145 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși

[Versione in italiano sotto]
Traduzione di Ionela Calapod

Brâncuşi a refuzat să intre în atelierul lui Rodin, deoarece, a spus el: „La umbra marilor copaci nu creşte nimic”.

”Nebunia” creează arta

Recunosc, nu sunt o mare știutoare într-ale sculpturii și picturii, în sensul că aș avea nevoie de un ghid într-un muzeu sau galerie de artă. Însă, ochiul face partea sa și tot ce este frumos în artă mă atrage. Mai am o patimă: să cunosc viața și parcursul artistic al autorului. Și vă dau un singur exemplu. Am fost atât de curioasă să-l cunosc pe Vincent Van Gogh, că am citit „Bucuria vieții” de Irving Stone. Doar așa am reușit să-i înțeleg picturile, dincolo de nebunia lui declarată atât de mult, până la anihilarea talentului artistului.
Octavian Paler, în „Scrisori imaginare”, îi „scrie” lui Camus foarte indignat. De ce? Pentru că el considera o nedreptate făcută marilor valori din cultura universală, atribuindu-se operelor lor, existența unor grave patologii. De exemplu: Van Gogh suferea de nebunie, Baudelaire de sifilis, Homer era orb, Tasso, Botticelli și Strindberg anxioși, Pascal suferea de migrene, Rousseau victimă a eredității, Nerval nebun, Keats răpus de tuberculoză, Hölderlin și Nietzsche au murit nebuni, Leopardi a fost urmărit de o melancolie neagră, Proust retras în boală și singurătate, Dostoievski scria între crize de epilepsie, Toulouse-Lautrec infirm și bând, Goya întemnițat în surzenie, Byron șchiop, Gogol nebun.

Brâncuși – artistul refuzat de propria țară

„Și, cu inima strînsă, noi românii adăugăm acestor destine acute destinul lui Eminescu…” spunea Paler.
Dar cu Brâncuși, ce-ați avut tovășilor comuniști, ce defect avea? Era prea genial pentru o țară care nu-și aprecia valorile?

Operele lui Brâncuși, refuzate de statul român în 1951, în cea mai rușinoasă ședință din istoria Academiei.
Academia Română a respins oferta de primire în patrimoniul cultural românesc a operelor „Sfântului din Montparnasse”, cum a fost supranumit țăranul genial născut la Hobița.
În 1951, Constantin Brâncuși era deja o legendă a artei mondiale. Avea 75 de ani, iar operele sale constituiau de multă vreme o valoare imensă, Brâncuși fiind considerat părintele sculpturii moderne. Se gândește să doneze țării sale natale lucrările aflate în atelierul lui din Paris. 230 de sculpturi, 41 de desene, 1.600 de fotografii şi o serie de piese de mobilier. Nu face, nici nu semnează vreun act oficial de donație, dar dorința sa este transmisă autorităților comuniste de la București.

Brâncuși și-a donat atelierul și lucrările statului francez, renunțând și la cetățenia română

Astfel a căzut cortina – una rușinoasă – peste ședința academicienilor în care s-a decis, de fapt, ceea ce liderii politici comuniști hotărâseră deja: refuzarea operelor lui Brâncuși. După ce acesta află răspunsul, este atât de mâhnit, încât decide să renunţe la cetăţenia română, pe data de 1 august a celui an, și cere cetăţenia franceză, pe care o obține în 1952. Constantin Brâncuşi își retrage oferta făcută statului român şi donează Franţei toate operele din atelierul său de la Paris. Cinci ani mai târziu, în 1957, moare neconsolat, la Paris, spovedindu-se Arhiepiscopului Teofil, preot la biserica ortodoxă din capitala Franței, pe patul de moarte: ”Mor cu sufletul neîmpăcat că voi putrezi în pământ străin, departe de ființa cea mai dragă, mama mea”. Se stinge la 16 martie 1957. Însă doar pentru a intra în nemurire. Pe când românii au rămas și vor rămâne mai săraci, prin „bunăvoința” statului român care nici în 1951, nici acum, nu știu să primească – fie și contra unui preț – darul făcut poporului român de țăranul genial din Hobița.

Din păcate, poporul român a refuzat o valoare inestimabilă, dăruită de însuși autorul operelor. Acesta, dezamăgit de atitudinea unor intelectuali, alege Franța ca țară de adopțiie până la sfârșitul zilelor și dă în custodie sculpturile sale. La această ședință au participat George Călinescu, Iorgu Iordan, Camil Petrescu, Alexandru Rosetti, Al. Toma, George Oprescu, Jean Alexandru Steriadi, Victor Eftimiu, Geo Bogza, Alexandru Graur, Ion Jalea, Dumitru S. Panaitescu-Perpessicius și Krikor H. Zambaccian. În ședință a fost refuzată prezentarea de opere ale lui Brâncuși.

Operele principale

Pe la „Ansamblul monumental” de la Târgu Jiu, am fost în urmă cu mulți ani, am șezut la „Masa tăcerii”, am trecut pe sub „Poarta sărutului”, pe „Aleea scaunelor”, până la „Coloana infinitului”. La „Muzeul Național de Artă al României” din București, sper să ajung curând să pot vedea sala dedicată lui Brâncuși cu operele: „Somnul”, „Danaida”, „Supliciul”, „Rugăciune” etc. Dar e mai greu să ajung la Paris, la atelierul maestrului „Impasse Rousin”, din apropierea „Muzeului Național de Artă Modernă”, (Centre Pompidou) ca să văd „Sărutul”, „Măiastra”, „Coloana fără sfârșit” etc. Să nu mai vorbim despre New York, că este imposibil să ajung la „Muzeul Guggenheim” ca să văd „Pasărea măiastră”, „Domnișoara Pogany”, „Socrate”, „Pasăre în spațiu” etc. Dar…”Noi nu ne vindem țara„! sloganul românesc, este o palidă umbră față de refuzul unui tezaur pur românesc.


145 anni dalla nascita di Costantin Brâncuși

Brâncuși si è rifiutato di entrare nell’atelier di Rodin, poiché, disse: „Sotto l’ombra dei grandi alberi non cresce nulla”.

La „pazzia” crea l’arte

Riconosco, non sono una grande conoscitrice delle sculture e delle pitture, nel senso che avrei bisogno di una guida all’interno di un museo o di una galleria d’arte. Ciononostante, l’occhio vuole la sua parte e tutto ciò che è bello nell’arte, mi attira. Ho anche un altro difetto: conoscere la vita e il percorso artistico dell’autore. E vi do un solo esempio. Sono stata così curiosa di conoscere Vincent Van Gogh, che ho letto „Brama di vivere” di Irving Stone. Solo così sono riuscita a comprendere le sue pitture, oltre alla sua pazzia così ben conosciuta, tanto da annullare il talento dell’artista stesso.

Octavian Paler, in „Lettere immaginarie”, „scrive” a Camus in maniera molto indignata. Come mai? Poiché esso considerava un’ingiustizia ai grandi valori della cultura universale, attribuendo alle loro opere, l’esistenza di alcune gravi patologie. Per esempio: Van Gogh era pazzo, Baudelaire era affetto da sifilide, Omero era cieco, Tasso, Botticelli e Strindberg erano ansiogeni, Pascal soffriva di emicrania, Dostoevskij scriveva durante le crisi di epilessia.

Brâncuși – l’artista rifiutato dal proprio Paese

„E, con l’anima stretta, noi rumeni aggiungiamo a questi destini acuti, il destino di Eminescu…”, diceva Paler.
Ma con Brâncuși, cosa avete avuto compagni comunisti, che difetti aveva? Era troppo geniale per un Paese che non ha saputo apprezzargli il valore?

Le opere di Brâncuși, rifiutate dallo Stato rumeno nel 1952, nella riunione più vergognosa della storia dell’Accademia.
L’Accademia Rumena ha rifiutato l’offerta di ricevere nel patrimonio culturale rumeno le opere del „Santo da Montparnasse”, così come era soprannominato il contadino geniale nato a Hobița.
Nel 1951, Constantin Brâncuși era già una leggenda dell’arte mondiale. Aveva 75 anni, mentre le sue opere avevano già da molto tempo un valore inestimabile, l’artista essendo considerato il padre della scultura moderna. Pensa di donare al suo Paese natale i lavori situati nel suo atelier di Parigi. 230 sculture, 41 disegni, 1600 fotografie e una serie di mobili. Non fa, non firma neanche alcun documento ufficiale di donazione, ma il suo desiderio è trasmesso direttamente alle autorità comuniste di Bucharest.

Brâncuși ha donato il suo atelier e i suoi lavori allo Stato francese, rinunciando alla sua cittadinanza rumena

In questo modo si è steso un velo pietoso sulla riunione degli accademici durante la quale si è deciso, in realtà, quello che i politici comunisti avevano già deciso: il rifiuto delle opere di Brâncuși. Dopo che viene a sapere di questa risposta, è così amareggiato, che rinuncia alla cittadinanza rumena il 1 agosto dello stesso anno e richiede la cittadinanza francese, ottenendola successivamente nel 1952.
Cinque anni più tardi, nel 1957, muore a Parigi, confessandossi all’Arcivescovo Teofil, prete nella chiesa ortodossa della capitale francese, sul letto di morte: „Muoio con l’anima non in pace in una terra straniera, lontano dall’essere a me più caro, mia madre”. Si spegne il 16 marzo del 1957. Ma solo per diventare immortale. Quando i rumeni rimasero e rimaranno poveri, attraverso la „benevolenza” dello Stato rumeno il quale neanche nel 1951, neanche adesso, non ha saputo ricevere – anche a pagamento – il regalo fatto al popolo rumeno da parte del contadino geniale da Hobița.

Purtroppo, il popolo rumeno a rifiutato un valore inestimabile, offerto dallo stesso autore delle opere. Quest’ultimo, amareggiato dall’attitudine di alcuni intellettuali, sceglie la Francia come Paese d’adozione fino alla fine dei suoi giorni e dà in custodia le sue sculture.

Le opere principali

Tanti anni fa ho visitato „Ansamblul monumental” di Târgul Jiu, sedendomi al „Tavolo del silenzio”, passando sotto l’ „Arco del bacio”, sulla „Via delle sedie”, fino alla „Colonna dell’infinito”. Al Museo Nazionale di Arte della Romania di Bucharest, spero di arrivarci il prima possibile per visitare la sala dedicata all’artista con le opere: „Il Sonno”, „Danaida”, „Il supplizio”, „Preghiera”, etc.
Però è più difficile arrivare a Parigi, all’atelier del maestro „Impasse Rousin”, vicino al Museo Nazionale di Arte Moderna (Centre Pompidou) per vedere „Il Bacio”, „Maiastra”, „La colonna senza fine”. Per non parlare di New York, dove nel Museo Guggenheim ritroviamo „L’uccello maestoso”, „La Signorina Pogany”, „Socrate”, „Uccello nello spazio”.
Ma.. lo slogan rumeno „Noi non ci vendiamo il Paese!”, è un’ombra pallida davanti al rifiuto di un autentico tesoro rumeno.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *