46 Nuit d’été / Noapte de vară (Émile Nelligan) – Ionela Manolesco © (93)

Émile Nelligan

par le truchement de Ionela Manolesco ©

46
Nuit d’été
 
Le violon, d’un chant très profond de tristesse,
Remplit la douce nuit, se mêle au son des cors ;
Les Sylphes vont pleurant comme une âme en détresse
Et les cœurs des grands ifs ont des plaintes de morts.
 
Le souffle du Veillant anime chaque feuille,
Le rameau se balance en un rythme câlin,
Les oiseaux sont rêveurs, et sous l’œil opalin
De la lune d’été, ma douleur se recueille.
 
Au concert susurré que font sous la ramure
Les grillons, ces lutins en quête de sabbat,
Soudain a résonné toute, en mon cœur qui bat,
 
La grande majesté de la Nuit qui murmure
Dans les cieux alanguis un ramage lointain,
Prolongé jusqu’à l’aube humide du Matin.
Émile Nelligan

în tălmăcirea Ionelei Manolesco ©

93
Noapte de vară
 
Cântă de jale Vioara pe o strună;
Buciumul o susține cu-n acord;
Ca ei, Faunii psalmodie-mpreună;
Arborii scot un bocet ca la mort.
 
Vântul trecând prin ei, zice din frunză;
Codrii-și descarcă inima-răboj;
Palidă, Luna trece prin rogoz
Iar eu de dor plâng, fără să s-auză.
 
Lent, un concert de voci se înfiripă,
De spiriduși ce-n pieptu-mi faustian
Deșteaptă pe Poetul parnasian,
 
Urcându-l pân-la Cer pe-a lor aripă;
Voci retrezind un depărtat amor,
Vrăjindu-l pân-la ziuă, apoi mor.

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *