Eminescu este sufletul poporului român !

Astăzi este despre Eminescu !

Un romantic incurabil, dar lucid, unic și incomparabil, cu o forță creatoare inegalabilă și neobosită, care a abordat în toată creația sa o tematică complexă, încununată și înnobilată de un limbaj artistic specific, creând  un univers de semnificații greu de pătruns, Mihai Eminescu se înscrie în panteonul valorilor naționale și universale, fiind situat, pe bună dreptate, pe aceeași treaptă cu Homer și Goethe.

În viziunea lui Vladimir Streinu, popularitatea poeziei eminesciene se datorează influențelor și surselor de inspirație, iar în lucrarea sa ,, Clasicii noștri ”, subliniază contribuția poetului la dezvoltarea limbii și literaturii române. Tema iubirii relevă sensibilitatea eminesciană, natura și iubirea ( în toate etapele ei, de la dragoste împlinită, până la dezamăgire și suferință ) devenite laitmotiv, aflate într-o concordanță  perfectă  cu stările sufletești ale poetului, constituie un centru de greutate în opera sa.

De asemenea, viziunea filozofică apare deseori în poezia sa, iar ideea că ,,viața este vis al morții eterne ” se regăsește în poezii ca ,,Momento mori ”, ,,Împărat și proletar ”etc.  Acest motiv preluat de la Schopenhauer  scoate în evidență ataraxia totală regăsită și în poezia  ,,Glossă ” (poezie  în care  geniul pare că se retrage de pe scena vieții obișnuite și devine un simplu privitor ). ,,De te-ndeamnă, de te cheamă /Tu rămâi la toate rece. ”

O altă temă filozofică ilustrată în texte poetice precum ,,Luceafărul ” sau  ,, Pierdut în suferință ” este soarta nefericită a omului de geniu raportată  la timpul în care trăiește și la societatea  meschină  ce nu îl poate înțelege .

Împletirea elementelor culte cu cele naționale, poeziile cu temă istorică și de inspirație națională, atașamentul său față de valorile naționale conferă operei eminesciene un caracter autentic, imposibil de egalat sau de imitat . (,,Poezia lui Eminescu este în primul rând un spectacol cosmic pe care nimeni nu l-a imitat ”-Vladimir Streinu )

În ce privește limbajul eminescian, Dumitru Irimia îi dedică poetului  o întreagă  lucrare intitulată  ,, Limbajul poetic eminescian” , el reușește să pătrundă în tainele limbajului eminescian și consideră că ,, Eminescu smulge cel dintâi limbajul poeziei dintre limitele închise ale limbii literare, acordându-i pentru prima dată autonomie ”. De asemenea, observă că limbajul poetic eminescian  are o structură proprie, deoarece Eminescu aduce în poezia sa forme de limbă aflate în conflict la vremea respectivă, forme abandonate și chiar acele forme care nu au mai depășit stadiul și nu au ajuns niciodată   în limba literară . Surprinzătoare este concluzia domnului profesor : ,, limbajul poetic eminescian situează definitiv poezia românească în contemporaneitatea poeziei moderne europene”.

Așadar, Eminescu este mereu printre noi , ,, om al timpului modern ”, cum l –a numit Titu Maiorescu, trăiește în sufletul fiecărui român și chiar dacă au trecut 171 de ani de la nașterea sa, el este cât se poate de actual, pentru că ne regăsim în versurile și în citatele sale, iar societatea de azi seamănă foarte mult cu cea din vremea sa. Ne bucurăm, însă, că Eminescu nu este uitat și că poporul român îl cinstește cântând și slăvind opera sa, recitând versurile sale sau dedicându-i diverse momente și activități, așa cum au făcut și elevii de la liceele și școlile din Pașcani, îndrumați de profesorii lor. 

De asemenea, Casa de Cultură din Pașcani a organizat cu prilejul acestei zile o activitate pe care o puteți viziona pe pagina sa de facebook, la care vom face trimitere prin linkul de mai jos.

Felicitări copiilor din trupa Prometeu și celor care s-au implicat în realizarea activității !

https://www.facebook.com/100001180594292/videos/3551437544905564/

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *