Berliner Pfannkuchen – Gogoși Berlineze

Gogoșile din Berlin, numite și berlineze sau Berliner Pfannkuchen în limba germană, sunt un produs de patiserie tradițional. Acestea se serveau ca produs festiv în perioada sărbătorilor de iarnă sau a carnavalurilor, însă datorită popularității lor, ele au ajuns să fie servite în mod curent, indiferent dacă este o ocazie specială sau nu. Berlinezele sunt umplute cu diferite sortimente de dulceață sau gem. Elementul carnavalesc se identifică chiar în această umplutură, căci, pentru a face o farsă, oamenii obișnuiau să înlocuiască dulceața cu umpluturi dintre cel mai neobișnuite: muștar, ceapă sau chiar rumeguș.

Gogoșile, originare din partea nordică a Germaniei, sunt făcute din aluat de drojdie, modelate asemeni unor bile de mărimea unui pumn, care sunt prăjite ulterior în grăsime. Pe întreg teritoriul Germaniei, la fel ca în Danemarca dealtfel, putem găsi diferite variante ale rețetei de Berliner Pfannkuchen.

Rețeta poate fi urmărită până în secolul al XVI-lea. Totuși în unele zone acestea sunt de forme neregulate, fără umplutură și sunt coapte, nu prăjite. Potrivit unei legende populare, gogoșile din Berlin au fost inventate în 1756 de către un cofetar berlinez care dorea să servească în armată, sub conducerea lui Frederic cel Mare, dar s-a dovedit nepotrivit pentru serviciul militar. Totuși i s-a permis să rămână la regiment în postul de brutar. Drept mulțumire, acesta a creat primele gogoși. A dat forma rotundă – „ca a mingii de ghiulea” – aluatului de drojdie și, pentru că nu avea la dispoziție un cuptor, acesta le-a prăjit în untură, la foc deschis.

Rețeta a fost publicată în mai multe cărți de bucate, chiar și în enciclopedii (1778 – 1858), adaptându-se în funcție de zonă și obiceiurile locale.

Prin urmare, am ales o rețetă din multele variante disponibile în mediul online, și am încercat să fac acest desert savuros.

Berliner Pfannkuchen

Ingrediente pentru 15 bucăți:

  • – 220 gr lapte (Vollmilch) – la temperatura camerei
  • – 500 gr făină de grâu 405 (Weissmehl)
  • – 40 gr zahăr (Zucker)
  • – 20 gr drojdie proaspătă (Frischhefe)
  • – 75 gr unt (Butter) – la temperatura camerei
  • – 7 gr sare (Salz)
  • – 1 zahăr vanilat (Vanillezucker)
  • – coaja de la o jumătate de lămâie (Zitronenabrieb)
  • – 4 gălbenușuri (Eigelbe)

Alte ingrediente:

  • 1 litru ulei (Frittieröl)
  • marmeladă de zmeură (Himbeermarmelade) sau orice gem preferați
  • zahăr cu scorțișoară (Zimtzucker)
  • zahăr pudră (Puderzucker)

Mod de preparare:

Pasul 1: Amestecați toate ingredientele, inclusiv drojdia și gălbenușurile, frământând totul până când aluatul nu mai este lipicios. Puteți să vă ajutați de o lingură de ulei pentru a aduna aluatul de pe mână. Dacă aveți un mixer cu cârlig pentru aluat, atunci puneți toate ingredientele în bolul mixerului și mixați la viteză medie timp de 10 minute.

Scoateți aluatul, formați o bilă mare, acoperiți cu folie de plastic și lăsați să se odihnească pentru cca. 30 de minute.

Pasul 2: Împărțiți aluatul în bucăți de 60 gr. Vor ieși aproximativ 15-16 bucăți. Dacă nu aveți cântar de bucătărie, împărțiți tot aluatul în 4 bucăți cu egale, apoi fiecare bucată o împărțiți la rândul ei în patru. Astfel veți avea 16 bucăți de aluat aproximativ egale.

Formați din fiecare bucată în parte, bile rotunde, pe care le așezați pe blatul de lucru cu partea unde ați adunat aluatul pentru a netezi bila, în jos, lăsând partea netedă în sus. Acoperiți cu un șervet și lăsați la crescut, la temperatura camerei, timp de 2-4 ore sau până când ele și-au dublat mărimea.

Pasul 3: Turnați mult ulei într-o tigaie încăpătoare, sau friteóză, și încălziți uleiul la o temperatură de maxim 170 – 180 de grade Celsius. Puneți bilele de aluat crescute în uleiul încins, cu partea crescută în ulei, și prăjiți 2-3 minute pe fiecare parte. Când sunt coapte pe ambele părți, le scoateți cu o paletă pe un șervet curat și le lăsați să se răcească.

Pasul 5: Găuriți pe o laterală fiecare gogoașă, cu ajutorul unei cozi de linguri, apoi le puteți umple cu ajutorul unui pistol patisier în care puteți pune orice fel de umplutură: gemuri, creme, ciocolată, etc. Le tăvăliți apoi prin zahăr pudră, zahăr tos fin sau zahăr cu scorțișoară.

Poftă bună!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *