Zilele Mihail Sadoveanu la Pașcani

Cu prilejul Zilelor Sadoveniene, la Casa de Cultură ,, Mihail Sadoveanu ” din Pașcani, se desfășoară, în fiecare an, activități menite   să – l omagieze pe scriitorul păscănean, la care participă personalități marcante ale orașului nostru, scriitori, profesori universitari, dar și iubitori de literatură care vin cu drag și interes să redescopere valorile prozei lui Sadoveanu. 

Chiar dacă ne aflăm în plină pandemie, organizatorii simpozionului, doamna director Calistru Daniela și domnul profesor Ionuț Hărățu  au dorit să nu priveze pășcănenii de această bucurie spirituală și au optat pentru susținerea evenimentului în mediu online și pe canalele media locale. 

Astfel, cea de – a XLIX – a ediție a simpozionului din acest an s – a numit   ,, În căutarea domnului Trandafir ” și a marcat 140 de ani de la nașterea scriitorului Mihail Sadoveanu. 

După cuvântul de început al doamnei director, domnul profesor Ionuț Hărățu      ne – a introdus în universul creației sadoveniene, printr – o pledoarie pentru lectură în care vorbește și de menirea dascălului în societate, invitând – ne, astfel, la meditație, prin sublinierea dihotomiilor : școala de ieri – școală de azi, dascălul de ieri – dascălul de azi și elevul de ieri – elevul de azi. De asemenea, domnul profesor face trimitere către operele cunoscute ale lui Sadoveanu :,, Soimii „,  ,, Baltagul” ,,Creanga de aur”, ,, Frații Jderi” , ne prezintă o recenzie a cărții ,,Mihail Sadoveanu – fiul țărăncii din Verșeni” scrisă de Gheorghe Pârlea și coordonată de Vasile Șoimaru, apărută în 2015, CHIȘINĂU, iar în final, amintește de lansarea cărții ,,Deșcolarizarea României,,  a domnului profesor dr. Mircea Platon, o ,, carte strigăt ” așa cum o numește dumnealui, care oferă atât o analiză obiectivă a învățământului românesc, cât și  măsuri pentru reformarea acestuia. 

Domnul profesor univ. dr. Mircea Platon, un vechi colaborator al Casei de Cultură, redactor – șef la ,,Convorbiri literare ” din Iași, pune accent pe modelul dascălului român din trecut, acești ,, apostoli ai satelor”, din anii 1860 – 1870, printre care se numără și domnul Trandafir, despre care ne povestește Sadoveanu în opera cu același nume. În viziunea elevului Sadoveanu, domnul Trandafir capătă o aură legendară, chipul său blând și luminos, vocea caldă și suavă, modul în care știa să își apropie elevii,  insuflându – le dragoste  de  carte, de țară, de istorie, de adevăr și credință, rămân vii în memoria sa, iar portretul acestuia devine, odată cu trecerea timpului, o ,, icoană a trecutului și a dascălului român” așa cum precizează domnul profesor univ. dr. Mircea Platon.

Vă invităm, așadar, să urmăriți întregul material dedicat lui Mihail Sadoveanu.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3392492127466774&id=100001180594292

 

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *