Timpule, mai lasă-mi puii mici…

Mă uit adesea la copiii mei. Sunt doi. Am și băiat, am și fetiță. Băiatul este mare, și… deși sunt foarte mândră de el, uneori mă prinde-așa un dor, de el- copil micuț. La fel și ieri, drept pentru care, am scris vreo câteva versuri. Pentru ei. Căci, ei pentru mine, sunt tot UNIVERSUL.

Timpule, mai lasă-mi puii mici!
Nu te grăbi să mi-i trimiți 
Prin lumea cruntă, prin străini! 
Privesc la IERI… 
Și simt cu dor, mânuțe reci, 
Ce bulgări mari de nea au făurit. 
Privesc la IERI și văd 
Un chip micuț și drăgălaș, 
Cu obrăjori de catifea, 
Și 2 ochi micuți, în care 
Albastrul din cer răsare. 
Erai tu, băiatul meu, 
Și-aveai doar vreo șapte ani. 
Privesc la AZI… 
Iar tu ești mare… 
N-ai timp de bulgări și povești… 
Ești prins în vise-adolescentine, 
În planuri cum să fii mai mare… 
Și școală… și proiecte-o mie! 
Da, știu… 
Acuși ai M.S.A.-ul… 
Dar tot simt tare, dorul! 
Privesc la AZI… 
La sora ta. 
Cu păr bălai, cu ochi ca cerul,
Cum zburdă peste tot voioasă… 
E mică încă. Doar 3 ani. 
Și trag de zile… și de timp. 
Să nu vină grăbit și… MÂINE. 
Timpule… mai lasă-mi pruncii mici! 
Nu te grăbi să-i crești, să-i duci 
În lume, departe de-aici. 
***
Voi creșteți, puii mei frumoși… 
Dar eu în suflet o să port 
Mereu un aprig dor de… IERI. 
Și rugi fierbinți spre Dumnezeu 
Voi înălța neîncetat. 
Să aibă El grijă de tot 
Și multe binecuvântări 
Să se reverse peste voi.

Copiilor mei, Lucian și Amedeea.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *