Recuperarea infinitului

În procesul detaliat al expunerii istorice putem observa că omul s-a preocupat, îndelung și în mod constant, de căutarea unei modalități de încadrare a sinelui și a microcosmosului său în matricea largului univers. Descoperindu-se și dezvoltându-se odată cu lumea, omul încearcă din răsputeri, chiar începând cu antichitatea greacă, dacă este să ne gândim la eforturile de problematizare filosofică-metafizice ale lui Anaximandre de a defini geocentrismul, să conveargă spre absolut, spre infinit. Ambivalența teologică și fizică-spațială a infinitului se definește în mod complementar, căci ambele aspecte conceptuale încearcă să se folosească de aceeași terminologie ancorată în realul cotidian, pentru a articula un conținut a cărui (i)materialitate nu o poate cuprinde.

Tot ceea ce ne înconjoară, material sau imaterial, se unește în infinitul pe care îl trăim. Temporal și spațial, infinitul în accepțiunea sa cotidiană, nu cunoaște limite. Nu are bariere, la fel precum nu are un început sau un sfârșit. Materialitatea universului este una dintre cele mai des conectate concepte în relație cu nesfârșitul, alături de care se află divinitatea, ca ordin creator. Este universul creat? Cunoaște un început sau un sfârșit? Sau, deopotrivă, este etern? Filosofia aristotelică așază cosmosul în eternitate, perfecțiune și puritate. De cealaltă parte, creștinismul așază universul în mâinile lui Dumnezeu, punându-i astfel limite temporale. Divinitatea însă este eternă și reprezintă unitatea și acceptarea binelui și a răului. Sfântul Augustin argumentează că problematica conștientizării și înțelegerii unui înainte sau a unui apoi. Rațiunea nu poate percepe ilogicul sau nepalpabilul cu care credințele religioase operează, iar ontologia existenței divinității se descrie precum un subiect controversat. Omul crede în divinitate, dar nu o poate cuprinde cu propria minte. Logica pe care rațiunea o dorește, prevalează în fața puterii supreme, de sorginte divină. Dacă la începuturi infinitul părea să fie un subiect ce cauzează spaimă și temeri, avansul civilizațional acoperă aceste deficite.

Neliniștea metafizică a lui horror infiniti se estompează treptat, odată cu perioada Renașterii, atunci când latura spațială a conceptului se dilată și se începe a se îndepărta de infinitul teologic. Perfecțiunea fără de sfârșit și nemărginitul cosmos (termen provenit din grecescul kosmos ce descrie un ornament sau o bijuterie multi-fațetată) se multiplică până la infinitul simbolizat de britanicul John Wallis prin ceea ce se presupune a fi un 8 culcat, ∞. Perfecțiunea ciclică a simbolului infinitului reprezintă, cel mai probabil, o contopire a cifrei romane CD (descriere a numărului 1000). Frumusețea grafiei, curba, rotunjimea și nelimitata întorsătură, alături de încărcătura simbolică, i-a consacrat nemurirea.

David Hilbert, într-o conferință susținută în anul 1926 în fața Societății de Matematică din Westfalia, spunea că:

Din paradisul pe care Cantor la creat pentru noi, nimeni nu ar trebui să ne scoată. (germ. Aus dem Paradies, das Cantor uns geschaffen, soll uns niemand vertreiben können.)

Matematicitatea ipotezei unei continuități, dezvoltate la începutul secolului XX, fascinează imaginația omului modern, făcându-l să se întrebe, în continuare, cum poate omenirea și universul să se dezvolte la nesfârșit. Francis Bacon via Condorcet și mai apoi Marx au propus teorii care susțin dezvoltarea infinitului științific. De data aceasta, infinitul constă în repetarea nesfârșită a relației dintre vechi și nou. Unde noul va depăși constant vechiul și va permite lumii să cunoască grade mai mare de dezvoltare civilizațională.

În lumea finită pe care o extindem acum, prin resurse de înaltă acuratețe științifică și inovatoare, credința în infinitul lumii de apoi, de factura creștină, pare să nu se piardă. Omul caută necontenit o evadare în infinit, acceptând foarte puțin, poate chiar prin formațiunea sa socio-culturală, finalitatea eului. Infinitul este mult prea fascinant pentru a fi estompat de spaimele individuale. Lumi și micro-lumi se deschid necontenit. Luna a fost atinsă. Planetei Marte i-a venit rândul. Așteptăm să vedem ce surprize magnifice ne oferă galaxia din interiorul universului.

Să trăim în veșnicia lumii!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *