„Flori pentru Algernon”, o evadare în lumea lui Daniel Keyes!

Norocoasă am fost lunile astea, am citit o groază de cărți bune, chiar foarte bune. Da, știu, sunt restanțieră, după ce a citit toată lumea această carte, ajung și eu să mă dau cu părerea. Și am s-o fac, pentru că de altfel mă sufoc!

Cei care au citit-o îmi vor da dreptate, cei care au mai rămas să pună mâna pe ea, vă rog frumos să fiți atenți pentru că urmează câteva idei și similitudini pe care le-am simțit eu sau văzut, și ele, zic eu, sunt importante.

Charly este fiecare dintre noi, cam la vârsta de 7-8 ani. Charly are dorința de nestăvilit să învețe, să afle lucruri noi, dar nu poate, creierul său nu-i permite. El este abordat de către 2 doctori emeriți, care vor să facă revoluție în medicină și îl pun sub bisturiu pe eroul nostru. Iar Charly are doar o singură misiune, să scrie în fiecare zi, despre orice nu s-ar întâmpla cu el. Evoluția acestuia mi-a adus aminte despre un film celebru, „Strania poveste a lui Benjamin Button”. Cât de inevitabilă este soarta noastră, unul suferă de inaptitudinea creierului, cel de-al doilea are de furcă cu fiziologia stranie. Ambii nu pot opri timpul pentru a rămâne în punctul său de vârf, când lumea este clară, pe de o parte, și înfricoșătoare pe de alta.

Charly ajunge să fie cel mai deștept om de pe fața pământului, întrecându-i chiar și pe renumiții profesori, iar o dată cu binecuvântarea inteliginței, vine și blestemul cunoașterii, a răului și meschinăriei care îl înconjoară.

Tranziția pe care o citim, pagină cu pagină, este atât de fin și cald scrisă, nu am simțit nici o clipă superioritatea pe care o are autorul în cunoașterea domeniului, pe care mulți dintre noi nu-l posedă. Am întâlnit răsărite și petrecut asfințite. Povestea inegalabilă a lui Charly mi-a lăsat un gust amar spre final. Eu m-am văzut în oglindă, și mi-am dat seama cât de nefaști suntem câteodată cu cei care nu pot, nu au capacități, cât de indiferenți suntem cu nevoile altora.

Am spus-o o dată, țin să repet. Spargeți pușculița și cumpărați cartea. Este o poveste, o adevărată poveste, ca cele din copilărie, pe care le memorizezi pe viață. Op-ul lui Keyes este o comoară, pe care trebuie să o dețină acasă, orice cititor care se consideră un cunoscător de carte veritabilă.

Simplă și caldă cum e inima mamei, și puternică cum sunt brațele tatei.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *