Program online de filme românești pe platforma Tiff. 21 ianuarie: Maria Tănase

Ziua Culturii naționale este celebrată prin difuzarea a 16 filme românești pe platforma de streaming Tiff Unlimited. Astăzi, 21 ianuarie 2021, este ziua dedicată Mariei Tănase, cântăreața căreia Garda de Fier i-a distrus toate discurile, sub pretext că aceasta ar fi distorsionat folclorul românesc autentic.

Filmul documentar Maria Tănase a fost regizat de către Laurențiu Damian la mijlocul anilor `80, fiind repede supus cenzurii comuniste. O imagine mai măgulitoare decât cea construită soților Ceaușescu nu putea să fie expusă public, ceea ce face ca documentarul să fie dramatic scurtat și regizorul retrogradat la funcția de electrician la Studiourile Sahia.

Viața Mariei Tănase, pasărea măiastră a României (așa cum o apreciase istoricul Nicolae Iorga), o puteți viziona începând cu ora 20:00 (ora României) pe platforma de streaming Tiff http://unlimited.tiff.ro.

Sursă imagine: http://www.paulaherlo.ro/romania-te-iubesc-fascinanta-poveste-a-mariei-tanase/

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *