Profesor universitar și muzician, Nicu Nicușor afirmă că: „Dacă nu cânt, mor”

Duminică, 7 martie 2021, într-o elegantă locație din București, restaurantul „Pajo”, a avut loc concertul maestrului Nicu Nicușor, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. Am avut onoarea să mă aflu printre invitați și să mă bucur de amabilitatea artistului, care mi-a acordat un interviu. Vă redau dialogul dintre noi.

Interviul complet

Camelia: „Domnule, Nicu Nicușor, ne cunoaștem virtual de doi ani, când m-ați invitat la unul dintre concertele dumneavoastră. Atunci nu am putut răspunde invitației, deoarece mă aflam în Italia. Din fericire, acum sunt în România și datorită Claudiei Minela, căreia îi mulțumesc, mă aflu printre invitații de astăzi. De la prietenii noștri comuni, am aflat câteva lucruri frumoase despre dumneavoastră. Dar, vă întreb: cine este Nicu Nicușor?

Nicu Nicușor: „În primul rând, mă bucur că ai ajuns aici, este o zi minunată de primăvară. Salut toți prietenii de la „Cenaclul de la Roma”. M-am născut într-o familie de muzicieni și încă din primii ani de viață am pus ochii pe partiturile muzicale, poezie, tot ceea ce înseamnă cultură și spiritualitate. Așa a început drumul meu artistic. Prima oară am cântat la vârsta de șase ani. Apoi, în liceu aveam o trupă folk, care se chema „Cod 150”. Eu sunt din Găiești, județul Dâmbovița și de acolo a pornit totul. Fiind în liceu, am ajuns la „Cenaclul Flacăra”, cu Adrian Păunescu, unde am cântat aproximativ trei ani. Când s-a desființat cenaclul, în anul 1985, a urmat o perioadă de pauză din lumea artistică. Mă trezeam plângând noaptea, mă visam pe scenă și sufeream enorm. Scena era tot ceea ce aveam mai frumos. Simțeam că mai puteam face multe în muzică. După timp îndelungat, am avut norocul să întâlnesc muzicieni absolut minunați, care m-au sfătuit să revin pe scenă. Așa am început din nou să cânt. Acea perioadă de inactivitate mi-a fost propice, pentru că am crescut din punct de vedere muzical, creativ și componistic. Acum am o serie întreagă de concerte, unde, spre bucuria mea, vin tot mai mulți tineri, ceea ce este foarte bine. Vreau să-ți mărturisesc ceva, ce am mai spus și în alte interviuri: dacă nu cânt, mor. Acesta este crezul meu artistic. Dacă nu am concerte, așa cum s-a întâmplat în ultimul an, din cauza pandemiei, cânt singur în casă câte două, trei ore pe zi. Dacă am o problemă, așa cum fiecare dintre noi are, mă regăsesc și mă reinventez în muzică. În plus, predau „Matematici speciale” și „Teoria probabilității” la Universitate. Mulți spun: „Domnule, nu se poate combina matematica cu muzica.” Ba se poate, trăiesc intens și încerc să petrec fiecare clipă cu oamenii dragi sufletului meu.”

Camelia: „Ce teme alegeți când selectați muzica pentru un concert?”

Nicu Nicușor: „Nu pot alege o temă anume, chiar dacă colegii mei de breaslă mă critică, spunând că ar trebui să cânt doar piesele mele. Dar, la un concert lumea este diferită, gusturile sunt împărțite. Am fanii mei, care mă apreciază foarte mult, dar după șapte, opt piese de-ale mele, lumea se plictisește, dorește și altceva. Oamenii vor să cânte, să participe cu mine. Sunt piese pe care le-au cântat în tinerețea lor și atunci le ofer o sumedenie de lucruri vechi, muzică variată, mai ales din perioada interbelică. Atunci muzica, literatura, cultura în general, chiar și politica au fost la mare înălțime. Am în repertoriul meu din acea perioadă, artiști precum: Zavaidoc, Maria Tănase, Jean Moscopol, Cristian Vasile, Gabi Luncă. Am preluat și muzica autentică. Nu cânt manele, chiar dacă nu am nimic împotriva lor. Încerc să „colorez” spectacolele mele cu muzică cât mai variată. Lumea este încântată să audă și altceva, nu doar folk. Dacă introduci monotonia într-un spectacol, ești pierdut.”

Camelia: „Am înțeles că dumneavoastră cântați și muzică tradițională românească. V-a atras dintotdeauna sau a devenit o pasiune pe parcursul carierei?”

Nicu Nicușor: „M-a atras dintotdeauna. V-am spus că am început să cânt la o vârstă fragedă, am participat la tot felul de evenimente și acolo am ascultat muzică tradițională din Teleorman. Am cântat la Cluj, în Moldova, Muntenia, Oltenia. Acolo am ascultat piese fabuloase, care reprezintă tezaur folcloric autentic. Probabil o să cânt și în seara aceasta așa ceva.”

Camelia: „Am înțeles că ați avut o perioadă de pauză din lumea artistică care va văduvit de o bucurie. Cu ce ați umplut acel gol?”

Nicu Nicușor: „După ce s-a desființat „Cenaclul Flacăra”, ne-am împrăștiat cu toții, fiecare pe drumul lui. Am tentat participarea la câteva concerte, însă din cauza unor probleme de familie, nu am mai putut cânta. M-am dedicat profesiei de dascăl și m-am ocupat de casă și familie. Au fost ani grei, în care nu am pus mâna pe chitară.”

Camelia: „Adică, nu ați atins deloc instrumentele muzicale?”

Nicu Nicușor: „Absolut deloc! Ascultam muzică dar nu mai cântam. Dorul și dragostea de muzică era imens, așa că după mult timp, am revenit. Intervenise monotonia care este periculoasă în viață. Trebuia să-mi încarc sufletul cu muzică și poezie. Când m-am urcat prima oară pe scenă, după această pauză, îmi tremurau picioarele. Norocul meu a fost că aveam lângă mine un muzician impecabil, Walter Dionisie, care cânta la clape. El mi-a spus: „Măi, Nicule, stai acolo liniștit, că în curând o să-ți revii!„. Revenirea a fost extrem de complicată. Și dacă ați amintit de Claudia Minela, știu că sunteți prietene, am revenit în 2012, chiar la emisiunea ei, „Pariu pe prietenie„. A fost formidabil. Nu eram foarte cunoscut, dar când m-au auzit cântând au fost foarte încântați. Am continuat să merg la această emisiune până s-a desființat.”

Camelia: „Știu că sunteți o persoană jovială. Îmi puteți relata o întâmplare haioasă din viața dumneavoastră artistică?”

Nicu Nicușor: ” Am multe întâmplări haioase de povestit. Îmi amintesc una în particular. Eram într-un club din Sibiu, era semiîntuneric și cânta o folkistă importantă, nu dăm nume. La un moment dat, s-a ridicat un tip din sală, probabil băut și a început să țipe: „Ajunge, fă, gata!”. Bineînțeles că s-a creat o stare de agitație, câțiva s-au apropiat de el să-l ia la bătaie și să-l scoată afară. Eu am încercat să rezolv cumva situația, m-am apropiat de artistă, cântam alternativ și m-am adresat tuturor: „Stați puțin! Domnule, ridică-te în picioare!”. S-a ridicat și l-am întrebat: ” Ce vrei?”, iar el mi-a răspuns: „Vreau să se cânte și altceva.” Am continuat să vorbesc cu el: „Vrei să-ți cânt eu ceva?”. Răspunsul a venit imediat: „Da!”. Am început să cânt o melodie veche, din repertoriul lui Dona Siminică și a fost delir. S-au ridicat cu toții în picioare, au început să aplaude. Așa am schimbat registrul și am salvat situația jenantă care se crease. Trebuie să ai prezența de spirit, să fii permanent pregătit pentru orice schimbare. V-am spus că dacă intervine monotonia este grav, publicul se plictisește.”

Camelia: ” Cum vedeți muzica generației actuale, în primul rând în folk, dar și în celelalte genuri muzicale? Spre ce ne îndreptăm și ce viitor există în muzică?”

Nicu Nicușor: „Probabil că mulți tineri care mă ascultă vor spune: ” Măi, omule, ești în vârstă! Acceptă că ai cam apus.”. Sunt de acord cu muzica bine făcută, indiferent de genul muzical, dar este important să transmiți un mesaj publicului tău. Lucrurile acestea lipsesc la ora actuală. Se repetă foarte mult versurile, se poate face pană la un anumit punct dar nu poți face mare lucru în acest mod. Muzica nu este simplă. Dar cel mai grav este că nu se mai cântă live, sau se cântă foarte rar. Se face play-back, se pune disc sau negativ. Nu este în regulă. Se mixează mult în studio. Ok! Dar cât să mixezi? Să fac o comparație. Aseară am ascultat Robert Johnson, părintele blues-ului american. A trăit doar 27 de ani și cânta la o singură chitară, neamplificată, vai de ea, dar aveai impresia că asculți o orchestră. Deci, nu se poate mixa tot. Ideea este că tinerii muzicieni trebuie să înțeleagă nevoia unei schimbări. Trebuie să ai vers, sentiment pe care să-l transmiți publicului și multă pasiune cântând. Fără pasiune, nu ai făcut nimic. Nu ajunge doar să ascultăm niște voci mixate, care sună frumos, iar când îi treci în live nu știi cine este acolo, sunt un dezastru.”

Camelia: „În România avem artiști din generația tânără să cânte muzică folk?”

Nicu Nicușor: „Nu vreau să fiu patetic. Sunt câțiva, foarte puțini, care arată ceva în plus față de muzica anilor din timpul „Cenaclului Flacăra”. Lucrurile s-au schimbat puțin, se umblă la subtilități de text, nu se mai dorește textul simplu. Ei încearcă să introducă nuanțe de jazz și blues. Cam acesta este trend-ul. Dar lipsesc tinerii valoroși care să cânte folk. Pentru acest gen de muzică trebuie să ai har. Nu este salutar faptul că părinții pun în brațe copiilor o chitară sau o vioară, chiar și un pian în față, așteptând miracole de la ei. Este nevoie de talent și muncă.

Camelia: ” Există șansa să vă vedem într-un concert la Roma?”

Nicu Nicușor: „Am vrut de mai multe ori să vin la Roma, chiar discutasem cu Claudia Minela despre asta. Anul trecut am vorbit și cu Valeriu Barbu, se preconizase ceva, dar a intervenit situația cu pandemia și nu s-a mai putut face nimic. M-aș bucura să pot ajunge la Roma, să mă întâlnesc cu comunitatea de români de acolo și să ne bucurăm împreună de viață.”

Camelia: „Vă așteptăm cu drag! În încheiere, vă mulțumesc pentru amabilitatea dumneavoastră și v-aș mai cere un singur lucru: un gând pentru românii de pretutindeni.”

Nicu Nicușor: ” În primul rând, să asculte muzică românească de calitate. Chiar dacă unii au plecat de foarte mulți ani, sunt convins că sufletul lor nu s-a schimbat și dorul de casă este mare. Să se bucure de tot ceea ce îi înconjoară, să iubească cu pasiune. Fără pasiune, nearătându-ți dragostea pentru cineva, ești un mort care umblă pe stradă. Îi îmbrățișez pe toți și sper să ne întâlnim cât mai curând.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *