„Copilărie – dulce melodie”

„Vânătorii de zmeie” – Khaled Hosseini

Copilăria asta… cine nu are traume din copilărie? Nu cred să existe acel om. Trebuie să recunosc că nu aveam de gând să pun mâna pe cartea lui Hosseini, dar o persoană m-a tot încurajat să îi dau o șansă, pentru că, după ce ea a citit toate cărțile lui, l-a făcut pe Khaled Hosseini autorul ei preferat. Scepticismul meu a fost unul cras, nemotivat, așa că, după ce am primit cartea cadou, am zis că nu o să moară Lenin a doua oară dacă o voi citi. Vânătorii de zmeie este povestea a doi băieți din Afganistan, unul șiit (Hassan) și altul sunit (Amir), din două triburi diferite, rivale, primul ajungând să fie cucerit de cel de-al doilea.

Amir era copilul care provine dintr-o familie înstărită, crește fără mamă, fapt care nu-l deranjează foarte mult, dar îl împiedica câteodată în comunicarea sa cu tata, potolit, cu o imaginație bogată și deștept. Hassan era antipodul prietenului său. Crește și acesta fără dragoste maternă, însă tatăl reprezintă mai mult decât iubirea și grija întruchipată. Hassan este loial, credul, curajos și naiv ca prima zi de primăvară.

Întâmplarea a făcut ca cei doi să se îndepărteze, istoria i-a separat la mii de kilometri, dar moartea i-a reunit într-un mod inedit și insolit. Povestea de viață a celor doi este pe cât de tristă, pe atât de plină de speranță. Ai mereu ideea, în inima agitată, că ceva nu este curat la mijloc, deznodământul nu s-a petrecut, deși orice întâmplare te face să ai o astfel de impresie.

Subiectul este unul proaspăt!

Gustul meu de cititor cu experiență a simțit iarbă proaspăt tăiată. Am adorat multitudinea de informații despre lumea ascunsă a Kabulului, diferențele de regim, invazia rusească și influența talibanilor. Am căutat cu interes câte ceva despre istoria Afganistanului, comunitățile acestuia din toată lumea, dar și despre reminiscențele schimbărilor subite în dezvoltarea țării.

Hassan pentru mine a devenit precum pâinea cea caldă, sufletul poveștii, umanitatea care a mai rămas intactă. Amir – personajul care nu s-a împăcat niciodată cu gândul că cel mai apropiat prieten era mai bun decât el, unul care prea târziu a vrut să schimbe ceva. Iar Baba (tatăl lui Amir), a trăit toată viața sa cu regrete și cu frica a ceea ce „gura lumii ce-o să spună”.

Și pentru că nu îmi permite conștiința să tac, o să îmi spun offfffful cu privire la traducere. Am subliniat cartea în lung și în lat cu creionul: cacofoniile, diferențele dintre „datorită” și „din cauză”, trunchierile, calchierile, ne mai vorbind despre unele neconcordanțe ale timpului, mi-au cam tăiat din entuziasm. Eu am ajuns să trag de mine pentru a ajunge la final. Nu este o tragedie, dar o dată ce încep să observ greșelile și inadvertențele traducătorului, în mintea mea apare o mică și enervantă întrebare: restul cărților sunt la fel? Stilul autorului este pe departe unul care să îmi fie pe plac, ori acesta a suferit enorm din cauza traducerii.

Cert este un lucru, subiectul a salvat întreaga operă de la abandon!

Nu vă ucideți visele cu părerea cuiva despre voi, rămâneți loiali propriilor convingeri și aspirații, fiți curajoși în fața primejdiilor. Acesta este mesajul lui Hassan prin tot ceea ce a făcut de-a lungul istoriei.

Da, Amir este personajul principal al acestei cărți, dar empatia mea a pulsat doar în momentele în care Hassan era prin preajmă. De aceea o să îi dau mereu prioritate.

Lectură interesantă vă doresc!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *