Pe vremea când aurul răsărea din pământul maghiar

Fiecare patrie e născătoare de aur pentru cei ai săi, însă pământul maghiar a rodit aur curat pentru ai săi. Încă de prin secolul al XVI-lea sunt consemnate diverse istorii cu privire la plantele de aur, din Hispania și până în Franța sau chiar pe malurile Neckarului, însă vița de vie ce rodește aur curat este în totalitate a Ungariei.

Galaotto Marzio, într-o culegere de anecdote despre regele Matei Corvin, istorisește cum aurum vegetabile se găsește în Ungaria și crește la fel precum sparanghelul:

Amintesc un lucru umitor și nemaiauzit, despre care se spune că nicăieri nu s-a mai întâmplat. Anume că acolo aurul crește fie sub forma unui bețigaș, la fel ca și sparanghelul, fie ca un cârcel încolăcit de butucul viței-de-vie, cârcel care are de cele mai multe ori o lungime de două palme, lucru ce l-am văzut adeseori cu proprii noștri ochi. Se crede că inelele făcute din cârcei de aur – inele foarte ușor de meșteșugit, fiindcă nu-i nevoie de cine știe ce trudă să-ți faci un astfel de cârcel pe deget – vindecă negii. Drept care și eu am un astfel de inel.

Bela Toth, Rarități ungurești, 1899.

Prințul Karoly Batthyany chiar i-a făcut cadou Mariei Tereza un bob de aur. Erudiții vremii au încercat un timp îndelungat să clarifice sursa și modalitate de încrucișare a plantelor cu metalul. Meșterii aurari au clarificat veridicitatea poveștii. Aurul era cât se poate de real. Faima i s-a dus cu repeziciune.

Goana după aurul plantelor era lesne de justificat. Pământuri întregi au fost cumpărate de străini sau localnici pentru a se bucura de isprava plantelor dătătoare de aur. Un țăran neștiutor și-a făcut cui pentru jug dintr-o bucată de aur, iar un altul a dat boierului un bulgăre de aur pe care îl găsise în timpul obișnuitelor munci agricole. Până când știința nu a început să deschidă ochii, aurul a tot crescut pe meleagurile maghiare.

Păcăleala rezida în rămășițele comorilor îngropate în pământ în vreme de război. Plantele au ridicat rămășițele la suprafața pământului, iar oamenii le-au cules drept minuni. Am putea chiar spune că pământul le-a jucat o farsă de 1 aprilie căutătorilor de aur. Oamenii nu au putut distinge planta de metal, cum nici francezii medievali nu au aflat de noile schimbări ale calendarului adoptate de către Conciliul de la Trent din 1563. Calendarul iulian începea cu echinocțiul de primăvară, în vreme ce noul calendar, cel gregorian, își poziționa începutul în data de 1 ianuarie. Modernizarea i-a ajuns mai greu pe oamenii de rând, cum știința i-a dumirit mai târziu pe căutătorii de aur. Pe spatele celor rămași în vechiul calendar și care încă benchetuiau în plină primăvară noul an, li se lipeau pești (poison d`avril), iar râsetele se îndreptau spre ei.

Cât de ușor mai suntem astăzi de păcălit, când civilizația informației în exces se luptă fake news și dezinformează? Chiar și Google se ține an de an de șotii și păcăleli. A nu se uita când gigantul motor de căutare a promis sutelor de mii de utilizatori că pot face orice search în modul telepatic sau, de ce nu, când BBC a anunțat că fermierii elvețieni au atins o cotă record a recoltei de spaghetii din copaci. Dovada este grăitoare și trage, încă din 1957, un semnal de alarmă asupra fabricării de conținut în vederea atingerii unui scop. Ludic sau nu.   

https://www.youtube.com/watch?v=tVo_wkxH9dU&ab_channel=MySwitzerland

Sursa foto: https://www.bloomberg.com/quicktake/the-fall-of-gold

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *