Părinți de fete… Părinți de băieți…

Mă gândesc de ceva vreme să scriu despre un subiect mai delicat, dar de actualitate. Din pricina faptului că subiectul adus în discuție este unul sensibil, mi-am rezervat mai mult timp de gândire înainte să îl împărtășesc cu voi, aici. Ceea ce vreau să aduc în discuție este viața de părinte și, în mod special, diferențele de concepție în raport cu ceea ce înțelegem prin părinții de fete, respectiv părinții de băieți.

Să fii părinte nu este un lucru ușor! Da, este minunat și neasemuit de frumos, iar fiecare zi poate fi o reală provocare. Dar înainte de toate, să fii părinte înseamnă responsabilitate. Nu doar responsabilitatea de a-ți îngriji copilul cât mai bine posibil, ci și responsabilitatea de a dărui societății oameni onești, cu priorități sănătoase și deprinderi morale sănătoase. Cu mențiunea că, la nivel personal, cea din urmă ar trebui să constituie prioritatea numărul unu a fiecărui părinte.

Adesea aud faptul că a fi părinte de fată este mult mai greu decât a fi părinte de băiat. Îmi vine să râd de fiecare dată când cineva afirmă acest lucru. Nu, nu… nu să râd, mai degrabă îmi vine să plâng. Îmi vine să mă bag în vorbă și să întreb, în ce fel este mai greu să crești o fată decât un băiat? Sunt deopotrivă mamă de fată și mamă de băiat. Vă pot mărturisi, cu onestitate faptul că nu cred să mă fi lăsat vreodată inima să ofer mai multă educație și atenție unuia dintre ei decât celuilalt.

Voi începe să vă enumăr câteva situații care vor răsturna câteva fantasme pe care unii le construiesc doar pornind de la supoziții. Ne creștem fetele atent. Vorbim cu ele cât mai mult posibil. Doar suntem fete și noi, nu? Ne vine ușor să discutăm cu ele despre schimbările prin care trec, despre sentimente și despre câte altele, nu? Prima iubire… prima întâlnire… prima suferință a lor… Suntem mereu acolo, pentru ele, să le ajutăm să treacă peste toate. Cel puțin așa ar trebui să fie construită o relație mamă-fiică. Le învățăm să nu se încreadă în vorbe goale, să fie precaute, să nu cedeze ușor presiunilor și să nu se lase atinse fără permisiunea lor. Doar băieții sunt băieți, nu? Ce știu ei? Fata trebuie să își poarte singură de grijă și trebuie să știe să pună băiatul la punct, dacă este nevoie. Astfel s-ar putea descrie mentalitatea tipică a părinților de fete. Mentalitate pe care o am și eu în raport cu fiica mea. Dar ce fac cu băiatul meu?

Să fii mamă de băiat, consider eu, că cere o mult mai multă atenție. Dacă toți părinții ar fi mult mai atenți la educația pe care ar oferi-o băieților lor, nu cred că ar mai fi fost născocită expresia populară „băiatul își pune pălăria și pleacă mai departe”. De-a lungul timpurilor, observăm că băiatul poartă o mai multă responsabilitate față de tot ce îl înconjoară, de la un timp însă, această responsabilitate pare că a scăzut vertiginos.

În eventualitatea în care fetița mea ar ieși cu un băiat, consider că băiatul se face responsabil de ocrotirea și protejarea reprezentantei sexului slab. Nu? Este băiat, prin urmare este mai puternic, astfel că se vede nevoit să o respecte, să aibă grijă unde o duce, să o tempereze și să o completeze.

În aceeași ordine de idei, dacă băiatul meu iese cu o fată, consider că el este responsabil pentru partenera sa. Astfel că mi-am educat băiatul ca, atunci când iese cu fetele, să le ia direct de acasă și să le conducă mereu înapoi, pentru a se asigura că acestea au ajuns în siguranță la părinții lor. Mi-ar plăcea ca toți părinții să țină cont de această regulă, probabil învechită în accepțiunea unora.

Foto 192635 din Pixabay

Dacă ești femeie, nu înseamnă că nu poți discuta lucruri masculine, „de băieți”. Aș sugera ca această deprindere să înceapă cât mai de timpuriu posibil. Ține-ți băiatul aproape! Ascultă-l mereu și câștigă-i încrederea! Nu îl trimite la tatăl lui atunci când vrea să discute despre aspecte care îl neliniștesc sau care îl pun în dificultate. Dacă e băiat, nu trebuie să se simtă rușinat să îți ceară sprijinul. În postura de părinte, nu ar trebui să așteptăm o comunicare obișnuită, directă și sinceră, în momentul pubertății sau adolescenței. Formează relația dintre tine și fiul tău, încă de când l-ai născut. Ai încredere și spune-i o parte din problemele tale, pentru a-i câștiga încrederea. Nu lucruri grele, de neînțeles, dar implică-l activ în viața ta. Se va simți important și se va deschide cu mai multă lejeritate atunci când se va afla în fața unei probleme. Vă pot oferi chiar situația mea personală. Prin exemple banale, am reușit să îmi educ fiul într-atât încât a fost capabil să învețe că, uneori, apar greutăți, dar trebuie să fim tari și să răzbim împreună. Vorbeam deseori cu el și începuse și el să îmi povestească întâmplări care îl afectau la școală. L-am ascultat mereu, nu l-am luat niciodată în râs și astfel relația s-a format, s-a sudat și, în prezent, pot să afirm că am reușit să construiesc o relație solidă cu fiul meu. Știu că voi fi prima pe care o va suna atunci când va avea o problemă. Ceea ce îmi doresc să accentuez este că trebuie să fim atenți atât cu băieții noștri, cât și cu fetele noastre.

Ambii trebuie să știe că e de datoria lor să se protejeze, amândoi trebuie să cunoască riscurile la care se supun atunci când aleg anumite drumuri, amândoi trebuie să cunoască consecințele fiecărui lucru pe care îl fac. Acestea se învață doar prin multe discuții cu ei. Cu fiecare în parte. Nu mai mult cu fata, pentru că e… fată!

De asemeni, v-aș recomanda să nu luați în râs prima lor iubire, chiar dacă asta se întâmplă la 3 ani. Bineînțeles, nici nu ar trebui să acordăm prea multă importanță, pentru a face din ceea ce se întâmplă cu ei, un eveniment. Să nu râzi niciodată de ei în fața prietenilor tăi. Poartă-te cu copiii tăi la fel cum ți-ai dori să te trateze și ei pe tine! Iar cuvântul de aur aici este respectul!

Respectul este o temă pe care copilul tău trebuie să o învețe încă de când începe să cunoască lumea ce îl înconjoară. Nu ridicați din sprâncene! Poți să direcționezi obiceiurile copilului tău încă de la 2-3 luni, de pe când începe să prindă lucruri cu mânuța.

Apropie-te de copilul tău, indiferent de vârsta lui! Fă-ți timp și ascultă-i câteva melodii din genul lui preferat. Uită-te împreună cu el la un serial pe care îl iubește. Caută activități pe care să le puteți face împreună. Nu contează că el are 8 luni, 8 ani sau 18 ani. Niciodată nu e prea târziu sau prea devreme. Chiar dacă nu îți plac preferințele copilului tău, nu îl judeca sau nu le bagateliza. Poți doar să îi spui că preferi un alt gen și, așa cum tu mai asculți din când în când ceva ce lui îi place, poți să îi sugerezi și lui să încerce ceva ce îți place ție.

Aș dori să mai adaug aici importanța pe care autoeducarea o are atunci când devenim și suntem părinți. Nu vă plafonați! Nu vă ascundeți după vorbele „pe vremea mea nu se făcea școală și nu știu!”. Aveți un copil, învățați, învățați, învățați. Citiți, descoperiți împreună cu el! Contează atât de mult, atât pentru ei, cât și pentru voi! Nu îți crești doar copilul, ești dator să crești alături de el!

Și nu fii egoist! Copiii nu îi crești pentru tine și nici așa cum vrei tu! Ești responsabil să îți crești copilul să devină capabil de a răzbi în societatea în care trăim. Trebuie să fii conștient că e de datoria ta să faci din el un adult responsabil. Trebuie să fii conștient că tu nu îți crești doar copilul, ci educi un viitor tată sau o viitoare mamă.

Este greu să fii părinte de fată! Dar este la fel de greu să fii părinte de băiat! Grijile cresc o dată cu ei. Dragostea de asemeni, crește și ea. Uneori toate te copleșesc, dar oprește-te și privește la ce ți-a oferit Dumnezeu. Privește la ei, la copilașii tăi. În ei vei găsi mereu puterea!

Foto Bessi din Pixabay

*sursa fotografiei reprezentative StockSnap din Pixabay

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *