Februarie și carnavalul. De la Lupercalia la Fastnacht.

Carnavalul, sau cel de-al cincilea anotimp german, începe în Miercurea Cenușii (germ. Aschermittwoch, lat. Feria quarta cinerum) și ține până înainte de începerea postului Paștelui. În ciuda aparentei asocieri pur creștine, festivalul este unul de origine păgână, care cumulează diverse practici și credințe.

Obiceiurile și tradițiile asociate carnavalului, pe care istoricul John Bossy le cataloghează ca nefiind mai vechi de anul 1200, se aseamănă cu ceea ce romanii numeau Lupercalia sau dies Februatus. O perioadă a anului, 14-16 februarie, în care se oficiau, conform calendarului agrar, ritualuri de purificare. Spiritele malefice erau alungate prin incinerări și aveau menirea simbolică și practică în același timp, de a curăța locul.

Originea denumirii și a practicilor ritualice asociate acestei sărbători sunt diverse, cu atât mai mult cu cât sărbătoarea pare a fi celebrată încă din perioada pastorală pre-romană. În Faste, Ovidiu asociază termenul februare cu un cuvânt etrusc care descrie acțiunea de purificare, în vreme ce în alte surse (de ex. la Varro) el apare ca fiind pus în legătură cu febra (lat. febris). Ambele variante implică însă ideea de purificare, de curățare, ceea ce explică practica cu caracter festiv a romanilor și, mai târziu, a germanilor.

Ce este Lupercalia?

Lupercalia era o sărbătoare a sacrificiilor ritualice, a dezmățului sexual, a exceselor în general, celebrată în ultima lună a anului roman: februarie. Ritualurile erau închinate zeului Lupercus, divinitate asociată cu legenda gemenilor Romulus și Remus, salvați și îngrijiți de către o lupoaică. În timpul săvârșirii ritualului, zeilor le sunt sunt aduse sacrificii animale, câini și capre, în principal datorită faptului că aceste animale erau cunoscute pentru puternicul lor instinct sexual. Prin jertfirea animalelor avea să se vindece, conform credinței practicanților, infertilitatea. Carnea caprelor, la fel precum și pielea lor, era refolosită de către preoții cultului, risipa fiind exclusă.

Pielea caprelor era tăiată în fășii (festrum, iar lupercii (sau crepi după Festus) o foloseau drept îmbrăcăminte, în încercarea de a se asemui zeului cărora i-au servit. Fâșiile mai lungi, asemănătoare unor bice, erau folosite de către luperci pentru a purifica, prin atingere cu magicul acum instrument, pământurile și femeile. Atingerea le oferea fertilitate. Acțiunea era numită, februare sau lustrare (Ovidiu, Faste, II), zeul era cunoscut drept Februus, ziua festivă era numită dies februata, iar luna Februarius.

Ce se întâmpla cu toată carnea rămasă din sacrificiul animalelor? Ei bine, aceasta era consumată, alături de vin, de către cei care oficiau sacrificiul (Valerius Maximus, II). Astfel se naște, cel mai probabil, practica exceselor ritualice asociate cu sărbătoarea Lupercalia.

Cu întreruperi sporadice, ceremoniile și serbările asociate au fost practicate vreme îndelungată, până în anul 494 d.Hr., când biserica, sub conducerea lui Papa Gelasius I, apropie ritul de cel al purificării creștine. În cronografia anului 354 î.Hr. (Die Calenderbilder, Berlin, 1888, partea a șasea: Calendarul lui Filocalus), Lupercalia apare alături de alte sărbători creștine, fapt care vine să întărească supoziția conform cărei această sărbătoare suferă o tranziție dinspre păgânism înspre creștinism. O tranziție naturală, în principal datorită caracterului său agrar, dar și sărbătoresc.  În aceeași ordine de idei, o răspândirea a practicilor este posibilă în întreaga lume, astfel că vom găsi ritualuri și credințe asemănătoare la anticii mesopotamieni, pe continentul american sau chiar în Africa.

Fără a crede însă că o asemenea festivitate are un singur lor de obârșie, ci o răspândire naturală, specifică culturilor agrare, în cultura creștină germană acesta se perpetuează pe filieră romană și celtică. Carnavalul, cunoscut sub diverse denumiri (germ. Karneval, Fastnacht, Fasching etc.) combină credința creștină a purificării prin post, necesitatea unei perioade preparatoare și costumarea sau mascarea participanților, într-o formă asemănătoare practicilor religioase celtice.

Mai multe despre carnavalul german într-un articol viitor.

Sursă foto: http://gifts-of-nature.blogspot.com/2013/02/lascivious-lupercalia-why-valentines-is.html

Roxana Lazarescu: doctor în științe umaniste (latină) al Universității de Vest din Timișoara. Studii în domeniul indoeuropenisticii și literaturii latine realizate în cadrul aceleiași universități, precum și la Universitatea din Viena. Fost cercetător și preparator universitar, actualmente profesor de limba română ca limbă străină, engleză și latină la VHS Konstanz, Germania. Membru al Societății de Studii Clasice România. Dintre articole și publicații: Roxana Lazarescu, Infernul roman: simboluri, imagistică, realitate; Roxana Lazarescu, Writing and power. Propagating imperial ideology in Horace`s Sermonesc in I. Boldea, C. Sigmirean, D.M. Buda, The challenges of communication. Contexts and strategies in the world of globalism. Literature, Arhipelag XXI Press, Tg-Mureș, 2018; Roxana Lazarescu, Modern approaches to Ancient Satire. Jonathan Swift and the Menippeans, în volum colectiv, Craiova, Editura Universității, 2019; Roxana Lazarescu, Influencing politics by means of satire – a common scope. Restoration Literature and the Horatian pattern (CICCRE Timișoara, 2019) etc.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *