Au trecut 717 ani de la nașterea poetului italian Francesco Petrarca

Francesco Petrarca s-a născut la 20 iulie 1304 la Arezzo, în regiunea Toscana, Italia. A fost un prozator, poet și umanist italian din secolul al XIV-lea, unul dintre cei mai importanți poeți lirici ai literaturii italiene. În special forma perfectă a sonetelor sale s-a impus și în afara spațiului de limbă italiană, influențând lirica europeană. Prin convincerea sa asupra strânsei legături între cultura clasică și învățătura creștină, Petrarca a contribuit la dezvoltarea umanismului european, care reunește aceste două idealuri. Alături de Dante Alighieri, Petrarca este unul dintre principalii precursori ai renașterii. A trecut în neființă la 19 iulie 1374.

Întâlnirea cu Laura, în biserica „Santa Chiara”, la data de 6 aprilie 1327, a inspirat opera „Canzoniere”, considerată „Opere in volgare” și care conține două părți: „In vita di Madona Laura” și „In morte di Madona Laura”.

Fragment din „Canzoniere”:

De câte ori, iubito, mi-e rușine că nu mă-ncumet să te cânt, m-apasă clipa dintâi, când te-am văzut frumoasă cum nu era alta în lume decât tine.”

A avut o mare admirație pentru marile modele anterioare, precum Cicerone și Seneca. După intrarea la curtea cardinalului Giovanni Colonna, a avut posibilitatea să viziteze Roma, locul marilor clasici, în ianuarie 1337. Încă din 1333, când a călătorit în Franța a descoperit două orații aparținând lui Cicerone. Astfel a început activitatea sa umanistică, confirmată și în direcția filozofică. Scrie astfel: „l’Africa” și „De viris illustribus”, opere scrise în latină.

Perioada 1337-1341, petrecută la Valchiusa, un loc dulce și umbros, lângă curenții fluviului Sorga, a însemnat pentru Petrarca regăsirea în singurătate, pace spirituală și religioasă. Acolo a dus o luptă interioară asiduă împotriva plăcerilor lumești, a ororilor, gloriei, atracției carnale. Datorită acestor „apucături”, are diverse relații ocazionale din care se nasc doi copii: un băiat, Giovanni și o fată, Francesca.

Au urmat o serie de recunoștințe culturale. În 1340 a primit „Corona poetica”, în urma invitației de la Roma și Paris. La 8 aprilie 1341, a fost solemn încoronat cu „Alloro” în Campidoglio. A primit onoruri și la Parma, fiind oaspetele lui Azzo da Correggio.

Urmează o perioadă când oscilează între viața mondenă, unde se găsește în plină criză morală și compune „Secretum”, apoi călătorii prin Italia, de la Napoli, Parma, Modena, Bologna până la Verona, scriind o singură operă neterminată „i Rerum memorandarum libri”, întorcându-se la Valchiusa, regăsindu-și serenitatea. Aici creează trei opere: „De vita solitaria”, „De otio religioso” și „Bucolicum carmen”.

În 1353 acceptă invitația lui Giovanni Visconti, arhiepiscop la Milano, unde rămâne până în 1361. În această perioadă termină operele începute și scrie alte opere valoroase, precum: „De remedis utriusque fortunae”, „Trionfi”, „De sui ipsius et multorum ignorantia”, „Apologia contra cuiusdam Galli calumnias”.

Viața sa a fost o continuă schimbare, între refugii în gânduri pentru eternitate, Dumnezeu și viața laică cu iubiri carnale, ambiții pentru glorie, entuziasm pentru idealuri republicane. A avut o serie de principii: cultul literelor, a clasicilor antici, a idealurilor creștine.

Poezia lui Petrarca este o mărturisire, plină de lirică și evocativă. Exprimă stări sufletești, dar nu „desenează” persoane, creează atmosferă de mare frumusețe, dar nu „pictează” peisaje. Operele sale reprezintă o mare variatate de tematici, cu multe figuri stilistice și noi alegorii de sentimente fundamentale.

Petrarca este considerat fondatorul liricii moderne și a contribuit la formarea unui nou tip de intelectual, fiind un specialist în cultură.

Categoria: Literatură

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *