2 Mon âme / Sufletul meu (Émile Nelligan) – Ionela Manolesco © (2)

Émile Nelligan

par le truchement de Ionela Manolesco ©

2
Mon âme

Mon âme a la candeur d’une chose étoilée,
   D’une neige de février…
Ah ! retournons au seuil de l’Enfance en-allée,
   Viens-t-en prier…
 
Ma chère, joins tes doigts et pleure et rêve et prie,
   Comme tu faisais autrefois
Lorsqu’en ma chambre, aux soirs, vers la Vierge fleurie
   Montait ta voix.
 
Ah ! la fatalité d’être une âme candide
En ce monde menteur, flétri, blasé, pervers,
D’avoir une âme ainsi qu’une neige aux hivers
Que jamais ne souilla la volupté sordide !
 
D’avoir l’âme pareille à de la mousseline
Que manie une sœur novice de couvent,
Ou comme un luth empli des musiques du vent
Qui chante et qui frémit le soir sur la colline !
 
D’avoir une âme douce et mystiquement tendre,
Et cependant, toujours, de tous les maux souffrir,
Dans le regret de vivre et l’effroi de mourir,
Et d’espérer, de croire… et de toujours attendre !
Émile Nelligan

în tălmăcirea Ionelei Manolesco ©

2
Sufletul meu

Când Sufletul meu, alb ca nisipul stelar,
   Ninge în luna lui Faur,
Tu, hai cu mine pe-alei, să ne rugăm iar,
   Ca-n vremea prunciei de aur!
 
Și-n odaia mea, cu degetele-mpletite,
   Vino să te rogi, ca odinioară,
Ca, la Sfânta Fecioară cu Roze-nflorite,
   Să urce iar vocea ta clară.
 
Ce păcat că avem inimi așa curate,
Într-o lume bârfitoare și haină,
Noi, Suflete ca neaua, fără nici o vină,
Ce fugim de animalica voluptate!
 
Să ai cuget mai neted ca o muselină
Ce-acopere un chip de novice la Schit,
Ori ca Orga ce singură cântă-n Asfințit,
De-o atinge un Vânt, fremătând în surdină!
 
Având un suflet pur și o demnă purtare
Ori, Lumea să-ți arunce mereu numai ocări,
De-ajungi să-ți urăști viața și-ți vine să te-omori…
– Tu, totuși, crede, roagă-te și… ai răbdare!

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *