Drum lin către cer, Marius!

Ziua de 2 ianuarie 2021 a fost pentru familia Elefteriu din Pașcani, o dată fatidică, pentru că în această zi în care unii dintre noi își mai adresau urări întârziate de început de an, membrii familiei îndurerate au primit condoleanțe și zeci de mesaje  de susținere și încurajare, deoarece au pierdut pentru totdeauna pe cel mai scump om din viața lor.

Nu știm după ce criterii își alege Dumnezeu oamenii, întrebarea ,,De ce ?” rămâne retorică sau… ne consolează doar răspunsul care rupe șirul interogațiilor : ,, Așa a vrut Domnul!”

Un astfel de eveniment fulminant, care spintecă inimile celor dragi ne trimite pe toți într-o stare letargică, latentă, ce ne forțează să medităm la nimicnicia vieții, la cât de mici și neputincioși devenim în fața morții. Vedem cum viața ne îngenunchează de multe ori, trecem prin multe încercări, dar, câteodată, ne oferă și o a doua șansă, pentru că ne ridicăm și prindem curaj să mergem mai departe, însă moartea …este crudă și nemiloasă, nu iartă, nu oferă clipe de răgaz, nu îngăduie nimic și ce este mai dureros e faptul că, uneori, sosește și mult prea devreme… Și -atunci nu ne rămâne decât să acceptăm ideea, să ne pregătim sufletește pentru acest ultim moment, amintindu-ne de Octavian Paler, care considera că, ,,Viața însăși este o stare de tranzit între naștere și moarte …un peron unde te zbați să ocupi un loc  într-un tren … ești fericit că ai ocupat un loc în clasa I sau la fereastră…altul e necăjit că a rămas în picioare pe culoar” uităm, însă, un lucru esențial, și anume că,  ,, aceste trenuri nu duc nicăieri …în cele din urmă se vor întâlni toți undeva într -un deșert, unde chiar șinele se transformă în nisip…”

Marius –Mihai Elefteriu s-a născut pe 24 februarie 1973, a lucrat în cadrul Jandarmeriei, și -a făcut datoria cu onoare, demnitate și responsabilitate chiar până în ultima clipă, pentru că în noaptea de 1 spre 2 ianuarie, într-o liniște profundă și într-un mod cât se poate de discret a părăsit scena vieții, la vârsta de 47 de ani, lăsând în urma sa lacrimi, tristețe, durere și un gol imens în sufletele celor dragi. Marius nu s- a mai trezit să oprească alarma telefonului pe care o programase pentru a-l atenționa că trebuie să meargă la serviciu, ci, așa cum spunea părintele Ioan de la biserica Spitalului Municipal Pașcani, se pare că ,, a fost chemat la o altă misiune, misiunea de a fi strajă la porțile Împărăției lui Dumnezeu ”. A fost un fiu ascultător care avea mereu grijă de părinții săi și de surorile sale, a fost un soț drag și iubitor și un tată model pentru cele două fiice minunate, Carla și Andreea, a fost un coleg devotat și un prieten bun și săritor.

Un suflet nobil, un spirit jovial, o fire deschisă, un om modest și plin de viață, o sursă inepuizabilă de energie pozitivă, care știa să se bucure de clipele minunate petrecute cu cei dragi, prețuia familia și prietenii, un caracter puternic care reușea să treacă cu zâmbetul pe buze peste vicisitudinile vieții, iar drept dovadă, toți cei care l-au cunoscut s-au adunat într-un număr foarte mare, la căpătâiul său, cu flori în mână și cu durere în suflet, pentru a-i aduce un pios omagiu.

Astfel, pe 4 ianuarie 2021, plutonierul ajutant -șef Marius – Mihai Elefteriu a fost condus pe ultimul drum de către camarazii săi din cadrul Jandarmeriei, Iași, alături de familie și apropiați, de prieteni și mulți cunoscuți aflați în curtea bisericii Sfinții Voievozi Mihail și Gavril, curte ce a devenit neîncăpătoare, pentru că a strâns în mijlocul ei ca o mamă iubitoare, o mare de oameni cu inimile ferecate și cu ochii pironiți. Cu toții au tresărit la auzul ultimului onor ce a răsunat ca un prelung ecou, în acord cu sunetul tânguitor al clopotelor, ce se stingea ușor într-un freamăt îndepărtat, printre brazii falnici din curtea locașului de cult încărcat de istorie.

În semn de rămas bun, colegii l –au salutat militărește de pe treptele Judecătoriei Pașcani, acolo unde Marius exercita serviciul militar asigurând garda, apoi, în sunetul asurzitor al sirenelor, cortegiul funerar s-a îndreptat grăbit spre locul de veci situat în cimitirul din Boșteni, dar nu înainte de a face un scurt popas în fața casei sale .

În liniștea măreață a naturii, cerul plumburiu și posomorât picură duios, iar vuietul vântului sfărâmă tăcerea sfâșietoare a  după –amiezii mohorâte, care domnea nestingherită peste împărăția cimitirului, făcând loc mulțimii. 

O atmosferă rece și apăsătoare înconjoară oamenii cuprinși de frig și spaimă, aceștia pășesc prevăzător, știind că drumul se va sfârși  curând, dornici, totuși, să asculte glasul preoților, care slujesc, încă, într-un murmur molcom .

Împietrită de durere cu ochii umezi și privirea înțepenită pe chipul palid al soțului, soția tristă se simte istovită… ea nu mai are putere, nici măcar să plângă. Lacrimile ce au curs necontenit, de când a aflat nenorocirea, i -au brăzdat obrajii, lăsând urme  în suflet pe care nimeni nu i le va putea șterge, iar acum, când doar o clipă o mai desparte de cel pe care l -a iubit și l-a respectat, prin fața ochilor îi trece  ca un fulger întunecos toată viața ei…toate amintirile plăcute petrecute împreună îi învăluiau gândurile zbuciumate.

De cealaltă parte a mormântului măicuța bătrână și nevolnică privește mâhnită cum se fac cele din urmă pregătiri pentru somnul de veci și se gândește, poate, cum să -și salveze unicul fiu din ghearele morții, însă, neputincioasă, își acoperă fața cu palmele și își înăbușă plânsul icnind și suspinând. Cum va stinge focul mistuitor din inima sa și cum va trăi de acum, fără lumina vieții ei ?

În timp ce racla coboară încet, într-o tăcere adâncă, în hăul singurătății, o ploaie de tunete zguduie întreg cimitirul, focurile de armă răsună violent în orizontul nemărginit acoperit de un văl de ceață, limbi de foc țâșnesc din puștile tinerilor militari, vizibil afectați, iar fumul se pierde treptat în văzduhul adormit, unde timpul se scurge tainic ca o șoaptă, iar plânsetele  înecate ale celor prezenți se înalță odată cu sufletul defunctului pe acordurile armonioase ale goarnei ce anunță stingerea… amurgul se așterne peste întreg satul, mormântul este acoperit de coroane de flori iar cimitirul se îmbracă în noapte.

Drum lin către cer, Marius !

Vei rămâne veșnic în inimile celor care te-au cunoscut !

 În ziua înmormântării,  comandantul Leonte Cătălin a transmis următorul mesaj în numele colectivului de jandarmi :

,, Cu adâncă durere în suflet, colectivul Inspectoratului de Jandarmi, Iași își exprimă profundul regret față de plutonierul ajutant -șef Marius -Mihai Elefteriu, adresând sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace !

Cu deosebit respect ,

Colectivul Inspectoratului de Jandarmi, Județean, Iași

și inspector -șef al I.J.J. Iași, col. dr. Tulică Mircea ”

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este received_437095820656102-1024x768.jpeg



Într -un cadru oficial, în semn de recunoștință și respect,
i -au fost înmânate sotiei, Mihaela, brevetul militar, cascheta și drapelul.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1259171301121279&id=100010852624250

https://www.facebook.com/1799513008/videos/10215555912689804/

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *