Cartea, un suflet mereu deschis…

Viața unui om este măsurată în cărțile citite de acesta. Ele reprezintă îndrumarea sufletului și înălțarea conștiinței până la infinit. Pot afirma că adevărul unei cărți este cel descoperit și dezvoltat prin experiența strămoșilor din miezul timpurilor trecute. Este un adevăr moral, un adevăr care păstrează frumosul autentic. Cartea este o seamă de virtuți, este acea cale prin care îmi afirm demnitatea și valoarea.

De fiecare dată când deschid o carte îmi deschid și sufletul, deoarece cea mai

minunată cunoaștere este cea a profunzimilor, fiind atinsă doar cu spiritul omului.

Printre filele cărților am întâlnit mulți intelectuali de o rară frumusețe interioară, de la

care am desprins dragostea de patrie și tradiție, pasiunea de a trai, rafinamentul

inteligenței și prestigiul educației. De mic copil cutreier infinitul spre a găsi răspunsul

la întrebare: Ce este cartea? Fiind tânără în devenire, pot mărturisi că ea nu seamănă

cu zeii, seamănă cu Dumnezeu, fiindcă este o purtătoare a civilizației, fără de care

istoria este tăcută, literatura nu are voce, știința este paralizată, iar gândirea și

meditația sunt suspendate.

A iubi pe Eminescu, a-l respecta, a-l admira și a-l recomanda contemporanilor ca un adevărat creator al frumosului, cuprinde datoria de a-l valorifica ca identitate liberă și sinceră.

În viziunea mea, Eminescu este întruparea literară a conștiinței românești, una și nedespărțită. El a devenit purtător a celei mai copleșitoare mărturii despre forma inegalabilă pe care o poate atinge geniul creator, atunci când se alimentează din adâncimile fertile și insondabile ale unui fond autentic. L-am idolatrizat întotdeauna pe Eminescu, întrucât m-a motivat sa îndrăgesc nemărginit valorile vieții, căutând în ele granitul absolutului și năzuind necontenit spre un plan de viață superior etic și estetic. Operele druțiene mi-au demonstrat o expresie a rezistenței spirituale și morale în fața a tot ce subminează naționalul, umanul, sacrul. Ion Druță este unul din cei mai mari scriitori basarabeni, care a scris cu drag despre patrie, cultivând în sufletul meu câte un grăunte al demnității, omeniei, milosteniei, cumsecădeniei și patriotismului. Prin ineditele sale personaje, Druță valorifică adevărul și frumosul lumescului, oferindu-mi lecții de viață importante întru crearea personalității divine. Meritul incontestabil pe care îl poarta Ion Druță prin negura vremii, mă îndeamnă sa îl valorific la justa sa valoare, căci vorba eminesciana ,, Totul ia timp și timpul ia tot” , precum și cele mai demne suflete creatoare.

Un loc aparte în sufletul meu, îl au poeții, cei nemuritori, cei inegalabili. Ei își petrec întreaga viața într-un continuu zbor de inimi, ce se zbat în ritmuri lirice. Poetul fiind pasarea care plutește pe aripi de vise si mister, ce închide sufletul într-un poem, lăsând cheia pe dinafara.

În cele patru camere ale inimii mele mi-am altoit cele mai înalte valori general-umane: Binele, Frumosul, Adevărul, Sinceritatea.

Tu, cititorule, spune-mi ce carte citești, ca să-ți spun ce prețuiești…

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *