Celebrul sos verde din Frankfurt: Frankfurter Grüne Soße

Frankfurter Grüne Soße este un sos preparat dintr-un amestec de șapte ierburi aromate, fiind renumit în întreaga Germanie pentru gustul lui deosebit. Acest sos este răspândit în special în zona vestică a țării, mai exact în zona Frankfurt am Main și împrejurimile sale, unde, încă din secolul al XIX-lea a constituit una dintre specialitățile orașului.

Se spune adesea că acest sos a fost inventat de mama lui Goethe, doamna Aja. Cu toate acestea, cercetarea culinară Freie Deutsche Hochstift ,de la Muzeul Goethe din Frankfurt, a arătat că rețeta poate fi întâlnită, în cărțile de bucate regionale, cel mai devreme în jurul anului 1850-60 și reprezintă, cel mai probabil, o variantă a sosului verde italian, cunoscutul salsa. Prin urmare, se presupune că sosul verde a fost adus în Frankfurt, cel mai probabil, de către imigranți.

Cele șapte ierburi aromate sunt ingredientele cheie în prepararea sosului. Unele sunt mai puțin cunoscute, dar nu vă panicați, amestecul de ierburi pentru acest sos se poate găsi în stare proaspătă în supermarketurile sau piețele din Germania, purtând eticheta cu numele sosului. Aceste pachețele destinate conțin următoarele ierburi:

  • Borretsch – în română se numește boragă sau limba mielului, care are un gust răcoritor și amintește de castravete
  • Kerbel – în România se numește hasmațuchi (cunoscut și sub denumirile: asmațui, asmăciuc sau pătrunjel creț) și are un gust ușor piperat, dulce, iar mirosul său aduce cu cel al anasonului.
  • Kresse – numită în România creson (cunoscut și sub denumirile: hreniță, năsturel, bruncuț, cardamă) și are un gust iute, ce se aseamănă cu ridichile sau muștarul.
  • Petersilie – pătrunjel, plantă aromată cu un gust proaspăt și ușor amărui.
  • Pimpinelle – în România este cunoscut sub același nume sau i se mai spune anason verde sau stelat. Este o plantă perenă al cărui gust se aseamănă cu castravetele.
  • Sauerampfer – măcrișul de la noi, ușor de recunoscut, cu un gust acrișor și proaspăt.
  • Schnittlauch – arpagic, seamănă cu ceapa verde, dar codițele sunt foarte subțiri și nu sunt atât de iuți precum ceapa.

În unele regiuni se mai adaugă și mărar, cunoscut în limba germană ca Dill. Momentul când verdețurile sunt tocate, bucătăria se umple de arome minunate care răsfață simțurile gurmanzilor.

Ingrediente și mod de preparare:

Ingredientele rețetei se potrivesc pentru 4 porții.

  • 5 Eier (5 ouă)
  • Salz/Pfeffer (sare/piper)
  • 100 ml Sonnenblumenöl (ulei de floarea-soarelui)
  • 1-2 TL scharfer Senf (1-2 lingurițe de muștar iute)
  • 100 gr Schmand – (smântână)
  • 100 gr stichfeste saure Sahne (smântână acră)
  • 1 großes Bund gemischte Kräuter für Frankfurter Grüne Soße bzw 150 g Kräuter (1 pachet de amestec de ierburi pentru sos verde. Găsiți în magazinele din Germania exact sub această denumire)

Preparare:

Pasul 1: Fierbeți ouăle pentru cca 10 minute, apoi îndepărtați coaja și albușurile, iar gălbenușurile pasați-le într-o sită fină.

Pasul 2: Condimentați gălbenușurile cu sare și piper, după gust, apoi adăugați muștarul și uleiul treptat, amestecând continuu, până se formează maioneza și se termină cantitatea de ulei din rețetă. Adăugați apoi cele două feluri de smântână, amestecând până se omogenizează.

Pasul 3: Acum urmează partea cea mai apetisantă: tăiatul verdețurilor. Acestea se spală înaintea, apoi se îndepărtează partea din tulpină care este mai tare, după care se toacă toate mărunt. Răsturnați totul în sosul de maioneză și smântână, amestecați și mai potriviți de sare și piper. Puteți adăuga și albușul de ou tăiat mărunt.

Sosul se potrivește minunat cu cartofii fierți sau cu ouăle fierte tari. Îl puteți servi chiar și la fripturi sau combinații de legume.

Mai jos vă atașez câteva poze cu fiecare plantă în parte.

Borretsch – fotografie de Matthias Böckel auf Pixabay
Kerbel – fotografie de ivabalk din Pixabay
Kresse – fotoghrafie de RitaE din Pixabay
Petersilie – Fotografie de Beverly Buckley din Pixabay
Pimpinelle – potografie din (26) Pinterest
Sauerampfer – fotografie de Beverly Buckley din Pixabay
Schnittlauch – fotografie de Matthias Böckel pe Pixabay

*sursa fotografiei reprezentative – Boomie pe Pixabay

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *