Povești pentru toți? Fetița cu chibrituri – H.C. Andersen.

Grimm, Creangă, Eminescu, Slavici, Andersen sau Delavrancea – aceștia sunt buneii noștri literari care ne-au crescut cu cele mai frumoase povești, care ne-a ajutat, în definitiv, să devenim oameni!

Nu știu de ce, dar unii au impresia că aceste cărți sunt bune doar pentru copii. Noi, maturii suntem prea serioși, iar lectura acestor povești este o ocupație ludică, care nu poate adăuga noi învățăminte sau sens existenței firii adulte.

Puțini însă înțeleg – cu adevărat- cărțile scrise de cei menționați mai sus. Ele pot fi mai scurte, însă doldora de povețe care pot fi de folos în orice perioadă a vieții noastre, indiferent de parcursul individual al fiecăruia dintre noi. De ce vă spun toate acestea? Pentru că zilele trecute eu am dat peste o poveste care mi-a scăpat din vedere vreme îndelungată, și mă bucur nespus că așa s-a petrecut, și îmi veți da dreptate, pentru că Fetița cu chibrituri, scrisă de Hans Christian Andersen, este de o universalitate inegalabilă atunci când vorbim despre emoții și atitudine!

Lăsați-mă să vă mărturisesc propriile mele impresii, separat de orice interpretare literară minuțios realizată! Mă aflu încă în perioada de post-lectură. Au trecut două zile de când am citit povestea fetiței cu chibrituri și inima mea încă nu este deschisă pentru o altă lectură.

– Iarnă!
Exact cinci (5!) minute de lectură.
Doar cinci minute îmbogățite cu o lume cu aură de poveste, dar, din păcate, ea nu este o lume îndepărtată de obiceiurile noastre, ci este exact oglinda lumii în care trăim.
Aparent o poveste scrisă pentru copii, însă, spre înșelarea amară, Andersen reușește să sfâșie și sufletele celor cu riduri îmbătrânite de răceală și vreme nemiloasă.


Mica povestioară scrisă de H. C. Andersen are mai mult sens și substrat decât multitudinea de talmuduri inventate pentru a da impresia de însemnătate sau conținut. Câteodată sunt de ajuns câteva idei! Doar atât!
Câteva fraze te vor face să simți amploarea și profunzimea povestioarei. Poate vei plânge sau poate vei renegocia contractul cu propriile temeri și așteptări, cert este însă un lucru: intensitatea emoțională va depăși nivelul rezistenței.

Dacă slaba existență a empatiei mele a ajuns să pretindă drepturi cu înflăcărare, oare ce s-ar întâmpla cu a celorlalți?!

Must have during this reading: șervețele pentru nas!
– Fiecare carte își are timpul său!!!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *