Tentativele literare ale unui student cu barba frageda – VIII

Răceala

Iarna trecuta mi-au aparut atatea flori de gheata pe geam
Incat, privind pe fereasta, parca ma uitam la o gradina albicioasa.
Iarna trecuta am avut proasta inspiratie
De a lua cateva dintre ele si a mi le pune pe suflet
Asa cum un copil mic prinde in piept bulinele rosii de la gradinita
Si un general isi poarta medaliile.
Zic ca a fost o idee proasta pentru ca
Din cauza asta, a racit.
Febra mare.
Sufletul mi-era incins de atatea ganduri.
Apoi frisoane. Trecea prin el o teama atat de rece
Ca tremura tot.
Am incercat diverse leacuri.
L-am uns cu alifii,
I-am dat pastile
L-am infasurat intr-o patura groasa si l-am trimis la somn.
Degeaba.
Cand am vazut ca nimic nu merge
Am decis sa il duc la doctor
Insa nu mi-a pus diagnostic. Poate nu a vrut.
Acum astept
Poate la primavara mi-o trece.

Prisma

Cineva, demult
A inventat o prisma foarte interesanta,
Pe nume poezie.
Ea descompune lumina sufletului
In sentimentele ce o compun.
In felul acesta le putem examina pe fiecare in parte.

Poezia, acest seismograf sufletesc
Ce inregistreaza orice cutremur interior
Imi pare un al treilea ochi
Cu care vad sensul figurat al lucrurilor
Cu care vad ce ar putea fi si nu este
Ce nu este, dar va fi.
Poezia este mama care naste
Ai cugetului meu copii.

Vis

Eu nu dorm niciodata.
Cand inchid ochii noaptea ma trezesc in alta lume.
Cum arata lumea aceasta?
De fiecare data altfel.
Ieri noapte, de exemplu, intreg universul era facut din scari.
Se facea ca stateam pe o treapta si scriam poezii.
Apoi m-am decis sa explorez putin.
Am luat-o incet in sus, pana cand am ajuns la capat.
Dar ce sa vezi? Unde se termina scara incepea alta.
Am urcat si pe aceasta. La capatul ei alta scara.
Si tot asa, si tot asa.

Intr-un fel, viata noastra pe pamant e o scara si ea.
Tot timpul nostru il petrecem urcand si urcand.
In mod bizar insa, la capat nu e niciun etaj, nicio terasa
Ci doar un hau
La fundul caruia nu stim ce se afla.

Metropola

Creierul meu nu este decat o metropola in care traiesc milioane de ganduri.
Acestea locuiesc in mai multe sectoare, fiecare cu lobul lui.
Apartamente le sunt neuronii mei. Blocurile sunt circumvolutiunile mele.
Dimineata gandurile mele se trezesc, isi fac cafeaua, se uita la stiri, fac dus, duc copiii la scoala.
Apoi se suie in metrou.
Cladirile de birouri sunt uriasi sgarie-nori, cu neuroni drept camere.
Acolo gandurile lucreaza cu mult peste opt ore.
Ele au diverse meserii. Unele se ocupa cu imaginatia.
Altele sunt matematicieni, fac toata ziua calcule.
Altele sunt insarcinate cu nevoile primare. Ele imi amintesc sa mananc, sa beau, sa dau drumul la caldura.
Altele lucreaza la Corporatia Dragostei.
Sunt si unele ganduri atat de discrete, aproape neauzite care toata ziua dau comenzi: mergi, ridica mana, deschide gura.
Sunt si ganduri a caror meserie e sa-mi deschida din cand in cand ochii spre trecut… sau spre viitor.
Sunt si ganduri care stau intr-o camera mare, cu multe butoane, fiecare pentru o emotie.
Sunt si ganduri care isi petrec zilele in Marea Catedrala. Ele imi amintesc sa ma rog.
Sunt ganduri care lucreaza in judecatorii si curti de apel. In salile lor de judecata ele-mi pun mereu sub lupa catiunile, dau sentinte.
Sunt firme de contabilitate care se ocupa cu numararea respiratiilor, batailor inimii, miscarilor corpului.
Si mai sunt tot felul de alte meserii pe care le ocupa gandurile mele.
In aceasta metropola familiile sunt foarte mari. Gandurile nasc neincetat alte ganduri.
Sosele sunt foarte multe. Fiecare axon e un drum diferit.
Exista sali de proiectie, patinoare, partii de ski, statiuni, cluburi, biblioteci… chiar si cafenele unde gandurile discuta intre ele. Exista anticariate, supermarketuri, dealershipuri auto…
Exista autobuze, metrouri, masini. Exista hoteluri. Exista parcuri si piete… primarii, ministere, institute, un parlament… teatruri, muzee, scoli, licee, gradinite, crese, facultati… fabrici, ateliere, croitorii, cizmarii,
Exista spitale, dispensare, policlinici, cabinete, farmacii si drogherii… gari, statii de metrou, de autobuz si de tramvai… parcari, semafoare, aeroporturi… restaurante, fast-fooduri si cantine, gogoserii si cofetarii.
Exista sali de bowling, Sali de jocuri de noroc, sali de pariuri… Sali de fitness, bazine de inot, piste de biciclisti, Sali de dans… spalatorii si curatarorii de haine… terenuri de tenis, fotbal, volei, handbal si multe altele.
Exista magazine de mobila, de unelte, de pantofi, de bricolaj, de haine, de genti, de calculatoare, de jucarii, de palarii, de perdele, de materiale, de tutun, de bauturi, de bicillete, de electrocasnice si cate si mai cate.
Ei, ce sa mai zicem, exista cate vrei si nu vrei. Gandurile mele au toate conditiile necesare, confort sporit, Simt totusi uneori ca e degeaba pentru ca, vedeti voi, ele au viata cam scurta.

Vis (II)

Pentru mine Craciunul e in fiecare noapte
Caci cerul este plin de luminite intocmai ca un brad.
Iar in visele mele primesc zeci de cadouri.
Uneori visez ca mi se da o floare rara, ultima din specia ei.
Alteori visez ca primesc un Soare in plus
Pe care-l vad doar eu, care lumineaza doar deasupra mea.
In visul de-aseara insa Pamantul intreg era un cadou
Si ceilalti oameni erau si ei cadouri, fiecare cu sufletul impachetat in hartie colorata.
Il luam pe fiecare in brate, desfaceam funda si vedeam ce are sa-mi ofere,
Ce are in inima lui.

Apoi cand m-am trezit mi-am dat seama ca viata noastra pe aceasta planeta
Chiar arata ca un dar invelit in hartie cu model.
Doar ca, daca desfaci cutia, vei da de o alta.
Cand o vei desface pe aceasta vei da de inca una.
Si tot asa, la nesfarsit, vei desface cutii
Fara a putea termina vreodata.

Gravitatie

Conform gravitatiei emotionale
Sufletul se invarte mereu in jurul dragostei.
Conform gravitatiei lecturii
Ochii se indreapta in jos, nu in sus
Cand citim
Atrasi ca de un magnet de gandurile de dedesubt
Conform gravitatiei pacatului
Sufletul cade uneori in pofta
Conform gravitatiei subiective
Eu sunt centrul
Si universul se invarte-n jurul meu.

Poezie

Nu inteleg de ce majoritatea oamenilor
Si-l imagineaza pe Dumnezeu ca pe un batran cu barba lunga
Mai tinar nu ar putea fi?
Sa fie asa, un june de un metru optzeci si trei, blond, cu ochi albastri
Imbracat intr-o pereche de blugi si un tricou sau o camasa.
Cred ca o astfel de infatisare i-ar da un aer de accesibilitate.
Plus ca l-ar face mai popular cu femeile.
Ei, ma rog…
Cine sunt eu sa zic cum ar trebuie sa arate Domnul?
Eu pot doar vorbi despre cum mi-l imaginez eu.
Pentru mine, el este un artist cu o bereta frantuzeasca, bleumarin
Si o maleta cu dungi de marinar, sau un pulovar alb, impletit
Poarta o pereche de ochelari retro
Si ghete de aceeasi culoare.
Iar la o incheietura are cateva bratari din piele.
De ce artist? Pai ce a facut altceva Dumnezeu decat arta
Atunci cand a creat lumea?
Fiecare copac, fiecare piatra, fiecare floare, fiecare bucata de muschi care creste in padure
Ar arata ca acasa intr-o galerie.
De fapt, intreaga natura este un imens spatiu de expozitie
Cerul e o panza colosala pe care sunt pictati norii.
Muntii, dealurile, stancile sunt sculpturi colosale
Iar sunetele care ne inconjoara sunt doar elementele melodiei
Ce se aude pe fundal in galerie.
Ai zice ca Dumnezeu a facut cateva facultati, mastere si doctorate
Pe la scolile de arta.

Creatorul, inainte sa faca universul probabil statea in atelierul lui
Si picta panza dupa panza,
Asezandu-le pe peretii locuintei sale
Cu timpul devenise din ce in ce mai ambitios
Aborda subiecte tot mai complexe si mai greu de reprezentat.
Totusi era nesatisfacut. Nimic din ce facuse pana atunci nu era ideajuns de mare.
Atunci s-a gandit sa se angajeze intr-un proiect atat de amplu
Incat orice crease anterior sa para nespus de mic.
Aceasta opera avea sa inlcuda toate celelalte lucrari de arta,
Avea sa necesite cateva epoci geologice si cateva sute de milioane de ani de evolutie pentru a fi terminata
Si avea sa ocupe atat spatiu incat oricine privitor ar fi putut surprinde doar o frantura egala cu un punct dintr-un tablou
Aceasta lucrare poarta numele de lume.
In centrul ei vietuieste alta opera
Mai mica si in acelasi timp mai mare ca dimensiuni
Omul.

Avocado toast

Dumnezeu, cand a venit pe Pamant
A trait din plin experienta umana.
A avut o mama, a respirat ca noi
A avut tovarasi, pe apostoli
A suferit ca nimeni altul
Si a murit cum trebuie sa moara orice fiinta.
Cand s-a intors acolo sus era satul de Pamant
Nu voia sa mai guste nimic din ce gusta oamenii.
Si multa vreme a crezut ca asa va fi totdeauna.
Dar, in ultimii ani, a devenit nespus de curios
Sa stie de ce tinerii se dau atata in vant dupa avocado toast.
Indelung s-a framantat si parca I-era pofta.
I-ar fi cerut vreunui inger sa-i pregateasca o portie
Dar in Rai nu exista nici paine, nici legume.
Intr-un final si-a calcat pe inima
Si a decis sa ne faca o vizita
Sa vada despre ce este vorba.
Ca sa se integreze in peisaj
Si-a tuns barba lui lunga si alba
Si a renuntat la robe. In schimb, si-a pus un pulovar si o pereche de blugi.
O pereche de pantofi, un palton, ochelari si o bereta.
Asa imbracat a coborat in lume… noaptea, ca sa nu-l vada nimeni.
La prima ora a diminetii a intrat intr-o cafenea
Mai exact la M60, la Romana.
Si a facut comanda.
Statea la masa, manca si bea dintr-o ceasca de cappucccino.
Si nimeni dimprejur nu-si dadea seama cine era El de fapt.
El ii cunostea insa pe fiecare in parte.

Se uita la fetele oamenilor, la hainele lor, la decor
Si parca nu-i venea sa creada cat de mult se schimbase totul
De cand fusese pe Pamant pentru prima oara
I se parea ciudat cum stateau unii cu ochii in telefon
Fara sa-si abata privirea o secunda
Cum tatuajele imbracau bratul vetei din dreapta
Ca si cum insasi corpul ei ar fi fost o pictura
Si cum tanarul de 21 de ani din stanga, cu o pereche mare de ochelari
Isi tot poza mancarea.
Nu intelegea cum de cuiva putea sa ii placa muzica de fundal
Si de ce oamenii comunicau asa de mult prin mesaje.
Dar deh… tinerii astia.

Bucurestiul era pentru el prea putin notabil.
Peste tot blocuri spalacite si case vechi, cu fatade darapanate.
Oameni ingandurati, inexpresivi inaintand incet in dimineata rece.
Biserici goale… carui Dumnezeu i-ar placea lucrul asta?
Si imbulzeala mare la metrou.

Cat despre Avocado Toast, I-a placut cumva
Dar nu in mod deosebit
Ar fi modificat reteta nitel.
Ar fi pus mai mult sos pesto.
Ar di presarat niste cimbru.
Si poate ar fi prajit painea mai bine.
Oricum, era mai bine decat ultima data cand Venise in lume
Cand I se daduse se bea otet.

Cateva consideratii despre nori

Norii cand se nasc nu stiu sa pluteasca
De aceea Dumnezeu face cu ei cursuri
Asa cum pe pamant antrenorii ii invata pe bebelusi sa inoate
Hop! A aparut un nor… Domnul il apuca de subbrat
Si impreuna zboara pe cer.
Incet de tot, sa nu se sperie.
Cand norul mai prinde curaj Dumnezeu doar mai tine o mana pe el
Apoi, cand a invatat bine ii da drumul
Cu delicatete insa, de tanarul cursant nici nu-si da seama.
Plutitul este ca mersul pe bicicleta: nu se uita niciodata
De aceea vecinii nostri din cer o fac si in somn.

Desi imbatranesc, se maturizeaza, trec prin adolescenta, tinerete
Si ajung la batranete
Norii raman asemenea unor copii intotdeauna intr-o privinta
Nu poate sa-i lase Dumnezeu o secunda ca se murdaresc
Si din albi se fac gri, plumburii
Creatorul insa tine la ei si nu i poate lasa asa
De aceea il spala pe fiecare cu grija
La sfarsit Domnul ii stoarce si toata apa curge pe pamant.





Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *