A murit Franco Battiato, geniul muzicii italiene

A murit la vârsta de 76 de ani, iar în lunga sa carieră artistică a creat piese memorabile, precum „La Cura” sau „Centro di gravita permanente”.

„Italia îl plânge pe interpretul, compozitorul și regizorul Franco Battiato. Muzica sa este cultă, rafinată, dar a compus inclusiv muzică orchestrală, rock progresiv, etnic și muzică electronică. Textele sale neobișnuite, conținând citate, sunt adesea dureroase și pline de referințe polemice la societatea de consum și la clasa politică italiană. Alte teme dragi artistului sunt filozofia, ezoterismul și misticismul. Cântecul său „La Cura” (Grija) este considerat cântecul perfect și pare să fie strident de actual.
Să depășești, Maestre, curenții gravitaționali, spațiul și lumina lină pentru a continua misiunea ta de înger protector de boli, de bătrânețe, de melancolie a umanității, care mai are ceva restanțe în materie de îngrijire sufletească!

Grija
Franco Battiato

Te voi proteja de temerile ipohondriei,
De tulburările pe care le vei întâlni în drum de acum înainte,
De nedreptățile și înșelăciunile timpului tău,
De eșecurile, pe care, cunoscându-ți natura, le vei atrage în mod firesc.

Te voi scuti de dureri și schimbări de poziție,
De obsesiile maniilor tale.
Voi depăși curenții gravitaționali,
Spațiul și lumina pentru a te împiedica să îmbătrînești.

Și te voi vindeca de toate bolile,
Pentru că ești o ființă specială
Și eu voi avea grijă de tine.

Am rătăcit pe câmpurile din Tennessee.
Cum am ajuns acolo, cine știe?!
Nu ai flori albe pentru mine?
Mai repede decât vulturii visele mele traversează marea.

Mai presus de toate, îți voi aduce liniște și răbdare,
Vom merge împreună pe cărările care duc spre esență,
Mirosurile dragostei ne vor îmbăta trupurile,
Calmul lunii august nu ne va liniștii simțurile.

Îți voi țese părul ca pe firele unui cântec.
Cunosc legile lumii și ți le voi dărui.
Voi depăși curenții gravitaționali,
Spațiul și lumina pentru a te împiedica să îmbătrînești.

Te voi salva de orice melancolie,
Pentru că ești o ființă specială.
Și voi avea grijă de tine,
Da, voi avea grijă de tine.”

Scrie Tatiana Ciobanu

Categoria: Muzică, Actualitate

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *