Interpretatio germanica. Carnavalul și biserica creștină în Evul Mediu.

1559 Pieter Bruegel cel Bătrân – The Fight Between Carnival and Lent

Obiceiul păgân al latinilor de a sărbători Lupercalia este transformat și reinterpretat de Papa Gelasius I în jurul anului 494 d.Hr. Interferența practicilor păgâne cu cele creștine cunoaște o largă răspândire și ne face martori ai schimbărilor perpetuue pe care cultura civilizațională europeană a suferit-o de-a lungul anilor.

Carnaval sau Fastnacht – Perioada ce precede postul Paștelui

Biserica medievală a promovat carnavalul, considerând că această practică reprezintă o bună modalitate de observare a păcatului și de pregătire a sufletului și trupului pentru postul de patruzeci de zile ce precede sărbătoarea Paștelui. Pornind chiar de la termenii care denumesc acest eveniment, Carneval (ulterior grafiat karneval) sau Fastnacht, putem observa cum cele două apelative sunt puse în legătură cu ideea de abstinență ulterioară, de post și expiație. Germanul Fastnacht, cu diversele sale forme regionale (ex. Fastelovend, Fasenacht, Fassnacht, Fasching, Karneval, Carneval), se referă, prin alcătuirea sa în formă substantivală, la perioada serii în care distracția este permisă în orice formă, fără a avea repercursiuni. Apelativul Fastnacht este compus din fast- (provenit din verbul fasen: a vorbi fără sens, a te distra excesiv) și –nacht (noapte). Cealaltă denumire prin care este cunoscută această sărbătoare este carneval și ne întoarce la moștenirea romană a germanilor. Așadar, termenul carneval se identifică cu latinescul carnem levare (tr. a renunța la mâncatul cărnii). În linii mari, denumirea însăși a sărbătorii populare ne întoarce spre ideea de celebrare prin exces, în vederea pregătirii pentru postul ce urmează să vină.

Viața cotidiană iese din făgașul său și se îndreaptă spre o lume dionisiacă. Oamenii se costumează și cutreieră străzile, în vreme ce consumă băuturi și mâncăruri în exces. Cu toții petrec și cântă! Clopotele bat, costumele zdrăngăne!

Hainele spiritelor pădurii, ale vrăjitoarelor sau ale creaturilor sălbatice erau îmbrăcate de participanți, asemeni unui ritual magic simpatetic, dacă este să ne folosim de terminologia lui J.G. Frazer cu privire la ritualurile ce își au originea în festivități agricole (a se vedea J.G. Frazer, Creanga de aur).

Carnavalul Schembart – Nuremburg (Sursa: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Wikigallery_The-Nuremburg-Schembart-Carnival.jpg)

Mascarea și schimbarea rolurilor. Interpretatio germanica: demoni, clovni și pantomimi.

Orice este posibil în această perioadă. Staturile sociale se schimbă. Oamenii simpli devin prinți, nobilimea este ironizată, monarhia satirizată, fără ca nimeni să poată fi tras la răspundere. Totul este permis, într-un mod similar cu mai vechea Saturnalie romană, perioadă de încălcare a regulilor de orice fel, chiar și de batjocorire și zeflemisire a semenilor, căci, spre exemplu, sclavilor le era permis să ocupe locul stăpânilor și să îi trateze conform poziției lor temporare.

Rolurile erau uneori luate foarte în serios, așa după cum mărturisește Flögel în Bauer, Geschichte d.Grotesk-Komischen, atunci când prezintă o istorioară petrecută în anul 1499, la Leipzig. Conform acestuia, în timpul carnavalului o fată a înjunghiat mortal un tânăr. Întrebată care a fost motivul pentru care a recurs la acest gest, tânăra a mărturisit că ea nu a omorât niciun tânăr, ci o ființă demonică. În aceeași linie atestatoare, o statuie ce datează din secolul al IX-lea stă mărturie asupra efortului prezbiților de a interzice purtarea măștilor drăcești, pe motiv că toate aceste procesiuni sunt mascarade diavolești (lat. Malignorum spirituum execrabile domicilium).

Demonii pe care mascații îi întruchipau nu aveau aceeași formă în întregul spațiu german, astfel că vom putea vedea, în funcție de regiune, diferite costumații sau măști specifice. În Ulm se obișnuia ca participanții să își vopsească chipurile cu cenușă, într-o modalitate asemănătoare cu ceea ce în Evul Mediu reprezenta imaginarul diavolesc. Apariția mai puțin înfricoșătoare, comică am putea chiar spune, era cea a demonilor falici – clovni într-o accepțiune mai modernă. Cu un aspect hilar și cu un comportament obscen, aceștia efectuau mici scenete pantomimice, menite să provoace râsul. Faschingsnarr (tr. păcălicii carnavalului) erau nelipsiți din procesiunile carnavalești, alternând încărcătura gravă, demonică, cu micile scenete comice.

Schembartbuch (sursă: http://dlib.gnm.de/item/HsMerkel241/200/html)

Figura clovnului, sau cea a arlechinului, nu era însă străină de mentalitatea creștină, căci aceasta era, de facto, o reprezentație a diavolului. Germanul Hellekin (tr. mic diavol), derivă în franțuzescul arlequin și ajunge în limba română în forma arlechin.

Arlechin (Sursă: https://en.wikipedia.org/wiki/Harlequin)

Îndepărtarea de conduita creștină, prin costumarea în spirite malefice, vine să arate oglinda societății aflate în plin proces de degradare. Întreaga comunitate era parte a procesiunii carnavalești, căci păcălicii și bufonii, în hoinăreala lor frenetică, purtau oglinzi pe care le arătau oamenilor întâlniți în cale. Propria reflexie în oglindă avea să producă, la nivelul conștiinței omului medieval, o identificare a stării de păcat în care sinele se afla. Reflexie și reflecție!

Mai multe despre mimare, costume și însemnătatea lor într-un articol viitor.

Articolul de față reprezintă partea a doua din seria Carnavalul în Germania. Prima parte o puteți citi aici:

Februarie și carnavalul. De la Lupercalia la Fastnacht.

Sursa fotografiei reprezentative: http://artboom.info/painting/painting-classics/painting-classics-pieter-bruegel-the-elder.

Roxana Lazarescu: doctor în științe umaniste (latină) al Universității de Vest din Timișoara. Studii în domeniul indoeuropenisticii și literaturii latine realizate în cadrul aceleiași universități, precum și la Universitatea din Viena. Fost cercetător și preparator universitar, actualmente profesor de limba română ca limbă străină, engleză și latină la VHS Konstanz, Germania. Membru al Societății de Studii Clasice România. Dintre articole și publicații: Roxana Lazarescu, Infernul roman: simboluri, imagistică, realitate; Roxana Lazarescu, Writing and power. Propagating imperial ideology in Horace`s Sermonesc in I. Boldea, C. Sigmirean, D.M. Buda, The challenges of communication. Contexts and strategies in the world of globalism. Literature, Arhipelag XXI Press, Tg-Mureș, 2018; Roxana Lazarescu, Modern approaches to Ancient Satire. Jonathan Swift and the Menippeans, în volum colectiv, Craiova, Editura Universității, 2019; Roxana Lazarescu, Influencing politics by means of satire – a common scope. Restoration Literature and the Horatian pattern (CICCRE Timișoara, 2019) etc.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *