Cătălin Relenschi – despre dragoste, pictură și viață. Interviu

  • Ce faci în astă seară?
  • Când vântul bate lin
  • Ai vrea să fiu al tău?
  • Sau bei paharul plin?
  • Eu vântul îl ascult
  • Cu muzică de dor
  • Fii propriul meu pământ
  • În văzul tuturor…te port in gând…
  • tu ești, vei fi… nemuritor!

Așa își începe Cătălin Relenschi povestea. Cine este el?

Cătălin Relenschi este un pictor dedicat pasiunii lui. Implicat în diferite proiecte, care de care mai interesante, a atras atenția cu talentul său. În urma interviului cu artistul și omul Cătălin Ralenschi am învățat că simplitatea, viziunea și sensibilitatea aduse laolaltă naște pasiune artistică. Să fii om se măsoară în empatie și dragostea față de semeni. Am conceput interviul pornind de la treisprezece întrebări, însă fiecare răspuns a adus cu sinte alte și alte curiozități, astfel că, aproape pe nesimțite, din primele câteva întrebări, s-au făcut optsprezece. Din propria experiență vă mărturisesc că, odată ce îl veți descoperi pe Cătălin Relenschi, fără să fiți conștienți de această plăcere a dialogului și cunoașterii, veți dori să îl cunoașteți în amănunt. Avem ingrediente precum „Flori pentru doctori”, „Aripi de român”, asezonate cu o poveste romantică, ca din cărți scoasă. Am tapetat articolul cu creații desăvârșite ale artistului.

Îți mulțumesc Cătălin, pentru timpul acordat acestui interviu.

  • 1. Aș dori pentru început, să îmi povestești puțin despre tine și despre viața ta.

Mă numesc Cătălin Relenschi și fac parte dintr-o familie de artiști. Tata, Constantin Relenschi, era solist vocal. Mama, Doina Maxin Relenschi, este de profesie pictor. Fratele meu, Daniel Relenschi, este designer vestimentar și este cunoscut drept primul pictor în tehnica 3D din România. Iar sora mea, Claudia Ibănescu, are și ea înclinații artistice, în special în arta populară. După terminarea liceului, m-am înscris la Facultatea de Jurnalism, din cadrul Universității Apollonia din Iași. Mai târziu, am urmat cursurile Școlii de Artă George Enescu din Botoșani.

  • 2. Când ai observat înclinația ta artistică? A fost vreun factor care te-a ajutat să dezvolți această latură?

Chiar din copilăria mea, pe care mi-am petrecut-o în Vorniceni, un sat aflat la 30 de km de orașul Botoșani. Aici îmi găseam refugiul, în armonie cu natura. Desenam copaci și aveam nenumărate surse de inspirație care mă fascinau. Îmi plăcea să observ oamenii satului, mă împrieteneam cu ei și chiar mă implicam în activitatea lor. Am avut bunici extraordinari, Adela si Alexandru Maxin, iar ei au fost cei care mi-au împărtășit din experiențele și înțelepciunea lor, acesta fiind unul dintre motivele pentru care îmi doream să ajung din nou la țară.

  • 3. Când ai ales să faci din pasiunea ta o profesie?

În anul 2008, în timpul unei vizite la mare, m-am îndrăgostit de Corina, o fată din Constanța, cu ochii verzi ca apa mării și cu părul negru ca pământul. A fost prima dată când simțeam iubirea sub forma ei pură! M-a fermecat și frumusețea mării, a nisipului ce te ardea sub tălpile picioarelor, a pescărușilor ce se așezau chiar și pe mașinile ce circulau prin Constanța. Mergând împreună cu Corina pe plajă, am observat pictori ce redau marea pe pânzele lor și alții ce făceau portrete turiștilor, iar bucuria se vedea pe chipurile lor. Mi-am zis atunci să îi realizez și eu portretul Corinei, ca să rămână o amintire vie peste ani, nepoților. Înainte să mă pornesc de la Botoșani, mi-am pus în rucsac un bloc de desen, acuarele și creioane, gândind-mă că poate voi picta ceva, ceea ce s-a și întâmplat. După o jumătate de oră de desenat, am reușit să finalizez portretul Corinei, iar ea mi-a spus atunci să urmez calea picturii, pentru că voi avea succes cu siguranță, și, peste ani, să o fac mândră că m-a cunoscut. Cu acel gând, peste fix două săptămâni am părăsit Constanța, nu înainte să îmi iau rămas bun de la Corina. Iar ultimele ei cuvinte au fost:” Când vei picta, să îți aduci aminte de ochii mei verzi, precum este câmpul înflorit și marea liniștită, iar eu îmi voi aduce aminte la rândul meu, de ochii tăi albaștri ce mă vor face să visez la cerul ce ne călăuzește!”. A început să îmi curgă lacrimi după ce autocarul de Botoșani a părăsit Constanța, iar drumul meu în artă abia începuse. Din cauza distanței, am încheiat relația, dar am păstrat legătura prin Facebook. Acea promisiune de a urma calea artei, a prins contur în timp, și mi-a lăsat convingerea că cel mai frumos sentiment este să iubești cu adevărat, cu pasiune și să ai respect pentru fiecare gest făcut într-o relație. Mai presus de orice, să rămână respectul. După un timp, m-am înscris la cursurile Școlii de Arte George Enescu din Botoșani, după cum am amintit mai sus, unde am absolvit examenul de final cu nota 10, profesor fiindu-mi maestrul Victor Hreniuc, un om de o reală valoare și un bun mentor.

  • 4. În ce proiecte ești implicat în prezent? Sau poate ai ceva în plan pentru viitor? 

În prezent am în desfășurare un proiect intitulat Flori pentru Doctori – proiect dedicat cadrelor medicale implicate în lupta cu Covid 19. Mi-am propus prin acest proiect să realizez și să donez, în limita posibilităților, picturi ce reprezintă în mare parte flori în tehnici precum ulei, acuarelă și tuș. Prima pictură a fost realizată pentru doamna doctor Valentina Morcov, șefa Secției de Boli Infecțioase de la Spitalul Județean Botoșani, iar pe această cale îi mulțumesc pentru încrederea acordată în demararea proiectului. Țin să îi mulțumesc doamnei Dana Gavriliuc de la Policlinica Lux-Ro Botoșani și domnului Victor Ciobanu pentru ajutorul acordat în achiziționarea materialelor de lucru, fără de care nu aș fi putut demara proiectul Flori pentru Doctori. Pe viitor îmi doresc să realizez o expoziție în care să prezint diverse picturi în mai multe tehnici, cu ocazia împlinirii a 15 ani de activitate în domeniul artei plastice.

Maci primăvăratici-Tuș și creion pe carton, 20/30 cm.
  • 5. Flori pentru doctori. Un proiect la care știu că lucrezi încă de anul trecut și care, personal, m-a impresionat. Poți să ne spui de unde a izvorât o asemenea idee?

Flori pentru Doctori este un proiect unic în arta românească, proiect ce este menit să aducă zâmbete pe fețele cadrelor medicale din prima linie ce luptă cu virusul Covid19, oferindu-le acestora un mic tablou cu flori. Am reușit în decursul unui an să ajung la peste 30 de cadre medicale din Botoșani, Iași, Suceava, Vrancea și București. Ideea mi-a venit într-o noapte când pictam în ulei un vas cu tufănele și atunci mi-a trecut prin minte să ofer din puținul meu și celorlalți. Numele proiectului s-a născut gândindu-mă la frumoasele flori pictate de botoșăneanul Ștefan Luchian, un artist drag mie prin dedicarea vieții în slujba artei. Proiectul este în derulare și țin să menționez că va continua până se va încheia pandemia.

  • 6. Cum au îmbrățișat medicii gestul tău? 

Doctorii au primit cu încântare gestul meu și mi-au mulțumit pentru faptul că un artist s-a gândit la ei în aceste vremuri tulburi.

Floarea Soarelui cu fluture-Tuș și creion pe carton, 20/30 cm.
  • 7. Această nefericită pandemie, a afectat pe toată lumea. Cum te-a afectat pe tine tot ce se întâmplă, de mai bine de un an în coace? Și cum s-a răsfrânt toate acestea asupra carierei tale? 

Pandemia aceasta pot spune că m-a făcut mai puternic, mi-a așezat gândurile în așa fel încât să îmi doresc să mă reinventez, să fiu mai bun, să fiu mai înțelegător și mai răbdător. În plan artistic pot spune că sunt mulțumit deoarece, din puținul meu, am putut oferi și celorlalți, iar aceasta cred că este cea mai mare bucurie – să vezi oamenii zâmbind. Ca artist, consider că este bine să oferi lumina prin operele tale, că de întuneric este plină lumea.

  1. 8. Mi-a atras atenția o altă expoziție mai deosebită, intitulată Aripi de român. Stilul este diferit și fiecare tablou reprezintă momente specifice cultului și portului românesc. Ce impact a avut această temă în rândul iubitorilor de frumos? 

Expoziția Aripi de Român reprezintă o serie de lucrări inedite, care ne duc cu gândul la satul românesc. Satul românesc, intimitatea casei și cea a activităților de zi cu zi sunt printre temele pe care le-am abordat. În lucrările mele se pot vedea elemente tradiționale din mai multe regiuni ale României. Tradițiile satului merită păstrate cu sfințenie, pentru că sunt cele care ne aduc mai aproape de natura noastră. Pe lângă cei care au văzut și au apreciat expoziția Aripi de Român se numără un om special pentru mine, un suflet aparte, numele lui fiind George Arau, un brav român ce face cinste țării noastre în Los Angeles, SUA. El m-a sprijinit și m-a încurajat să continui să pictez în acest stil, iar pe această cale țin să-i mulțumesc.

  1. 9. În exponatele tale e imposibil să nu se observe faptul că fiecare pictură de-a ta redă un mesaj clar și emană o căldură deosebită de serenitate. De unde această tragere spre perfecțiune? 

Îmi place să ating perfecțiunea prin arta mea, dar știu și sunt conștient că probabil nu o voi atinge vreodată. Doar divinitatea este perfectă. Din familia mea, cred că o moștenesc pe bunica mea, Adela Maxin, ce era de origine germană, ei plăcându-i să facă totul organizat în gospodăria sa și la muncile câmpului.

  1. 10. Cum se manifestă latura artistică a ta, atunci când nu stai cu pensula în mână? 

În fiecare zi îmi place să pictez, dar după ce termin activitatea artistica mă odihnesc, ascult muzică și gătesc – o altă pasiune veche dintr-ale mele.

  1. 11. Dacă nu ar exista pictura, cum ai vedea tu lumea? 

Lumea ar fi mai săracă spiritual, deoarece arta plastică îmbogățește și colorează sufletele oamenilor prin diferitele imagini redate astfel.

Castelul Bran- ulei pe lemn, 40/50 cm.
  1. 12. Ai anumite lucruri de care ții neapărat să le ai în preajmă atunci când pictezi? 

Când pictez țin lângă mine un laptop la care ascult muzică și îmi place să am șevaletul în direcția ferestrei, pentru a putea admira natura. Pe lângă mine mai țin mici obiecte personale, poze cu amintiri și tablouri pictate de mama și de fratele meu.

  • 13. Ce muzică asculți când pictezi? Te inspiră muzica în aceeași măsură ca mediul ce te înconjoară?

Muzica este o mângâiere pentru mine, un pansament pentru suflet! Tatăl meu, Constantin Relenschi, a fost cântăreț de folclor în Dorohoi, iar când eram mic, știu că mă punea să cânt la orgă, eu neavând nici o tangență cu muzica. Am încercat și cu vocea să cânt, dar tot nu s-a prins ceva de mine. În schimb fratele meu, Daniel Relenschi, are o voce minunată. El a înregistrat câteva melodii care se pot găsi pe YouTube. Chiar dacă nu sunt talentat la muzică, ascult des folclor vechi, muzică clasică, jazz, house și dance. Folclorul îmi dă viață când îl ascult, muzică clasică și jazzul mă liniștesc iar house-ul și dance-ul mă binedispun. Pot spune că pun culoare pe pânzele pe ritm de muzică, iar vibrația ei mă înalță spre Divinitate!

  1. 14. Ai avut vreodată vreun moment mai neobișnuit în care să simți nevoia să pictezi, să îți dorești să redai ceea ce vezi chiar în acel moment? 

Da, mi se întâmplă să pictez live, în natură, când merg în vizită în Vorniceni, satul bunicilor, sau în alte locuri din țară. Nimic nu se compară cu lumina ce cade dimineața pe copaci sau lumina de seară ce o poți reda prin culori pe pânză.

  • 15. Se spune că noaptea trezește simțurile creative, care se împletesc în vise și dorințe ascunse… așadar cât doarme un pictor? Ai avut vreodată pornirea să te trezești în miez de noapte ca să pictezi? 

Deseori mă trezesc noaptea și schițez ce am visat sau dacă îmi vine vreo idee, o pun pe foaie imediat, ca mai târziu să o o dezvolt, dând contur imaginației mele. Noaptea este pentru mine un bun sfetnic ce îmi trezește multe amintiri, unele chiar uitate de mine, peste care s-a așezat praful timpului. În cazul în care fac nopți albe, odihna mi-o recuperez dimineața, după ce răsare soarele. Soarele și Luna sunt simboluri des întâlnite în arta mea, în special în picturile mele din seria Aripi de Român. Cred că poți avea aripi ca artist atât noaptea cât și ziua, prin procesul creației, și ține de fiecare în parte când pictează și când pune pensula jos. Eu unul mă împac atât cu ziua dar cât și cu noaptea, ele fiindu-mi surori.

Anemone-tuș și creion pe carton, 20/30 cm
  1. 16. Te-ai gândit vreodată la viitorul acestei lumi? Cum crezi că o să arate lumea, să zicem… peste 100 de ani? 

M-am gândit la viitorul acestei lumi, iar eu cred că va fi foarte tehnologizată. Cred că vor fi mulți roboți, mașini zburătoare, dar mai cred cu tărie că obiectele artistice făcute manual, vor rezista în timp, deoarece vor fi mereu considerate unice și se va putea observa în ele amprenta artistului și tocmai aici stă tot farmecul viitorului. Muzeele nu vor dispărea, iar viitoarele generații, pe lângă faptul că vor avea pe mână o super tehnologie, vor simți nevoia să descopere și să vadă lucruri făcute manual de strămoșii lor, cu toată dragostea și priceperea lor.

  1. 17. Latura creativă, de cele mai multe ori, se dezvoltă încă din copilărie. Ai vreun sfat pentru părinții micilor talente? 

Nu cred că sunt în măsură să dau sfaturi. Încă mai am multe de învățat și de descoperit în domeniul artei. Dacă ar fi să acord un îndemn pentru părinții micilor talente, acela ar fi să îi lase pe copii să se descopere singuri, să creeze ce vor ei, să caute cărți despre artă și să le citească. Aș adăuga faptul că e important să le dea încredere că nimic nu este imposibil în viață.

  1. 18. Cum se poate intra în posesia unei creații semnate de Cătălin Relenschi?  

Cei care doresc să mă contacteze, mă pot găsi pe Facebook pe adresa Galeria Relenschi. În final, țin să mulțumesc cititorilor pentru răbdarea acordată citirii acestui interviu și redacției Timpul Germania pentru sprijin și pentru interesul acordat artei mele.

Narcise galbene-Tuș și creion pe carton,20/30 cm.
Toate pânzele sus” Ulei pe pânză, 50/60 cm.
Bună dimineața” Ulei pe pânză, 40/50 cm.

*sursa fotografiilor – arhiva proprie a lui Cătălin Relenschi, cu acordul acestuia

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  1. Un articolo şi un interviu superb felicitări jurnalustului şi mult succes pictorului!