatele stofei negre
Dimineața o dă la o parte și zice: Bau!
Iar și iar, iar și iar…

Lumea e bătrână în comparație cu oamenii
De aceea ea ne tratează tot ca pe cei mici
O veșnicie stă ascunsă
Pentru ca, timp de o viață, să dea cortina la o parte
Să zică, o singură dată: Bau!
Și să se facă nevăzută din nou.


Roata de hamster

Alerg pe o roată de hamster
Alerg, alerg și nu ajung nicăieri
Îmi place însă exercițiul fizic.
Locuiesc într-o cușcă frumoasă
De un alb atât de curat că ai zice că e făcută din prima zăpadă.
Condiții am: apă, căldură, mâncare, rumeguș
De crescut nu îmi cresc dinții, cum îi cresc hamsterului
Însă rod orice vis orice idee
Le rod de nu mai rămâne nimic din ele
Cred că ar fi periculos să le las să existe.
Azi un gând, mâine două și uite așa nu-ți mai place cușca


Pauză

Tânjesc după punct, după pagina albă.
Vreau doar un an în care să nu aștern niciun cuvânt.
În care doar să privesc cum pe cerul de seară roșul se-amestecă cu bleul, cu violetul
Ca și cum Dumnezeu pictează pe apă
Și pe măsură ce adâncește pensonul îmbibat cu vopsea
Culoarea se răspândește împrejur, diluându-se
Formând flori semitransparente
Cu petale firave, care se pierd încet.
Un an în care să mă plimb pe plajă
Și privind la urmele tălpilor mele să simt că am schimbat și eu forma lumii
Fie și pentru câteva minute
Un an în care să îmi tatuez corpul
Cu nebunești vise
Și ieșind pe stradă lumea să nu observe nimic pe pielea mea
Doar ceilalți visători să vadă minunatele culori și forme
Ce mă acoperă de fapt
Un an în care să caut ieșirea din labirint
Încercând fiecare cale
Un astfel de an îmi doresc și apoi
Mă voi apuca din nou de scris.

Cocon

Suflete, tu ai o foame
De-ai înfuleca cinci veșnicii și-un secol
Eu îți dau însă cu țârâita
Câte-o zi, câte două.
Fragedul cocon de carne în care te coci încet, încet
Ai să-l mănânci pe tot sau vei mai lăsa și pământului o-mbucătură?
Și ce va ieși la lumină?
Va avea aripi negre sau roze
Va purta în sine molima sau harul?
Suflete, cine merge mai repede
Tu sau timpul?
Anii m-au făcut adult, dar poate tu
Nici n-ai învățat să vorbești sau să mergi.
Suflete, tare frică mi-e
Că atunci când se va crăpa coconul
Dumnezeu va găsi tot un vierme.


Muchia timpului

Se târăsc muribunzii încet
Spre muchia timpului
Ajung la margine și se aruncă-n hău
Eu îi privesc și îi număr
Unu, doi, trei, o sută, o mie…

Numai unul a venit în picioare
Merge drept, niciun pic de șovăire, niciun pic de vlagă
În mișcările lui
Ajunge la capătul prăpastiei, întinde un picior
Și nu cade, nu cade.

În schimb, continuă să meargă
Pășește pe aer, tot înainte
Ca și cum sub tălpile lui e un pământ nevăzut.
Dar el merge pe aer și mă-ntreb…. oare cum e posibil acest lucru?
Îl privesc cum se îndepărtează, cum se face din ce în ce mai mic
Acum e doar un punct
Acum nu îl mai văd deloc
Spre ce se-ndreaptă el?
O mai fi, la capătul hăului
O altă muchie, dincolo de care se-ntinde un pământ nou
Pe care ajung doar unii?

Pescuit

Diavolul stă pe țărmul veșniciei
Cu undița în mâna
El înfige în cârlig păcatul
Și îl afundă-n undă
Jos, pe sub apă, adunătură mare de oameni
Freamăt, zumzet… Fiecare aleargă la treburile lui.
Se opresc mulți însă să se uite preț de câteva clipe la păcat
Cu poftă
Și în curând, unul mai slab de înger îl înghite
Hap!
Dar vai, imediat simte durerea
Cârligului intrând prin carne
Iar de scăpat anevoie mai scapă.
Căci imediat ce simte că trage prada
Diavolul o ridică din apă
Și mai pune un om răpus în găleată
Alături de ceilalți păcătoși pescuiți.




Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *