Interviu cu Doria Șișu Ploeșteanu

Scriitoare, artistă și unul dintre fondatorii Itaca Organization din Dublin, editor și director al Revistei Itaca, o revistă care promovează și unește scriitorii români din afara granițelor României, director la Itaca Publishing House – Dorina (Doria) Șișu – un om minunat, un artist talentat, de o finețe sufletească deosebită, care iese în evidență în toate scrierile sale.

Anka Borzași: Mă bucur foarte tare că am avut ocazia să te cunosc și aș dori să te cunoască și cititorii noștri! Doria, povestește-ne puțin despre tine și despre începuturile tale literare!

Doria: Când am intrat pentru prima dată într-o bibliotecă, aveam în jur de 12 ani, am ales Shakespeare (poeme, comedii, piese istorice, tragedii) și opera lui Vergilius. Nu știu de ce am ales așa. La 12 ani alegi alte cărți să citești. Acum mă întreb de ce am făcut asta. Îmi amintesc doar că-mi plăcea. Știu, sunt doi autori complet diferiți, dar cred că tocmai această diferență m-a atras. Și am continuat așa mult timp, până pe la 18 ani, când am început să citesc cam tot ce găseam. Multă poezie și mult teatru. Luam de pe raft autori pe care nu-i știam. Unii îmi plăceau, alții nu. Evident că nu agreezi tot ce citești și atunci începi să alegi. Începi să te cunoști citindu-i pe alții. Te cunoști atât de bine încât pici într-un fel de confuzie. Iar adolescența asta cuprinde: confuzii, întrebări fără răspunsuri, izolare sau nu, depinde de aluatul fiecărui adolescent, că-n loc de izolare poți alege inversul ei, expunerea sentimentelor, ceea ce nu-i rău, dar eu am ales izolarea. Apoi am început să scriu. Scriam orice simțeam. Poezie sau jurnal. Atât de mult îmi plăcea poezia că am făcut primul pas către un profesor de filosofie. Și filosofia o plăceam, probabil ăsta a fost impulsul de a alege să întreb un profesor de filosofie, dar și poet în timpul său liber, dacă eu pot scrie poezie. Și el ce a făcut? A spus simplu și scurt: „citește și scrie ce simți”. Așa am și făcut. Să fac totuși o paranteză; mult timp poți scrie poezie proastă fără ca tu să-ți dai seama. Și asta nu e rău. Important este însă să-ți dai singur seama. Apoi să te autoeduci. Să te autocizelezi. Să te corectezi și să arunci aproape tot ce ai scris, considerând că-i gunoi. Nu e nimic greșit. Înseamnă că ești liber să decizi. Înseamnă că te-ai maturizat. Scrisul nu e o obligație și nici o fixație. Este ceva care vine din tine, este ceva legat de misterul unui gând. Scrisul te definește ori nu te definește. Depinde ce alegi să fii. Un scriitor realist sau un visător. Eu am ales realismul.

Anka Borzași: Spune-ne câteva lucruri despre Organizația și Revista Itaca.

Doria: Itaca Organization a fost înființată în luna martie a anului 2017, acest lucru venind să oficializeze activitatea Centrului de Promovare Itaca, activitate desfășurată neîntrerupt din anul 2012.

Itaca Organization este o organizație non-guvernamentală, care are obiectivul principal de a promova actul cultural săvârșit de către românii din diaspora. Începând cu anul 2012, organizăm Concursul de literatură Peregrinări (poezie și proză scurtă) – eveniment anual (aflat chiar în aceste zile în plină desfășurare) unde au fost premiate numeroase creații ale unor autori, debutanți sau consacrați, care au primit, ulterior, și aprecierile lumii culturale din România. Membri fondatori ai Itaca Organization sunt: Gabriela Căluțiu-Sonnenberg, Liana Chibacu, Dorina Brândușa Landen, Adrian Niculescu, Vasile Ploeșteanu, Manuel Popa, Emanuel Antonie Stoica, Dorina Șișu, Maria Aurelia Tudora, Florian Zapra.

Din anul 2015 organizăm concursul pentru Cartea anului în diaspora, ceremonia de acordare a Distincțiilor fiind un adevărat eveniment cultural în Dublin și nu numai.

Revista Itaca are peste 150 de colaboratori, scriitori de limbă română din întreaga diasporă. Fiecare număr al revistei este ilustrat cu lucrări ale artiștilor plastici români stabiliți în diaspora.

Cel mai recent proiect Itaca este înființarea site-ului Biblioteca Diaspora. Aceasta este destinată promovării creațiilor scriitorilor români din afara granițelor României. Un spațiu care devine, treptat, bibliotecă, librărie și bază de date care poate fi accesată de către toți cei implicați în actul cultural.

Anka Borzași: La fiecare început de an școlar mă gândesc cum să-mi organizez materialul didactic să fie cât mai eficient pentru elevii pe care-i pregătesc pentru susținerea probei din limba română la examenul de Leaving Certificate (Bacalaureat). În urmă cu vreo doi ani, simțeam că trebuie să le ofer opere scrise de autori contemporani ca să intre în contact cu limba română actuală. Ideea mi se părea bună, dar cum fac rost de astfel de cărți? Atunci mi-a fugit gândul la tine, ce-ar fi să o întreb pe Doria, precis că ea m-ar putea ajuta! Am luat legătura cu tine și nu doar că mi-ai spus câțiva autori contemporani, dar mi-ai oferit și cărțile, mi-ai dat cărți scrise de tine, de Viorel Ploeșteanu, Dan C. David, Emanuel Pope, Remus Damian, Ștefan Doru Dăncuș, Elena Dumitrescu-Nentwig. De-abia așteptam să le ofer elevilor, dar eu nu le citisem. Mi-am zis că merg pe mâna ta, știi tu ce mi-ai dat! M-am bucurat foarte tare când am văzut că ei sunt interesați și le plac operele propuse, apoi am început să le citesc si eu. Mi-au plăcut mult, alăturările neașteptate de cuvinte prin care realizai imagini inedite și emoții profunde.

Cum reușești? Ce te inspiră?

Doria: Mă bucur mult că am putut ajuta. Emoțiile vin din realitate. Este ușor să te pui în fața simplității cu simplitate, cu decență, cu realism. Este mai greu să fii altfel decât ești. Neașteptările se alătură vieții, uneori tragic, alteori cu bucurie. Așa cum vin, așa le scriu. Emoțiile, în general, sunt stări care ne fac sensibili. De obicei mă inspiră oamenii și faptele lor. Mai ales faptele. În stările de cădere scriu cel mai bine. Așa sunt eu. Tristețea mă inspiră și face ca acel strigăt lăuntric, de durere, de chin, de jale, să iasă la suprafață. Nu-l suprim. Nu-l strâng de gât. Îi dau drumul pe hârtie exact așa cum vine. Știu că mulți cititori simt ce simt eu. Știu că mulți cititori au același plâns ca plânsul meu, au același râs ca râsul meu. Nu suntem diferiți, doar expresia de comunicare diferă. Mă inspiră însă și iubirea. Iubirea este o delicată, o finețe dulce. Din iubire poți scrie sute de poeme adresate iubitului, mamei, dorului de casă sau dorului de copilărie, din iubire poți scrie copilului tău sau prietenilor. Aici, cred eu că e foarte simplu, dar dincolo, în panta pe care eu o susțin și o agreez, panta realității, e puțin mai greu. Nu pentru mine. Nici pentru cititori. E greu pentru cei care vor să creioneze realitatea într-un condei codat. Mereu am spus și continui să spun: Simplitatea e în noi. Ea niciodată nu trădează și niciodată nu suferă de vreo gală a excelenței, pentru că dincolo de lume, de exterior și de principii, suntem niște ființe foarte fragile.

Anka Borzași: În vacanță am citit și romanul ”7 ani”, care este o descriere excepțională a perioadei comuniste din România. Această carte m-a cucerit definitiv, am citit-o cu sufletul la gură și n-am putut s-o las din mână până am terminat-o. Personajul principal, Elena, este realizat cu o finețe psihologică impresionantă, atât de bine ai știut să-i surprinzi trăirile cele mai profunde, este un super-erou al acelor timpuri. În toată acea societate gri, este o pată de culoare, o lumină!

Te-ai inspirat dintr-un personaj real? Ce este imaginar și ce e real în realizarea acestui personaj?

Doria: Da, Elena este un personaj real. Personajele din jurul ei sunt reale. Imaginare sunt gândurile Elenei. Dorințele ei. Planurile ei. Reale sunt întâmplările Elenei până aproape de sfârșitul cărții și sfârșitul ei. Pentru că Elena este încă în viață, am ales un sfârșit poetic. Bine, fiecare din noi sfârșim povestea vieții noastre, nu cum ne dorim, ci așa cum vine. Nu spun prea multe lucruri legate de romanul „7 ani”. Las la voia și înțelegerea cititorilor părerile lecturii.

Anka Borzași: Care sunt planurile tale de viitor pe plan profesional și literar?

Doria: Cred că planurile de viitor în plan profesional, dar și literar, sunt tot timpul într-o continuă mișcare. Nici nu aș mai putea îndrăzni să fac vreun pas spre altceva, de teama acestor întâmplări venite peste noi din primăvara acestui an. Un virus care ne-a amortizat socializarea directă. Totuși, în primăvara acestui an, am îndrăznit un nou proiect, alături de Viorel Ploeșteanu. Este vorba despre o editură virtuală (date fiind condițiile în care eram obligați să trăim în luna martie), Itaca Publishing House, considerând că acesta este viitorul cărții, încercăm să ne adaptăm cerințelor. De planul literar ce pot să spun? Nu cred că poți face un plan literar. Cei care o fac totuși, au mult curaj. E un teren periculos să te joci cu promisiuni într-un domeniu care ține de muză. Aici nu poți strânge material, să zicem, ca și cum ai construi acoperișul unei case. N-ai stare, n-ai nimic. Ai mână bună, ai operă bună. Așa cum am mai spus, depinde de aluatul fiecăruia. O scriere bună are la bază o decență a scriitorului.

Anka Borzași: Îți mulțumesc mult pentru timpul acordat și îți doresc multă sănătate și mult spor în tot ceea ce ți-ai propus!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  1. Excelenta surpriza de a gasi in paginile TIMPULUI gandurile Doriei despre scris, despre cele care framanta finnta artistului. Minunat redate emotiile. Atat de fireasca pare, fara “condei codat”, cum bine spune Doria, simplitatea. Cuceritoare! Felicitari si multumiri!

    1. Mulțumesc, dragă Găbitzu! Întotdeauna emoțiile redate așa cum vin sunt cele mai înțelese. Înfloriturile sau vocabularul academic, nu sunt mereu înțelese. Există o doză în toate, iar dacă redai doza cuvenită, cu măsură, ai șanse să fii înțeles. Dacă o duci la extrem, se pot naște teorii. Te salut cu drag!