O poveste stoică de dragoste: Arria și Paetus.

Iubirea și devotamentul într-un cuplu poate să își întindă limitele până în fața morții. Sacrificiul suprem în fața virtuții și iubirii, nu i-a fost străin Arriei cea Mare.

În timp ce își dădea ultima suflare, Arria și-a îndemnat soțul să nu renunțe la o moarte onorabilă: „Nu doare, Paetus!” (Paete, non dolet!). Pentru europeanul modern, gestul aristocratei ar părea o nebunie, însă în accepțiunea romană o sinucidere concomitentă a soților obișnuise să fie o practică cunoscută.

În anul 42 d.Hr. Arria se afla alături de soțul său, senatorul Caecina Paetus, în Dalmația (Iliria). Alături de Scribonius, guvernatorul provinciei, Paetus ia parte la complotul uneltit împotriva împăratului roman, Claudius. Planul eșuează, iar conspiratorii se află în fața unei condamnări la moarte. Guvernatorul Dalmației fuge, dar nu supraviețuiește escapadei, iar Caecina Paetus este îmbarcat pe un vas militar și trimis la Roma. Răpusă de ideea despărțirii de soț, Arria se roagă de soldați să o primească pe vas, în calitate de sclavă, pentru a-i putea fi alături soțului. Plinius cel Tânăr, într-o scrisoare către Nepos, amintește evenimentul:

,,Va trebui – spuse- să dați unui fost consul câtiva sclavi care să-i servească masa, care să-l ajute să se îmbrace, să se încalțe. Toate acestea le voi face eu singură.” Nu i s-a îngăduit. A închiriat o barcă de pescuit și a mers cu ea în urma corabiei celei mari.”

Plinius cel Tânăr, III.16

Dat fiind faptul că o execuție putea, din punct de vedere legislativ, să împiedice dreptul la moștenire a familiei, romanii acordau dreptul condamnatului de a se sinucide. Serviciile funerare puteau fi oficiate după propriul obicei și, pe lângă faptul că familia își putea păstra averea și bunurile (uneori chiar în totalitate), sinuciderea era considerată a fi un gest demn, o ultimă modalitate de manifestare a curajului, onoarei și demnității. Dizgrația era exclusă pentru o femeie pe atât de demnă precum Arria cea Mare.

În fața sentinței definitive, Paetus este cuprins de teamă și lașitate. Demnitatea îi pălește în fața morții, însă Arria, stoica sa soție, îi va fi alături pentru a-i asigurarea onoarea în fața posterității. Milenalii ar spune să gestul ei e unul necugetat și că viața ar putea continua armonios, printr-un nou mariaj. Chiar ginerele său, Thrasea, încearcă să o determină în a-și reconsidera decizia, însă argumentul Arriei vine să întărească iubirea profundă pe care i-o purta soțului său. Iată astfel ceea ce ne spune Plinius cel Tânăr:

Vrei deci ca fiica ta, dacă eu va trebui să pier, să moară odată cu mine? – ea îi răspunse: Dacă va trăi alături de tine o viață tot atât de lungă și în bună înțelegere ca mine alături de mine alături de Paetus, vreau. Răspunsul acesta i-a făcut pe ai săi să fie cu mai multă grijă, să o supravegheze mai îndeaproape. Ea și-a dat seama și le-a spus: E în zadar; puteți să faceți ca moartea să-mi fie grea, dar nu mă puteți împiedica să mor.

Plinius cel Tânăr, III.16
François-André Vincent, Arria și Paetus

Cu un curaj mai degrabă viril, Arria își înfige un pumnal în inimă. Scoțând însângerata armă din propriul piept, cu o ultimă sforțare, Arria cea Mare își îndeamnă soțul să-i urmeze exemplu: Nu doare, Paetus (lat. Paete, non dolet). Vorbele și gestul său s-au bucurat de o faimă fără seamăn și au demonstrat că o femeie este capabilă în a-și urma soțul chiar și în moarte. O adaptare practică a filosofiei stoice, unde, prin neființă, se va ajunge la starea de apathea.

Dihotomia controlului nu este doar o caracteristică masculină.

Sursa fotografiei: https://en.wikipedia.org/wiki/Arria#/media/File:Louvre_arria_et_paetus_mr2029.jpg

Roxana Lazarescu: doctor în științe umaniste (latină) al Universității de Vest din Timișoara. Studii în domeniul indoeuropenisticii și literaturii latine realizate în cadrul aceleiași universități, precum și la Universitatea din Viena. Fost cercetător și preparator universitar, actualmente profesor de limba română ca limbă străină, engleză și latină la VHS Konstanz, Germania. Membru al Societății de Studii Clasice România. Dintre articole și publicații: Roxana Lazarescu, Infernul roman: simboluri, imagistică, realitate; Roxana Lazarescu, Writing and power. Propagating imperial ideology in Horace`s Sermonesc in I. Boldea, C. Sigmirean, D.M. Buda, The challenges of communication. Contexts and strategies in the world of globalism. Literature, Arhipelag XXI Press, Tg-Mureș, 2018; Roxana Lazarescu, Modern approaches to Ancient Satire. Jonathan Swift and the Menippeans, în volum colectiv, Craiova, Editura Universității, 2019; Roxana Lazarescu, Influencing politics by means of satire – a common scope. Restoration Literature and the Horatian pattern (CICCRE Timișoara, 2019) etc.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *