Concurs de pictură „Andronic Țăranu” 2021- proiect cultural armean

Organizația Armenilor din România, sucursala Botoșani, împreună cu Ambasada Armeniei, organizează a treia ediție a concursului de pictură „Andronic Țăranu” ce are ca temă tradiția, simbolistica, istoria, personalitățile și monumentele istorice, care au aparținut armenilor din România.

Cu această ocazie, l-am contactat pe domnul Cristian Lazarovici, pentru a ne da mai multe detalii cu privire la desfășurarea activității.

  • Ne-ați putea spune mai multe despre proiectul pe care îl desfășurați în acest moment?

Cristian Lazarovici: „Acest eveniment face parte dintr-o serie de proiecte culturale inițiate de comunitatea armeană botoșăneană. Astfel, derulăm în luna mai un Festival de caricaturi și epigrame dedicat unui mare grafician și caricaturist armean, Cik (Hacic) Damadian, iar în luna septembrie, organizăm un concurs de arte plastice dedicat unui om de cultură local din comunitatea noastră, Andronic Țăranu. Am inițiat acest proiect în 2019 din mai multe motive. În primul rând, prezentarea comunității armene, cu istoria, obiceiurile și personalitățile ei, dar văzute prin perspectiva artiștilor români. În al doilea rând, concursul se desfășoară pe două categorii: artiști plastici consacrați, cu vechime sau la început de carieră, și categoria artiștilor plastici „în devenire” din rândul elevilor de liceu. Astfel, am încercat și promovarea pictorilor cunoscuți sau mai puțin cunoscuți. Și nu în ultimul rând, aceste proiecte sunt legate de evenimente foarte importante pentru întreaga comunitate armeană: în luna mai serbăm înființarea primei Republici Armene – 28 mai, și în luna septembrie, Ziua Națională a Republicii Armenia – 21 septembrie.”

  • De-a lungul timpului, mai mulți armeni s-au afirmat prin talentele deosebite în diferite domenii, devenind o mândrie atât pentru Armenia, cât și pentru România. Puteți să ne dați câteva exemple pentru a putea face cunoscut aportul lor?

Cristian Lazarovici: Armenii au ajuns pe teritoriul României de azi în mai multe rânduri. Fiind un popor creștin, s-au integrat foarte bine în populația majoritară. Din rândul comunității armene din România s-au ridicat mai multe personalități ce au adus faima și recunoaștere atât armenilor, cât și României, în general. În cadrul acestui concurs au fost prezentate câteva personalități armenești, începând cu Ana Aslan (părintele gerontologiei românești), Hary Tavitian (unul dintre cei mai buni muzicieni și jazzman român de origine armeană), Mesrob Mastot (inventatorul alfabetului armean), domnitorul Ioan Vodă cel Viteaz (sau Ioan Vodă Armeanul, domnitor al Moldovei 1572-1574), Jeni Acterian(actriță și scriitoare), tenorul Garbis Zobian, poetul Hovhannes Tumanian și nu în ultimul rând, scriitorul și poetul Varujan Vosganian.

  • Ce premii vor fi acordate și cum se va desfășura jurizarea?

Cristian Lazarovici: Lucrările din concurs vor fi jurizate, ca la fiecare ediție, de specialiști în domeniu, profesori de specialitate și reprezentanți ai comunității armene. Fiecare va nota lucrările, și în funcție de media obținută, se va crea un clasament. Pe lângă premiile I, II, III și câte o mențiune la fiecare categorie în parte, vom acorda și premii speciale pentru lucrările care s-au evidențiat: cel mai bun portret, cel mai bun peisaj, pentru tehnica specială, pentru compoziție, etc. Totodată, la fiecare ediție ne-am bucurat de prezenta Excelenței Sale Domnul Ambasador al Republicii Armenia, Sergey Minasyan, ce a oferit un premiu special pentru una din lucrările reprezentative din concurs. Laureații vor primi diplome, cărți și premii în bani. Toate lucrările vor face subiectul unei expoziții la Galeriile de Artă din Botoșani în luna septembrie 2021. Mult succes tuturor!

  • Cum se pot înscrie în concurs cei care doresc să participe?

Cristian Lazarovici: Artiștii plastici care doresc să participe la proiectul „ANDRONIC ȚĂRANU” –Botoșani 2021, vor trimite, până cel târziu 01.09.2021 la sediul din Botoșani a Uniunii Armenilor din România, situat pe strada Armeana nr. 20, o lucrare pe care intenționează să o prezinte în cadrul acestui concurs, împreună cu o descriere a acesteia, un C.V., și o fotografie personală. Lucrarea trebuie să se încadreze în următoarele caracteristici:

  • Să se încadreze în tema concursului;
  • Să aibă următoarele dimensiuni: latura mică minim 40 cm și latura mare de maxim 100 cm;
  • Să aibă sistem de prindere.

Proiectele vor fi prezentate publicului în cadrul unei expoziții, ce va fi anunțată până la momentul predării lucrărilor. În cazul în care situația de forță majoră (de ex. pandemia de Coronavirus) împiedică organizarea expoziției în cadrul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani, organizatorul Uniunea Armenilor din Romania va depune toate eforturile pentru realizarea unei expoziții virtuale pe site sau pe rețelele de socializare.

Pentru mai multe detalii cu privirile la regulamentul concursului puteți contacta:

Uniunea Armenilor din România – sucursala Botoșani

Botoșani, Județul Botoșani, Str. Armeană nr. 20 Tel: 0721.293.474; 0371.095.097; Fax 0372.003.953; e-mail: cristian.lazarovici@yahoo.com; uarbotosani@yahoo.ro

Revista Timpul Germania mulțumește domnului Lazarovici pentru timpul acordat.

  • sursa fotografiilor, arhiva galeriei concursului „Andronic Țăranu” 2020, cu acordul domnului Lazarovici

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *