O serie de evenimente nefericite, Lemony Snicket

Seria de treisprezece volume pe care Lemony Snicket ne-o propune spre lectură urmărește viața a trei orfani, frații Baudelaire. Parcursul nefast este asigurat de către autoare încă de la început:

Dragă cititorule!

Ții în mainile tale o poveste care este extrem de nepăcută. Îmi pare rău, dar acesta este adevărul. Cartea aceasta istorisește povestea nefericita a trei copii nespus de ghinioniști. Frații Baudelaire sunt fermecători și inteligenți, dar asta nu-i scutește de nenorociri și de suferință. Dezastrul nu încetează o clipă să-i pândească, de la prima pagină, când sunt pe plajă și primesc o veste îngrozitoare, și până la sfârșit. S-ar putea spune că nenorocirile se țin ca scaiul de ei. 

Numai că în această scurtă carte, cei trei frați ajung să locuiască împreună cu un ticălos lacom și dezgustător, primesc haine care îți irită pielea, primesc vestea unui incendiu catastrofal, au parte de terci rece la micul dejun și au de dejucat un plan mârșav prin care se urmărește furarea averii lor.

Este trista mea datorie să aștern pe hârtie aceste povești neplăcute, însă pe voi nimic nu vă împiedică să lăsați cartea deoparte și să vă apucați de ceva mai vesel dacă asta preferați.

Cu deosebit respect,

Lemony Snicket

Este foarte greu să lași cartea din mână. Ritmul este alert, subiectul este unul cu care să empatizezi, iar personajele sunt conturate astfel încât să le iubești.

Violeta, Klaus și Sunny sunt prototipurile copiilor pe care ți-ai dori să îi ai ca prieteni sau cel puțin în preajma ta. Inteligenți, iubitori, uniți și, cel mai important, curajoși. Soarta îi poartă prin cele mai vitrege situații, de la Contele Olaf, actorul ratat ce va deveni dușmanul numărul unu al copiilor în încercarea de a fura averea familiei, la unchiul cercetător ce își dedică timpul studiului și până la mătușa decrepită, extrem de fricoasă. De fiecare dată când cei trei frați reușesc să se salveze unul pe celălalt și când totul pare să conducă spre un final fericit, Contele Olaf își face apariția și distruge armonia.

Iubirea pentru cărți și cunoaștere le cultivă inteligența și îi scapă din cele mai extraordinare situații. Cărțile le vor descoperi legile cu privire la moștenirea pe care urmează să o primească la majoratul Violetei, îi instruiesc cu privire la tipurile de șerpi și veninul lor, la fel precum îi învață și să gătească. Frumusețea volumelor vine și din ilustrațiile atent creionate de către Brett Helquist:

Cuvintele complexe pe care autoarea le folosește sunt explicate direct de către personaje, în cuprinsul textului, ceea ce face ca lectura să fie cursivă și să cultive, deopotrivă, asimilarea unui limbaj complex. Onomastica este sugestivă și introduce nume ale unor personaje celebre: Baudelaire (numele de familie a celor trei frați), Poe (custodele moștenirii), Georgiana Orwell (medic), Dupin (detectivul) ș.a.

Copiii lui Lemony Snicket descriu personalități puternice și inteligente, în vreme ce adulții sunt foarte încrâncenați în a respecta reguli uneori absurde. O critică socială aspră pe care cei tineri par să o înțeleagă mai abitir ca adulții.

Seria a fost ecranizată de către Brad Silberling, pentru prima dată în anul 2004, într-o distribuție de excepție Jim Carrey în rolul Contelui Olaf, Meryl Streep în rolul mătușii Josephin, Billy Connolly în rolul unchiului Monty, Emily Browning în rolul lui Violet, Liam Aiken în rolul lui Klaus, Timothy Spall în rolul lui Mr. Poe și Jude Law în rolul lui Lemony Snicket. 

În anul 2017, Netflix, împreună cu Paramount, a început difuzarea unui serial ce are la bază cartea lui Lemony Snicket. (https://ew.com/tv/2017/01/11/lemony-snicket-series-of-unfortunate-events-netflix-daniel-handler/).

O carte nu doar pentru copiii de peste 7 ani, ci deopotrivă pentru adulții aflați într-o permanentă căutare a regulilor.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *