„Ora 25”- Constantin Virgil Gheorghiu

E adevărat și trist, de bunăseamă, cum un autor român, de o asemenea valoare, să rămână încă în umbră în țara noastră, dar să fie tradus și atât de cunoscut în afară. Cu siguranță, frustrarea și nelămuririle mele, în ceea ce privește recunoașterea publică a talentului acestui autor, nu vor ajuta la o mai mare valorificare a cărtilor sale, dar îndrăznesc să sper : fie și un singur cititor de îl va mai citi, în urma promovării pe care i-o fac azi, tot va fi îndeajuns pentru acreditarea lui ca autor roman de geniu.
„Ora 25” este romanul lui total, deși, trebuie să recunosc că, de când l-am descoperit, nu fac altceva decât să îi sorb toate celelalte romane și nu încetez să mă minunez cum, printr-un limbaj foarte clar, concis si deloc ilizibil, aduce în discuție teme universale într-o formă în care îmbină atât de natural poezia, dogmatica cu stilul jurnalistic, încât aproape că nu apuci să îți dai seama că a început o nouă propoziție și, deja, adevăruri fundamentale ți-au fost revelate într-o formă mai mult decât lămuritoare.
Există, de altfel, și o ecranizare de excepție a acestei cărți, cu Anthony Quinn în rolul principal, dar, în continuare, cred că această carte oferă descrierea completă a degradării omului într-o societate tehnologizată, consumeristă și dezumanizată prin pierderea acestor trei mari simboluri: Omul, Frumosul si Dreptul. „Ora 25” este ora neputinței omenești în fața propriei sale creații: tehnologia. Dacă Dumnezeul lui Nietzsche murise încă din secolul Iluminismului, în secolul tehnologiei, Dumnezeu nu numai că este mort, el este inlocuit de un robot: Ora 25, ora exactă a civilizației europene!

Dacă veți fi atrași de scriitura lui Constantin Virgil Gheorghiu, vă recomand și „Omul care călătorea singur”, „Dumnezeu s-a născut la Paris”, „Cum am vrut să mă fac sfânt”, „Tatăl meu, preotul care s-a urcat la cer”, „Dumnezeu nu primește decât duminica” și încă alte multe titluri ce vor revela autenticitatea exprimării minții sale sclipitoare.

Sursă imagine : https://www.sighet247.ro/s/o-carte-duminica-ora-25-de-virgil-gheorghiu/

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *