Cuza Vodă în memoria populară

După europeanul an 1848, obiectivul fundamental al românilor se contura tot mai pregnant și pragmatic în jurul ideii de unitate, de formare a unui stat național. Unitatea politică națională a fost susținută și cultivată conștient de elita intelectuală, care a încercat să insufle poporului necesitatea existenței unui stat unitar. Limba, originea, credința, obiceiurile și tradițiile constituiau fundamentul și liantul românilor.

Popularizarea lui Alexandru Ioan Cuza s-a realizat prin toate mijloacele posibile vremii, cu văditul scop de a contura imaginea unui om integru, simplu, apropiat de nevoile oamenilor de rând, iubitor al dreptății. Pe scurt era necesară apariția unei personalități politice care să difere de toate celelalte prin onestitatea și dedicarea sa, iar acesta a fost Alexandru Ioan Cuza.

Vom reda aici una dintre aceste povestiri cu aură de legendă, așa cum apare ea culegerea întocmită de C. Rădulescu-Codin, Legende, tradiții și amintiri istorice …, București, 1910, p. 105-106:

Strașnic Domn a mai fost și Cuza-Vodă!

El a făcut școalele, el ne-a dat pământ și tot el a surpat și pătulele împărătești. Și bine a făcut! Că băga acolo fite ce român treisprezece banițe de porumb în tot anul și, când să-și iea și el agonisita, tot ce răgăduise acolo, tocmai după trei ani, i se dedeau numai trei banițe din tot ce pusese.

Ziceau cârmuitorii că l-au mâncat șoarecii și porumbul era tot mâncat de cioclii satului.

Tot el a silit pe ciocoi să plătească bir și să asculte de legi. Ba ălor care n-ascultau, le da fum!

Cuza-Vodă nu era fudul. Umbla așa ca noi și, de multe ori, ca să prinză pe mulți slujbași cu ocaua mică, își schimba fața și hainele, să nu-l cunoască nimeni.

Unde pomeniai la el trăsuri și slugi puzderie și bogății strânse grămadă, cum era la Bibescu? Ăla se plimba prin țară cu mult alai: avea la caleașcă șaisprezece cai albi, cu hamurile roșii și vizitii stângaci.

Tot Cuza-Vodă a unit țărișoarele noastre, pe Valafia cu Țara Moldovenească, de a făcut țara noastră strașnic de mare și puternică cum e azi.

Când s-a dus, cică la împăratul turcesc, ca să-i ceară învoirea de a domni netulburat peste amândouă țările, a făcut lucruri așa de minunate, că a pus pe gânduri pe turci!

Știți ce?

Era obiceiul ca domnii țării noastre, când intrau la împărat se târau, de la poarta curții palatului până la picioarele împăratului în genunchi.

Cuza însă nu era omul să sufere rușinea asta! A mers la palat drept, cu fruntea sus și cu sabia zornăind ca un Făt-Frumos.

-Îngenunche și mergi târându-te, băiete, dacă vrei să fii primit! i-au strigat paznicii de la poartă.

-Asta n-oi face-o eu niciodată! a strigat Cuza supărat. – Și dacă vă e vorba așa, mă duc de unde am venit!

Dacă l-au văzut plecând, turcii au spus împăratului și ăsta a dat poruncă să-l primească și așa.

A intrat Cuza-Vodă.

-Bună ziua, înălțate împărate!

I-a mulțumit în limba lui și apoi, mirat că-l vede înainte-i drept, soldățește și fără sfială, l-a întrebat:

-De ce ai venit așa?

-Așa m-a trimis pe mine Țara! a răspuns Cuza cu așa mândrie și cu așa curaj, că s-a mirat și împăratul.

Și, el știe cum o fi mai vorbit și ce o fi mai vorbit, că a îmblânzit inima turcului și a ascultat împăratul dorința lui Cuza.

L-a pus pe urmă împăratul pe Cuza la masă cu el, au mai vorbit ei ba una, ba de alta și, când să plece, l-au adus turcii pe Vodă-Cuza cu o cinste nemaipomenită până la Constanța.

Se mirau turcii, se mirau cadânele, se mirau pașii și boierii lor când îl vedeau și-l priveau ca pe un viteaz din povești:

-Bre, bre, bre! La noi n-am mai văzut așa om!

O unire mică cu un domn mare!

Sursă imagine: arhivă personală

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *