O bijuterie a Europei – Biblioteca Klementinum

O nestemată a orașului Praga este Biblioteca Națională Klementinum, bibliotecă care deține o colecție uluitoare de 20 000 de volume, dar, peste acest aspect, ea impresionează prin somptuozitatea ei.

Construită, inițial, ca laborator de lucru pentru diferiți oameni de știință, de la matematicieni, astronomi până la filosofi, clădirea a servit, mulți ani la rând, ca mănăstire dominicană, colegiu, universitate sau observator astronomic. Dar indiferent ce spații ar fi găzduit, clădirea se întinde pe o suprafață de aproape două hectare, lăsând fără replică o Europă întreagă. Monumentul actual și-a însușit numele de la o idee inspirată a împărătesei Austriei, Maria Tereza, când, în anul 1773, decide să creeze un spațiu pentru iubitorii de lectură. Astfel că, de atunci, biblioteca a devenit Biblioteca Națională a orașului Praga, vizitatorii ei nefiind doar pasionații de studiu, ci și iubitorii de design.

Când pășești în sălile bibliotecii, te simți mic, umil, smerit; trăiri cauzate, poate, fie din solemnitatea cărților preafrumos așezate, fie din cauza arhitecturii ancestrale, fie din faptul că biblioteca a fost închinată Sfântului Clement (de aici numele pe care îl poartă) și nu poti omite mirosul sacru ce s-a întipărit printre rafturile doldora cu volume.

Intrând, tiptil, în clădire, n-ai cum să ratezi un tur al bibliotecii. Turul include Sala Barocă, Turnul Astronomic, Holul Meridian si Capela Oglinzilor. Totodată, din galeria situată în partea de sus a Turnului Astronomic, ai șansa de a te bucura de panorama Orasului Vechi. Stilul baroc te năucește, iar tavanul îti promite, de-a dreptul, raiul! Capela este împodobită cu oglinzi prețioase și fresce care relatează viața Sfintei Fecioare Maria, episoade pictate de ilustrul Václav Vavřinec Reiner. Celelalte picturi au fost create de către Jan Hiebl, introducând simbloluri ce reprezintă necesitatea educației, dar și ale unor portrete ale iezuiților din Biserica Catolică. Datorită frumuseții ei răpitoare, azi, Biblioteca Klementinum e gazda multor concerte!

Biblioteca și-a păstrat arhitectura intactă încă din secolul al XVIII lea, de aceea, în aceste timpuri pandemice, vă invit la un tur virtual al Bibliotecii Naționale Klementinum. Fără strop de îndoială, această comoară vă va tăia respirația, căci decența, curăția, solemnitatea, liniștea, rugăciunea curg din orice detaliu arhitectonic.

Turul virtual poate fi urmărit aici : http://www.klementinum.pano3d.cz/index-en.html.

Sursă imagine : https://www.klementinum.com/prohlidky/barokni-knihovna/

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *