Decizia privind „zilele de odihnă de Paște“ -anulată!

Cancelarul Angela Merkel a revocat măsura decisă în summitul cu miniștrii landurilor federale privind »zilele de odihnă de Paște«, care ar fi implicat închiderea tuturor unităților comerciale, inclusiv a celor cu profil alimentar, timp de 5 zile consecutive, cu o excepție parțială în ziua de sâmbătă. Decizia, deși luată conform cancelarului cu cele mai bune intenții, nu este aplicabilă în această formă. »Regret acest lucru și îmi cer iertare.«

Merkel a preluat întreaga răspundere pentru eroarea pe care o recunoaște pe deplin. »Această greșeală mi-o asum în exclusivitate. Deoarece prin funcția pe care o am, răspunderea finală îmi aparține mie.«

În cadrul ședinței cu miniștrii landurilor federale de luni, Merkel hotărâse un lockdown sever pe toată perioada sărbătorilor pascale desfășurate între 1 și 5 aprilie. Dezbaterile a fost întrerupte timp de 6 ore, cancelarul renegociind unele aspecte în grupuri mai mici cu doar o parte din miniștri. Propunerea referitoare la zilele de Paște i-a luat astfel prin surprindere pe o parte din reprezentanții landurilor.

Motivul retragerii acestei decizii a fost un considerent de ordin juridic. Aceste »zile de odihnă« nu puteau fi considerate zile de sărbătoare legală, asupra cărora decizia le aparține în exclusivitate guvernanților landurilor. Merkel a recunoscut că această măsură nu ar fi fost implementabilă în timp util, în orice caz nu în mod optim. Diversele dileme care ar fi apărut ar fi cauzat un efort care nu s-ar fi aflat în niciun raport rezonabil cu eficiența măsurii în sine.

Cancelarul german a considerat necesar să clarifice faptul că:

»o eroare trebuie denumită eroare. Dar mai presus de toate, trebuie îndreptată. Și acest lucru trebuie să se întâmple pe cât posibil la timp.«

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *