De vorbă cu DIASPORA. Lilka Ivanova – despre viața emigrantului moldovean în Germania.

Să fii străin în Germania, de cele mai multe ori este deosebit de greu. Fiecare persoană ia hotărârea de a emigra, adesea într-un moment de cotitură al vieții sale, sperând, dacă nu la o viață mai bună, măcar la un sistem mai puternic, mai stabil, mai corect, care să poată oferi copiilor șanse reale de dezvoltare.

Încă de la începutul lansării acestei reviste culturale, și nu numai, am format sloganul: Revista Timpul Germania – revistă culturală cu și despre voi, pentru voi, pentru că țin foarte mult, ca prin intermediul ei, să cunoaștem oameni cu experiențe dintre cele mai diverse din Germania, de la care am putea învăța lucruri care să ne ajute pe noi, sau pe cei dragi, să se acomodeze și să se integreze mai ușor aici. Prin urmare, vom avea o serie de interviuri pe care le vom realiza periodic, cu români din Germania.

Pe Lilka am cunoscut-o cu câțiva ani în urmă. O femeie remarcabilă, plină de viață, dispusă să-și ajute semenii la orice oră din zi sau din noapte. Pe atunci era implicată în diverse proiecte de caritate, reușind să aducă multă bucurie pe chipul celor pe care îi ajută. La doar 41 de ani, a trecut prin foarte multe încercări, pe care le veți descoperi în acest interviu. Nu știm ce ne rezervă viitorul, dar uneori ne prinde bine să învățăm din experiențele celor din jur.

  • Mulțumesc pentru că ați acceptat invitația mea de a ne împărtăși puțin din viața dumneavoastră de aici. De cât timp locuiți în Germania și ce anume v-a determinat să faceți această schimbare?

Lilka Ivanova: Bună tuturor celor care vă urmăresc! În Germania, prima oară am ajuns în vara anului 2009, ilegal. Aveam o viză poloneză de muncă pentru 6 luni. Din auzite știam că poți veni aici, însă v-aș da un sfat: nu vă porniți niciodată undeva, bazându-vă pe informații „din auzite”! Verificați informațiile referitoare la legi și obligațiile voastre acolo unde mergeți.

A fost greu! Primul job l-am avut la o cantină cu 4€/oră. Am muncit mult, ca să primesc apoi doar 100€ pentru 2 luni. Pe atunci nu știam de grupurile pe Facebook și nu aveam acces la internet! După 3 luni în care am dormit pe străzi, am plecat înapoi în Polonia! Am revenit iarăși în Germania în 2014, având deja un permis de ședere oficial polonez. Îmi doream nespus de mult pentru fiica mea o școală bună și studii recunoscute în UE. Provenind din Republica Moldova, unde practic recunoașterea diplomelor e mai grea, era o opțiune bună!

  • Cum ați reușit să vă acomodați într-o țară străină? A fost vreun factor care să vă ușureze sau să vă îngreuneze acomodarea aici?

Lilka Ivanova: Acomodarea! Aici a fost mai dificil! Aveam deja prieteni aici care mi-au fost alături, asta fiind un factor care mi-a ușurat puțin acomodarea. Dar ca orice început, fără să cunoști limba, e foarte greu! Știam câteva lucruri de bază încă din 2009, mai cunoșteam cifrele, dar mă descurcam doar la cumpărături și cam atât!

  • Care a fost prima problemă pe care ați întâmpinat-o aici și cum ați rezolvat-o?

Lilka Ivanova: Prima problemă a fost la Ausländerbehörde (tr. Biroul pentru emigranți)! De 3 ori am fost la ei, încercând să obțin o viză de muncă în baza unui contract la un hotel. Aveam un pașaport polonez temporar în care scria clar că sunt cetățean al R. Moldova. Refuzul lor și trimiterea de la un birou la altul, m-a făcut să înțeleg că aici, birocrația e mult mai mare decât se vorbește. Între timp am primit un alt contract de muncă, iar șefii mei au cerut în scris, un răspuns oficial, dacă pot munci în Germania. Răspunsul lor a fost pozitiv, după care au urmat multe alte probleme. Aveam trei deportări, judecăți – la care am plătit avocați cu sume enorme -, câteva credite luate în grabă, cu procente mari la dobândă, doar ca sa pot achita avocații. Abia după 3 ani în Germania, am primit oficial un permis de ședere! E foarte mult de povestit aici, însă prefer sa nu mă adâncesc în prea multe detalii.

  • Dacă ați primit un răspuns pozitiv de la Ausländerbehörde, la cererea șefilor dumneavoastră, de ce v-au deportat?

Lilka Ivanova: Când am venit aici, am avut permis de ședere polonez, nelimitat. Legile în migrație sunt foarte dure și există unele proceduri care, din nefericire, nu sunt cunoscute de toți lucrătorii de la Ausländerbehörde. De exemplu, clădirea e împărțită pe sectoare, la E4 sunt unele țări… la A1 altele… am umblat 2 luni de la ușă la ușă, când într-o parte, când într-alta, dintr-un sector la un altul, ca să îmi spună, la urmă, că nu îmi trebuie permis de muncă pentru că am acte poloneze. Și peste un an și opt luni m-au deportat. Abia în 2016 am primit un permis de ședere valabil în Germania.

  • Ce anume v-a impresionat sau ce v-a atras atenția, în mod pozitiv, la sistemul de organizare german?

Lilka Ivanova: Aceeași birocrație! Programările la orice instituție, medicii, eliberarea actelor, certificatelor. Aici mulți consideră că e oribil sistemul lor, dar eu îl găsesc în mare parte pozitiv! Foarte multe certificate sunt gratuite! Nu achiți, mă refer strict la instituții, cuiva în buzunar! Nu am întâlnit persoane care să ceară mită. Există egalitate! Știu că nouă, emigranților, ne e mult mai greu, dar greutățile noastre sunt din motive coerente. Aici iar aș accentua, faptul că lipsa de cunoaștere a limbii germane, multora dintre noi ne creează probleme. De aceea recomand cursuri de limbă germană. M-au impresionat mult aceste cursuri de limbă germană și integrare, disponibile oriunde. Mai amintesc și sistemul social, alocația copilului, asigurările sociale și medicale, chiar și cele private, toate acestea sunt puncte importante ale sistemului de organizare german, care formează o structură pozitivă, de susținere și ajutor străinilor.

  • Există vreo parte a sistemului cu care nu ați reușit să rezonați la începutul venirii dv aici? De ce?

Lilka Ivanova: La început, da! Îmi era nespus de greu să mă resemnez cu impozitul și taxele din salariu. Apoi am înțeles că orice euro luat de sistemul german, în timp îl pot primi înapoi. De exemplu, în cazul meu, după 5 ani de muncă cu doar 4 săptămâni de concediu oficial, am avut acces, pe lungă durată la diferite tipuri de terapie. Casa de asigurări mi-a achitat concediul medical, terapiile, medicamentele. De la organele instituționale de ajutor social mi s-au propus diferite tipuri de ajutoare, terapii, chiar și soluții în rezolvarea diferitelor problemele pe care le-am întâmpinat. Acum înțeleg pe deplin sensul acelor bani opriți din salariu, pentru a avea o siguranță pe viitor.

  • Cât este de greu să îți găsești un job în Germania și la ce ar trebui să fie atenți românii sau moldovenii atunci când încep căutările?

Lilka Ivanova: Un job după profesia și studiile pe care le deții e puțin mai greu de găsit. Îți trebuie un nivel avansat de limba germană, uneori o recunoaștere a diplomelor, iar în unele cazuri asta durează. Multe diplome sunt recunoscute parțial în Germania, ceea ce înseamnă că trebuie completat cu încă câțiva ani de studiu. Însă există multe alte oportunități pentru început.

La orice ofertă de muncă, trebuie să ne interesăm de condițiile în care se execută jobul, plata brută (germ. Brutto), localitatea, programul de muncă. Mulți iau în calcul doar salariul, iar apoi apar problemele. Nu acceptați munca la negru! E posibil să câștigați mai mult fără taxe și impozite, însă există riscul de a fi concediat/ă, fără să primiți salariul, fără să vi se plătească asigurările sociale și medicale. Nu aveți dreptul la concediu plătit, deseori nu vi se achită foaia de boală și nu aveți dreptul la șomaj!

Atunci când găsiți o ofertă de muncă, mai ales cei noi veniți în Germania, căutați atent ce anunțuri mai există publicate în diferite grupuri de moldoveni sau români. Cei care postează zilnic, deseori schimbă muncitorii, asta ar putea însemna că probabil condițiile de muncă nu sunt bune sau, și mai rău, angajatorul nu plătește conform promisiunilor! Cereți un sfat în grupurile de pe rețelele de socializare, căutați firma menționată în anunț, datele lor, și verificați de câteva ori înainte de merge la un interviu! Detaliile oferite în postările cu oferte de muncă trebuie urmărite atent, astfel încât, în timpul conversației cu angajatorul, să corespundă măcar cifrele promise în anunț. Există multe pagini de informare zilnică în acest domeniu, chiar în limba română.

  • Noi ne cunoaștem deja de câțiva ani și știu că până anul trecut ați fost implicată în foarte multe activități de caritate. În ce constau aceste activități?

Lilka Ivanova: Da, mă bucur nespus că ne-am cunoscut! Îmi amintesc bine și când. Strângeam donații pentru Bulgaria, când am primit ajutorul tău, țin iarăși să îți mulțumesc frumos. Am activat în multe campanii de caritate, dar din păcate renunț atunci când văd că unele situații sunt manipulate. Nu accept când donatorul este văzut doar ca un colet sau card bancar. Mulți zic că actele de caritate se fac în liniște! Dar nu este adevărat! Faci un act de caritate în liniște, atunci când o faci personal, din banii proprii. Însă, atunci când oamenii îți încredințează colete și sume de bani, trebuie – sau chiar ești obligat – să justifici fiecare bănuț!

Uite, din acest motiv ies repede din campanii suspecte. Sunt persoane care nu înțeleg importanța unui astfel de proiect. În aceste proiecte se implică mai multe persoane, în general. Sunt donatorii care oferă din suflet, pentru nevoiași, dar care așteaptă să li se confirme că donațiile au ajuns acolo unde trebuie. Eu obișnuiam să colectez donațiile de la donatori, ca mai apoi, să le trimit acolo unde erau nevoie. Spre exemplu, încărcam o mașină și o trimiteam din punctul A în punctul B. În punctul B așteptau alte persoane, care preluau donațiile și le împărțeau nevoiașilor, făcând reportaje și filmări în care își însușeau toate meritele acestui proiect, fără să specifice sursele donațiilor sau măcar vreun cuvânt de mulțumire binevoitorilor donatori. Când li se cereau să justifice direcția donațiilor, ieșeau discuții și chiar probleme, care mă determinau să renunț la proiect. Mi se pare normal să se manifeste mulțumiri și respect celor care donează. Fără aceștia, nu ar mai exista aceste proiecte de caritate.

M-am retras din astfel de proiecte, deși recunosc că încă sunt cazuri care mă afectează tare. Continui să ajut, dar doar direct și strict din banii proprii.

  • Cum v-a afectat pandemia șederea în Germania?

Lilka Ivanova: La început a fost greu, dar ce m-a afectat foarte tare a fost contactul cu persoane infectate. Am stat de trei ori câte 14 zile în carantină. A fost greu, dar înțelegeam că așa trebuie. Sistemul de organizare s-a îngreunat, devenind dificil să obținem programări pentru prelungirea unor acte, de exemplu, iar anumite instituții s-au închis. Însă am reușit să îmi rezolv problemele prin scrisori sau telefon. Deci, nu a fost atât de grav.

  • Cum vi s-au părut restricțiile din Germania față de cele din alte țări, cum este spre exemplu în Republica Moldova? Credeți că toate aceste măsuri de precauție au fost, într-adevăr, motivate?

Cred că dacă era mai severă carantina măcar o lună, poate nu ajungeam la un an de pandemie! Strict părerea mea: dacă închideau vămile 100% pentru o lună, situația ar fi fost alta. Cunosc multe persoane care nu țin cont de pandemie, de carantină. Toți pleacă, vin, sărbătoresc în continuare. Deci nu a fost statul german atât de strict și controalele pe atât de severe. Aici aș adăuga: poate că ne-a afectat financiar această pandemie, dar în Germania nu am fost lăsați fără nici un ban. Cine a lucrat legal, familiile cu copii, micile întreprinderi, chiar și firmele mari, în anumite condiții, au primit ajutoare de la stat.

  • Dacă ați putea să vă întoarceți în timp, la momentul în care v-ați mutat aici, ați face ceva diferit? Există vreun regret?

Lilka Ivanova: Doar aș fi insistat mai mult cu actele, să nu fi ajuns la atâtea nevoințe din cauza greșelilor unei instituții. Aici mă refer strict la Ausländerbehörde. Greșeala lor încă o achit în rate lunare – mai am încă trei ani. Opt ani de credit pentru o greșeală a lor.

  • Ce sfaturi ați oferi persoanelor care doresc să se mute în Germania?

Lilka Ivanova: Sfaturi aș oferi multe. În primul rând învățați limba germană și obligațiile voastre în această țară! Majoritatea persoanelor care vin aici, învață foarte repede ce oferă statul, dar nu și ce obligațiuni au! Atunci când știi legile, obligațiile tale, limba germană, oportunități spre o viață mai ușoară, se vor ivi! Aud des, chiar și de la persoane care sunt aici și de 5-6 ani: „Nu știu germana!”. Am o vorbă pe care o repet des: Dacă înveți trei cuvinte pe zi, într-o lună vei cunoaște aproximativ 100 de cuvinte, asta înseamnă cam 1200 de cuvinte într-un an! Dacă măcar o dată la două zile vei învață o frază, în câteva luni ai avea un nivel de conversație! Iar dacă vei învață germana chiar și la un nivel avansat, dar nu o vei folosi, degeaba înveți. Nu ai cu cine comunica? Uită-te la televizor și ascultă radioul doar în limba germană.

  • Regretați sau ați regretat vreodată că ați venit în Germania și că ați petrecut atâția ani departe de casă?

Lilka Ivanova: Nu! Nu regret deloc! Sunt plecată din anul 2000 printre străini. Am stat în multe țări precum Bosnia, Macedonia, Polonia. Am învățat diferite culturi, religii, obiceiuri, și nu în ultimul rând, legile și limba pe unde am locuit. Ce regret, este că nu am putut fi mereu alături de copilul meu. A fost o perioadă când am avut cancer. Locuiam în Polonia pe atunci, iar cheltuielile erau foarte mari și nu-mi puteam permite să îmi aduc copilul la mine. Dar mă liniștea gândul că, deși eram departe de ea, conta să mă fac sănătoasă pentru ea. Apoi ne-am reîntâlnit și acum ne străduim să recuperăm timpul pierdut.

Recunosc că acesta a fost cel mai greu lucru de îndurat din viața mea. În total sunt 21 ani de ani petrecuți în străinătate. Ultima dată când am ieșit din țară a fost în 06.06.2009. A trecut ceva timp! E greu prin străini, dar e și mai greu să fii străin printre ai tăi! Posibil că soarta așa a dorit și posibil că eu doar atât am reușit să mă străduiesc să-mi schimb soarta. Mi-am găsit însă alinarea aici, în Germania, și nu regret.

Îți mulțumesc frumos dragă Lilka, pentru că ai împărtășit cu noi experiențele tale din Germania. Sper să ne auzim cu bine și îți doresc multă sănătate ție și celor dragi ție!

*sursa fotografiilor – arhiva Lilkăi Ivanova (poze cu ea și cu fiica ei)

*sursa fotogriei reprezentative – mohamed Hassan din Pixabay

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *