Dezbatere ,,Comportament agresiv versus comportament prietenos, asertiv, în cadrul atelierului pentru copii ,,Magia poveștilor”

În data de 8.06.2021, în cadrul Atelierului de comunicare, creativitate și lectură ,,Magia poveștilor’’ am dezbătut tema ,,Comportament agresiv versus comportament prietenos, asertiv’’. La dezbaterea cu copiii au  fost prezenți colaboratorii atelierului nostru, dra. Ana Lucreția Nedelcu – formator, lucrător de tineret acreditat, editor Timpul Ploiești – Artă și comunicare, dl.Florin Manole – vicepreședinte Asoc. PH24Arte și dl. Leonida Corneliu Chifu – purtătorul de cuvânt al asociației. Plecând de la câteva repere despre ce înseamnă comportamentul agresiv (comportament de vătămare, rănire cu intenție a unei persoane atât în plan fizic, cât și în plan afectiv prin producerea de emoții negative, umilință, rușine, furie, tristețe, prin jicniri, etichetări, poreclire), copiii au realizat povestiri pe tema dată. Dra. Nedelcu ne-a împărtășit din experiența proprie de lucru în școli, în proiectele sale de lungă durată pe tematica ,,STOP BULLYNG”, vorbind despre fenomenul de hărțuire (ce este, cum se manifestă, prevenție, soluții propuse chiar de tineri). Dl. Manole și dl. Chifu i-au invitat pe copii să participe la manifestările culturale din cadrul Cenaclului I.L. Caragiale Ploiești, i-au felicitat și premiat pe aceștia pentru creațiile realizate. Astfel, Delia Giuroiu a obținut de la Asoc. PH24Arte Premiu pentru scriere poetică, Eva Vasilescu a obținut Premiu pentru calități literare, Mara Mihai a primit Premiu pentru Altruism, Albert Nițescu a primit Premiu pentru stilul concis de scriere, iar Ștefan Lazăr a primit Premiu pentru imaginație.

Le mulțumim drei Ana Lucreția Nedelcu, dlui Florin Manole și dlui Leonida Corneliu Chifu pentru participarea la atelierul nostru și îi invităm să ne onoreze cu prezența si la alte activități asemănătoare!

Ema Petrescu, 10.06.2021

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *