Toleranță și determinare – două calități ale caracterlui tău, care nu se exclud una pe cealaltă, ci merg perfect împreună

Lucrez într-un cartier mărginaș al Romei și zilnic aveam o „întâlnire”, în același loc și la aceeași oră cu o fetiță de opt anișori. Aceasta se întâmpla înainte de-a începe școala on-line.

Încă din prima zi, am simțit o simpatie pentru puștoaica comică și drăgălașă, care își tot ridica masca pe nas și în același timp, își așeza ghiozdanul pe spate cu mișcarea umerilor, gest care părea să exprime: „Ghiozdanul acesta este îngrozitor de plin și greu!”. Cu toate acestea, în fiecare dimineață făcea același drum spre școală, cu aceleași gesturi, care păreau programate la calculator. După mai multe „întâlniri”, privind-o cu atenție, îmi amintesc de două cuvinte, pe care le consider esențiale în viață: toleranță și determinare.

Toleranță, pentru că vremurile pe care le trăim ne obligă să purtăm masca, să păstrăm distanța socială și, totuși, fetița în felul ei, se străduiește să respecte regulile și să tolereze situația, mergând spre școală. Părea foarte determinată să își clădească un viitor care să o satisfacă din punct de vedere profesional și nu numai.

Cu gândul la acea puștoaică, îmi pun o serie de întrebări, iar una dintre ele ar fi: de ce să fim toleranți? Natura umană tinde spre egoism, iar toleranța este o formă de bunătate, de condividere bunuri personale cu ceilalți din jurul tău. Oare, suntem dispuși să renunțăm la ego-ul sau principiile noastre pentru alții, persoane chiar necunoscute sau cunoscute dar, cărora nu le datorăm nimic? De fapt, toleranța înseamnă a accepta cu nerăbdare și bucurie modul în care ceilalți caută adevărul. Dar nu înseamnă toleranță la diversitate, ci acceptarea diferenței, ca fiind ceva absolut natural.

Suntem unici în felul nostru, fiecare cu calitățile și defectele lui, cu dorințe, visuri și aspirații diferite. Iar toleranța stă chiar în înțelegerea motivației fiecăruia în parte, iar pentru aceasta trebuie să trecem dincolo de propriile bariere. Să conștientizăm că fiecare, în modul său, are dreptate. Toleranța este de fapt deschiderea spre alte posibilități dar niciodată un acord asupra a orice, nu înseamnă să renunți la propiile idei și principii ci să accepți că ceilalți pot gândi în mod diferit.

Dar determinarea, ce este de fapt? Poate fi o latură caracterială sau o dezvoltare a acestuia pe parcursul vieții? Amintindu-mi de acea fetiță pe care o întâlneam în diminețile reci ale Romei, tind să cred că te naști cu astfel de calități sau le dezvolți în sânul familiei, în primii ani din viață. Deși, cu trecerea timpului, acumulând diverse experiențe, pot spune cu certitudine că determinarea devine un „must have” și se dezvoltă odată cu maturizarea personală.

Am ales împreună aceste două calități ale caracterului, nu întâmplător, ci pentru că am considerat că nu pot fi separate. Sunt perfecte împreună, una nu exclude cealaltă. Mă întreb zilnic dacă eu sunt tolerantă și până unde pot ajunge cu toleranța, deoarece în infinitatea calităților și defectelor mele există posibilitatea unor „scăpări”.

Te-ai întrebat vreodată dacă ești tolerant? Dar determinat?

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *