Sfârșitul Lumii I (Când eram bătrân)

„Îmi cad dinții!” Mi-am zis,

Pieptănând părul alb,

Mă cheamă şi sfinții,

Afară-i prea cald… şi curg

Râuri sărate pe față şi gât

Am totul în minte, în suflet, în gând

Am ars candelabre, am durere în paşi,

Mi-e dor de cei duşi, mi-e dor de rămaşi,

Torn plante pe gât, amare, şi cânt,

Eşti superbă! Te mint şi te-alint…

Sfârşitul ăsta ne prinde aici,

Ce dor mă cuprinde de sânii tăi mici…

Sfârşitul cu tine şi vinul cel vechi,

Iubito, de mor, să-l bei tot la priveghi!

Articole asemănătoare

Teoria prostiei

Sunt un prost să nu profit de toate clipele pe care viața mi le-a dat gratuit. Grație sincerității mele (de acum), grație șanțurilor din jurul meu, grație abuzului de măști, sunt totuși eu, dar măcar știu că mâine vine o altă zi și știu că voi încerca din nou. Să fiu eu. Doar eu. Știam răspunsul la întrebarea mea. Mâine am să-i spun lui Cormac așa: trecutul nu-i decât un motiv de-a te opri să constați cât ești de prost. Ai pierdut atâta timp privind peste umăr căutând să înțelegi ceea ce tu ai încurcat.

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *