Interviu cu Nicolae Adrian Henț – lector de limba română la „Universitatea Carolină” din Praga

La cursurile sale, indienii memorează versuri din Mihai Eminescu, armenii citesc pomele lui Radu Vancu, iar cehii, după nici trei semestre de studiu, vorbesc fluent limba română. Ne-a activat stimulii curiozității și a fost de acord să ne ofere un interviu. Participând cu studenții la diferite concursuri internaționale soldate cu premii, inaugurând cercuri de lectură la cererea studenților străini, elaborând tot felul de strategii pentru a menține vie limba în cadrul unor grupuri eterogene, n-am mai șovăit : domnul profesor Nicolae Adrian Henț deține un anumit tact în predarea limbii, literaturii și culturii românești.

– Ce muzã a determinat un tânãr din județul Mureș, mai exact din Târnãveni, sã imbrãtișeze cariera de profesor de limbã românã? Cine au fost complicii drumului pe care l-ați ales? 

Sunt născut, crescut si cu „pedigree” de Sighișoara. Acolo am făcut  liceul, iar facultatea, masterul și acum doctoratul la Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga”, de care mă simt aproape oriunde m-aș afla în lume.  Muza, de care vorbiți dumneavoastră, a fost în cazul meu una simplă și nespectaculoasă: pasiunea pentru citit. Mult, orice, oriunde. Am în minte o imagine cu care mulți dintre colegii mei, profesori, cred că se identifică: eu, pe la 15 ani citind, în casă, ceilalți copii de vârsta mea jucându-se prinselea și privindu-mă, cumva, cu un fel de compasiune. Profesor am devenit pentru că asta am crezut mereu că  trebuie să fiu, iar profesorul meu de limba română, domnul Frățilă Ioan, mi-a confirmat, o dată în plus, că e vocația mea. Tot dumnealui m-a sfătuit să aleg Târnăveniul, după ce, deși al doilea pe județ la examenul de titularizare, nu am găsit niciun post vacant la liceu în Sighișoara.

– Cariera dvs. a cunoscut un parcurs fulminant, de la profesor de liceu, ați ajuns în India, în New Delhi. Acolo ați reușit sã-l faceți cunoscut pe Mihai Eminescu, ba chiar studenții indieni au memorat versurile poetului. Povestiti-ne cum a fost experiența predãrii limbii române în India? Ce provocãri au întâmpinat vorbitorii de limbã hindi în asimilarea noului idiom?

Povestea indiană nu am cum să o sintetizez în câteva rânduri și nici nu am să încerc. Mă voi rezuma la a puncta câteva aspecte ce țin de experiența mea ca lector de limba română la una dintre cele mai mari universități din lume. Am ajuns acolo pentru ca voiam o schimbare. Si schimbare am primit. Este cel puțin neverosimil să iți imaginezi motivele, circumstantele, impulsul interior pentru care un student indian ar alege să studieze limba română, într-o societate într-o perpetuă dezvoltare, în care nimeni si nimic nu garantează un loc de muncă chiar și cu diplomă de master. Mai mult decât atât, studiile univesitare in India nu sunt subvenționate, ca atare, pentru a studia, chiar si limba română, trebuie platită o taxa de școlarizare. În aceste condiții, este clar că un student indian care alege să studieze limba română, o face în primul rând din pasiune, interes și respect pentru cultura țării a cărei limbă o învață.

Numărul de studenți înscriși la limba română a crescut foarte mult în cei trei ani ai mandatului meu. Astfel, dacă în 2013, când am preluat lectoratul, aveam 4 studenți, proveniți din anii precedenți, în 2016 am avut 130 de studenți, fiind necesară o selecție a celor care au aplicat la nivelul de începători, doritorii fiind în număr de 150. Acest lucru a fost posibil printr-o muncă de lobby asiduă și permanentă, prin crearea unui grup de facebook si chiar whatsapp, prin care le reaminteam mereu studenților de cursul de limbă, îi mobilizam să frecventeze cursurile sau să se pregatească suplimentar.

Un alt aspect specific, unic poate, lectoratului indian este eterogenitatea grupului de studenți. Același curs, același curriculum, același profesor, aceeasi sală neîncăpătoare (de multe ori biroul meu „reprofilat”) însă studenți cu posibilități total diferite, profil intelectual si așteptări diametral opuse. De aici, dificultatea adaptării modului de predare si a organizarii lecțiilor, astfel încât majoritatea obiectivelor si a competențelor propuse să fie atinse.

Cu studenții indieni am reușit să participăm, spre finalul mandatului, la colocvii internaționale de traduceri din Blaga sau Stănescu. E un aspect pe care nu mi l-aș fi imaginat în primul an de lectorat, tocmai sau și din cauza barierei lingvistice pe care am perceput-o acut predând româna. Deși nu te-ai aștepta într-o țară, fostă colonie britanică, unde engleza are statut de limbă oficială, alături de hindi, bariera lingvistică acționează ca un impediment major in desfășurarea optimă a activităților educative. Teoretic, marea majoritate a indienilor vorbesc engleza, practic procentajul este de sub 50 la sută, mă refer aici la cei care vorbesc fluent limba engleză, și scade dramatic în cazul in care vorbim de numărul celor care au cunoștințe minime de gramatică. Mai mult decât atât, varianta formală a limbii hindi este vorbită de 30 la sută dintre indieni, restul vorbind fie dialecte dramatic schimbate ale hindusei, fie alte limbi care nu au aproape nicio legatură cu hindi.

Ca atare, această diversitate lingvistică întâlnită și în rândul studenților mei, devine o problemă acută în momentul în care predai unor studenți complet nefamiliari cu fonetica limbilor romanice, care au cunoștințe inexistente sau limitate de gramatică și care invață o limbă complet nouă. Diferența culturală este acut simțită și in modul de relaționare student-profesor, student-student. Apoi, profesorul european trebuie să fie permanent atent la niște detalii care nu au în niciun fel coresondență în cultura vestică. Fetele stau mereu împreună, baieții nu se interpun între ele când stau in bănci. Tonul vocii trebuie sa fie la anumiți decibeli si constant, studentul nu trebuie privit prea mult în ochi, pentru că se simte frustrat. Indienii, deși sunt multi, au conștiința foarte acută a spațiului personal, iar profesorul trebuie să țină mereu cont de asta. Dacă, de exemplu, corectezi o tema și atingi mâna unei fete, aceasta și-o trage imediat ca într-un gest de autoapărare. Bariera culturală înseamnă o provocare continuă, un gest făcut la întâmplare și fără însemnătate pentru un european, poate provoca anxietate si frustrare sau multă nedumerire pentru studentul indian.

Poate cel mai important lucru de semnalat în modul în care a evoluat acest lectorat, este marcarea, o dată în plus, a rezultatelor deosebite pe care le-au obținut studenții mei la două ediții consecutive ale Colocviului Internațional de Traduceri „Lucian Blaga”. Patru premii II, un premiu special al juriului și cinci mențiuni speciale, au încununat munca noastră conjugată pentru promovarea limbii, literaturii și culturii românești.

– Dar studenții armeni din cadrul Universitãtii „Valeri Brusov”din Erevan? De care texte s-au simțit mai aproape, de poezie sau de textele în prozã? Cu ce autor ati reușit sã-i cuceriti pe aceștia în cadrul Cercului de Artã și Literaturã? 

ARMENIA  are o însemnătate specială pentru mine, e locul de care m-am simțit cumva apriori atașat. Nu vă mai spun că am ajuns singur acolo și m-am întors însurat. La Universitatea „Valeri Brusov” din Erevan am reușit să introducem, cu mare efort și slalom printre hârțogăraie, limba română ca limbă a treia obligatorie la nivel de licență și un curs opțional la masterat. Armenii s-au îndrăgostit invariabil de cultura și limba noastră, de Marin Sorescu sau Ciuleandra și au participat cu drag la activitățile Cercului de Artă și Literatură pe care l-am înființat. Nu l-au înțeles pe Cărtarescu- e adevărat că nu am avut timpul necesar să „încercăm” să-l înțelegem, dar l-au iubit pe Radu Vancu din care le citeam, seara, spre finalul întâlnirilor.


– În prezent, sunteți lector de limbă românã la Universitatea Carolinã din Praga. Cum sunt cehii fatã de indieni în ceea ce privește receptarea limbii române? Ce provocãri au aceștia când citesc din autorii români? Poemul Glossã a avut același impact pentru studentul ceh sau a fost nevoie de o altã tacticã pedagogicã pentru a-i apropia pe studenți de limbã română? 

Cehia constituie capitolul al treilea din aventura mea ca lector de limba română prin „țări străine”. Studenții cehi nu sunt însă străini de cultura românească, pentru că Universitatea Carolină din Praga oferă cursuri la nivel de licență sau masterat sau opționale studenților filologi, deci, majoritatea deja familiarizați cu fonetica limbilor romanice. Cehii care vin la cursurile mele sunt deștepți și pragmatici. Și vorbesc limba română după trei semestre de studiu. Eu sunt complet impresionat de ei, mi-i iubesc deja, deși cu cei mai mulți dintre studenți nu m-am întâlnit față în față, toate orele desfăsurându-se online de când am preluat mandatul. Mergem înainte, la ultimul curs am băut un pahar de vin pe Zoom și așteptăm toamna care, sperăm, ne va aduce din nou mirosul de cretă și carte răsfoită.

– Ce alte evenimente, proiecte promițătoare pregãtiti, pe viitor, pentru studenții cehi? 

Avem, deocamdată, trei evenimente în perspectiva anului academic următor: săptămâna românească la Universitatea Carolină și Ambasada României din Praga, conferința internațională de tradiție a românisticii de la Praga și serbarea a doi mari oameni de cultură cehi care și-au pus, efectiv, cariera și viața în slujba culturii române, doamna Libuše Valentová și domnul Jiři Felix.

– Cum este sã fii profesor în Cehia? Statutul Profesorului este similar celui din România sau dimpotrivã? 

Este bine și foarte bine să fii profesor în Cehia. Sistemul pune în valoare profesorul, care, cel puțin la nivel universitar, are libertatea să își creioneze singur activitatea didactică si extracurriculară. Mi se pare chiar neverosimil să o spun, dar aici am uitat cum e să fii stresat din cauza birocrației excesive, a zecilor de hârtii doveditoare sau a condicilor de prezență. Am învățat, pe de altă parte, cum e ca șefii tăi să aibă încredere în tine. Este adevărat, și trebuie să o spun, că același sentiment l-am avut și după discuțiile cu directorul ILR, dr. Daiana Cuibus, care a reușit, o dată în plus, să tină unit un grup de 43 de lectori răspândiți în toată lumea, oameni diferiți, cu așteptări și probleme diferite.  Și încă o remarcă: la Universitatea Carolină studenții sunt cel mai important barometru pentru performanța unui profesor. Când ei sunt nemulțumiți, pot apărea adevăratele probleme.

-Fãrã îndoială, sunteți un misionar îndrăgostit de limba maternă. Ce provocãri, planuri aveți pentru viitor, gândiți sã cutreierati alte țãri sau elevii, studenții așteaptã, cu aviditate, sã vã întoarceți acasã? 

Deocamdată sunt în Cehia și aștept, încă, după doi ani, să o descopăr cu adevărat. Mi-e dor de Armenia. Și, uneori, de Târnăveni și de liceul de unde am plecat. India și pandemia m-au învățat, o dată în plus, că predicțiile și realitatea sunt, mereu, indirect proporționale.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *