Un talent ce se ivește prin verva cuvântului: Ariadna Vernigora, eleva în care am crezut și cred că este cea mai frumoasă poveste în care mă regăsesc. Recomand textele sale pentru a fi citite și simțite de cei pasionați de poezie.

Noi‌ ‌în‌ ‌loc‌ ‌de‌ ‌stele‌ ‌ ‌ ‌

Vom‌ ‌face‌ ‌așa‌ ‌ca‌ ‌să‌ ‌explodeze,‌ ‌

Inimile‌ ‌stelelor‌ ‌să‌ ‌ne‌ ‌înfieze,‌ ‌

Să‌ ‌cadă‌ ‌lin‌ ‌pe‌ ‌irisul‌ ‌albastru,‌ ‌

Să‌ ‌ne-aducă‌ ‌o‌ ‌parte‌ ‌din‌ ‌astru‌ ‌

 ‌Pe‌ ‌care-l‌ ‌vom‌ ‌înălța,‌ ‌

Prin‌ ‌sărutare‌ ‌ne‌ ‌vom‌ ‌cățăra‌

 ‌ ‌Spre‌ ‌porțile‌ ‌unde‌ ‌nimeni‌ ‌nu‌ ‌va‌ ‌aștepta,‌ ‌

Ci‌ ‌doar‌ ‌păsări‌ ‌nocturne‌ ‌ne‌ ‌vor‌ ‌mângâia‌ ‌

 ‌Și‌ ‌întunericul‌ ‌ne‌ ‌va‌ ‌clătina‌ ‌

 ‌În‌ ‌pătucul‌ ‌său‌ ‌unde‌ ‌orice‌ ‌rău‌ ‌se‌ ‌va‌ ‌ierta.‌ ‌ ‌ ‌

Lasă‌ ‌pământul‌ ‌să‌ ‌se‌ ‌usuce,‌

 ‌ ‌De‌ ‌pe‌ ‌deget‌ ‌să-l‌ ‌suflăm‌ ‌și‌ ‌ne‌ ‌va‌ ‌duce‌ ‌

 ‌Vești‌ ‌despre‌ ‌trecutul‌ ‌înflorit‌ ‌pe‌ ‌cruce.‌ ‌ ‌

Lasă‌ ‌aerul‌ ‌să‌ ‌ne‌ ‌sărute,‌ ‌

Cu‌ ‌polen‌ ‌să‌ ‌ne‌ ‌ascundă‌ ‌ridurile‌ ‌multe,‌ ‌ ‌

Cu‌ ‌rouă‌ ‌să‌ ‌ne‌ ‌curețe‌ ‌de‌ ‌măști‌ ‌nevrute‌ ‌

 ‌Și‌ ‌să‌ ‌mai‌ ‌presară‌ ‌peste‌ ‌a‌ ‌lumii‌ ‌poală‌ ‌ ‌

Ploaia‌ ‌stelelor‌ ‌din‌ ‌ochii‌ ‌noștri,‌ ‌iară…‌

 ‌ ‌Nu‌ ‌vreau‌ ‌să‌ ‌alegem‌ ‌un‌ ‌zâmbet‌ ‌nou‌ ‌de‌ ‌pe‌ ‌cuier,‌ ‌

Căci‌ ‌tot‌ ‌ce-i‌ ‌putred‌ ‌aici,‌ ‌în‌ ‌cer‌ ‌

 ‌E‌ ‌sortit‌ ‌căderii‌ ‌spre‌ ‌un‌ ‌pustiu‌ ‌etern,‌ ‌

 ‌Însă‌ ‌doar‌ ‌cu‌ ‌tine‌ ‌sunt‌ ‌de‌ ‌acord‌ ‌

Să‌ ‌ne‌ ‌prăvălim‌ ‌pe‌ ‌un‌ ‌ținut‌ ‌mort.‌ ‌

 ‌ ‌De‌ ‌altfel‌ ‌vei‌ ‌orbi,‌ ‌ ‌

De‌ ‌atâtea‌ ‌vise‌ ‌te‌ ‌vei‌ ‌biciui,‌ ‌ ‌

Vei‌ ‌vedea‌ ‌doar‌ ‌zei,‌ ‌ ‌

Toți‌ ‌aplecați‌ ‌către‌ ‌genunchii‌ ‌tăi‌ ‌ ‌

Ca‌ ‌apoi‌ ‌să‌ ‌răstoarne‌ ‌săbii‌ ‌din‌ ‌scântei,‌ ‌

 ‌Să‌ ‌te‌ ‌cuprindă‌ ‌în‌ ‌îmbrățișări‌ ‌

Din‌ ‌șerpi‌ ‌ce‌ ‌adoră‌ ‌umerii‌ ‌tăi,‌

 ‌Să‌ ‌ucidă‌ ‌toate‌ ‌păsările‌ ‌ce-ți‌ ‌duc‌ ‌gândul‌ ‌

 ‌Către‌ ‌mine‌ ‌odată‌ ‌cu‌ ‌vântul,‌ ‌ ‌

Spre‌ ‌bârlogul‌ ‌meu‌ ‌ce‌ ‌tresare,‌ ‌ ‌

Se‌ ‌încarcă‌ ‌cu‌ ‌emoții‌ ‌și‌ ‌dispare,‌

 ‌Îmi‌ ‌lasă‌ ‌în‌ ‌loc‌ ‌de‌ ‌piele‌ ‌petale‌ ‌căzătoare‌

 ‌Pentru‌ ‌a‌ ‌amăgi‌ ‌natura‌ ‌și‌ ‌a‌ ‌nimeri‌ ‌în‌ ‌brațele‌ ‌tale‌ ‌

 ‌Unde‌ ‌suspinul‌ ‌devine‌ ‌strigăt‌ ‌de‌ ‌speranță,‌ ‌

 ‌Unde‌ ‌apele‌ ‌așteaptă‌ ‌porunca‌ ‌ta‌ ‌măreață‌

 ‌Ca‌ ‌să‌ ‌rămânem‌ ‌fără‌ ‌răsuflare,‌ ‌ ‌

Adormiți‌ ‌în‌ ‌corăbii‌ ‌din‌ ‌nisip,‌ ‌în‌ ‌apele‌ ‌liniștitoare‌ ‌

În‌ ‌așteptare‌ ‌ca‌ ‌viitorul‌ ‌să-și‌ ‌scrie‌ ‌o‌ ‌carte‌ ‌

 ‌Despre‌ ‌noi,‌ ‌copii‌ ‌născuți‌ ‌de‌ ‌stele‌ ‌și‌ ‌de‌ ‌noapte.‌

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *