A iubi înseamnă și a posti

Iată-ne aflați în Sfântul și Marele Post, o perioadă de pregătire, cea mai intensă din viața duhovnicească de peste an, căci așa se cuvine înaintea celui mai important eveniment al crestinătății: Învierea lui Hristos.

În perioada aceasta, de 7 săptămâni, premergătoare Învierii, fiecare alege nevoința potrivită firii sale si o aduce ca un prinos lui Dumnezeu. Nu mai jertfim viței, miei sau alte asemenea, ci ne jertfim pe noi înșine, nu printr-o lezare fizică și nici sufletească, ci prin golirea de gândul de sine, prin despătimirea de cele ale lumii acesteia, exprimată într-o simplă dorință: aceea de a ne apropia, mai mult, de Cel ce S-a jertfit pe Sine pentru a ne oferi darul cel mai de preț: viața veșnică.

De ce a iubi înseamnă, printre altele, și mai cu seamă în această perioadă, și a posti?

Pentru că atunci când aștepți pe cineva drag, cu toată ardoarea, când tot gândul tău și toată ființa ta sunt pătrunse de neliniștea care îți tulbură mintea și sufletul, în cel mai rodnic mod, tot așa parcă și creierul, și inima se contopesc într-un fel aparte și lucrează împreună, secretând, în mod firesc, o atitudine de renunțare la sine, de jertfire, de împreună-lucrare cu Cel așteptat.

Atunci când aștepți, cu atâta dăruire, te pregătești atât trupește, cât și sufletește pentru mult așteptata întâlnire, alegi hainele cele mai deosebite, podoabe de seamă, așterni masa într-un fel unic, nu uiți să o împodobești pe lângă bucate alese, poate, si cu o vază cu flori.

Tot astfel stau lucrurile și în perioada aceasta de post.

Nu-i vorba de o renunțare forțată, căci acesta nu-i post, ci pedeapsă; nu-i vorba de înlocuirea mâncărurilor de frupt cu cele mai bune variante în formă vegetală (branză tofu, cârnați de soia etc), căci acesta nu-i post, ci dieta; nu-i vorba nici de trasul cu coada ochiului la aproapele care iși bea cafeaua cu lapte vegetal, căci aceasta nu-i post, ci judecare de aproapele; nu-i vorba de supunerea oarbă, fără discernământ, căci acesta nu-i post, este frica de pedeapsă; nu-i vorba nici de lipsirea de hrana necesară trupului pentru a-L slăvi cum se cuvine pe Dumnezeu, căci acesta nu-i post, ci autoflagelare, ci este vorba doar de renunțarea din dragoste, pentru a te bucura de toate cele ce îți încântă toate simțurile, alături de cel drag.

A posti din iubire e ca atunci când, la 16 ani, te îndrăgostești nebunește pentru prima dată, îți roiesc fluturi în stomac, mama îți pregătește mâncarea ta preferată, iar tu uiți să o mănânci și stai cu ochii pironiți la ceas, într-o așteptare mută a clipei în care vei putea, mai repede, să fugi pe ușă și să îți îmbrățișezi iubitul/iubita, și să vă bucurați împreună de transformarea ei în veșnicie, căci e imposibil să nu fi trăit atunci imponderabilitatea, si să nu fi înțeles, mai bine ca oricând, teoria relativității lui Einstein.

Așadar, a iubi înseamnă, printre altele, și a posti, căci prin renunțarea la anumite bucurii neîmpărtășite (căci nu ai cum să te bucuri într-o perioadă în care Hristos este osândit) are loc o subțiere a firii, o levitație a gândului și a sufletului, până dincolo de cuvinte…iar dincolo de cuvinte rămâne însuși Cuvântul.

Fie ca fiecare să aibă parte de această întâlnire mult așteptată întru bucuria Învierii.

Post cu folos!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *