36 Le salon / Camera de zi (Émile Nelligan) – Cornéliu Tocan © (7)

Émile Nelligan

par le truchement de Cornéliu Tocan © (7)

36
Le salon
 
La poussière s’étend sur tout le mobilier,
Les miroirs de Venise ont défleuri leur charme ;
Il y rôde comme un très vieux parfum de Parme,
La funèbre douceur d’un sachet familier.
 
Plus jamais ne résonne à travers le silence
Le chant du piano dans des rythmes berceurs,
Mendelssohn et Mozart, mariant leurs douceurs,
Ne s’entendent qu’en rêve
   aux soirs de somnolence.
 
Mais le poète, errant sous son massif ennui,
Ouvrant chaque fenêtre aux clartés de la nuit,
Et se crispant les mains, hagard et solitaire,
 
Imagine soudain, hanté par des remords,
Un grand bal solennel tournant dans le mystère,
Où ses yeux ont cru voir danser
   les parents morts.
Émile Nelligan

în tălmăcirea lui Cornéliu Tocan © (7)

36
Camera de zi
 
Praful se împrăștie pe toată mobila,
Oglinzile venețiene și-au desflorit șarmul;
Dă târcoale aici ca un parfum foarte vechi de Parma,
Dulceața funebră a unui săculeț familiar.
 
Nu va mai răsuna niciodată, traversând tăcerea,
Cântecul pianului în ritmuri legănătoare,
Mendelssohn și Mozart, cununându-și  suavitățile,
Pot fi auziți doar în vis,
   în serile de somnolență.
 
Dar poetul, hoinărind sub plictisul său masiv
Deschizând fiecare fereastră luminilor lunii,
Și crispându-și mâinile, năuc și solitar,
 
își imaginează brusc, bântuit de remușcări,
Un mare bal solemn ce se transformă în mister,
Acolo unde ochii lui crezut-au că văd dansând
   părinții morți.

Traducere în vers alb, aspirând la fidelitatea față de original.

Traduction en vers blancs, aspirant à la fidélité par rapport à l’original.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *